Fabrica de amintiri - Povestea automobilului românesc ARO
Emil Hagi este singurul aromân din Câmpulung Muscel.
Un bărbat demn şi frumos clădit, cu care ţi-e mai mare dragul să
începi vreun taifas plin de miezuri. Iar el chiar are ce povesti,
fiind stăpânit de două pasiuni puternice şi frumoase: cultura
aromână, cea din zona Muscelului şi istoria unui automobil românesc
care a făcut glorie, celebrul ARO fabricat, înainte de '89, la
Câmpulung Muscel... Drept urmare, banii agonisiţi de-a lungul unei
vieţi de muncă vie, încă, şi azi, i-a investit ca să facă două muzee
în care şi-a împlinit pasiunile: un muzeu etnografic şi "Muzeul
Automobilului Românesc", o adevărată fabrică de amintiri, găzduită
în halele unde prinseseră viaţă celebrele maşini de teren ARO şi IMS.
Cumpărate şi restaurate de d-l Hagi, două exemplare stau cuminţi, sub
nişte şoproane, ca nişte animale de rasă purtând splendoarea unui vis
românesc.
Regele automobilelor interbelice: Fordul Romana
Am ajuns la fosta fabrică ARO în primăvara aceasta. Şi tot mergând cu
d-l Hagi printre maşinile din muzeul făcut de el, am văzut un Ford
interbelic. Era cu vopseaua încă incompletă, dar tot semăna leit cu
luxoasele automobile care circulau pe Calea Victoriei, în anii
Micului Paris. Şi am voit să ştiu ce caută o maşină americană într-un
muzeu românesc.
Emil Hagi, mare iubitor de tradiţie şi masini
- Povestea acestei maşini e tare frumoasă, a început d-l Hagi. Puţină
lume ştie că prima maşină făcută în România a fost fabricată înainte
de război, între 1936 şi 1939. I s-a zis "Ford Romana". Pe atunci,
uzinele "Ford România" erau în Bucureşti, pe Calea Floreasca, acolo
unde a fost mai apoi Automatica. Nu mai puţin de 5000 de maşini Ford
Romana s-au făcut acolo, în doar trei ani. Iar pe una dintre ele o
vedeţi aici. Fordurile româneşti interbelice se exportau în Serbia,
Albania, Grecia, Bulgaria şi în toată zona balcanică. Dar s-au făcut
în România şi camioane Ford, folosite şi de armată. În acei ani de
înflorire a României, toate Fordurile care circulau în Bucureşti,
de pildă, erau făcute în ţară. Fordul românesc se monta la Bucureşti,
iar motoarele se aduceau din America. Firma avea în România o reţea
naţională de service, iar reprezentanţa de motoare care le importa se
chema "Banat Motor" şi era la Timişoara. Pe urmă, deteriorându-se
situaţia în Europa, România s-a apropiat de Germania şi americanii
au plecat.
D-l Emil Hagi mă duce în muzeu şi îmi arată o fotografie aparte. E
din 1942, din Bucureşti. Un Ford Romana, care nu mai are capota din
faţă, este tras de un cal şi acolo, pe motor, călare, stă vizitiul.
Fordul ajunsese o rablă, pentru că piesele de la americani nu mai
veneau. Iar vizitiul arată ca un muscal cu şapca lui rusească pe cap.
Pare un soldat sovietic călare pe o maşină americană. O
fotografie-simbol pentru ce a urmat în România postbelică...
Povestea ARO şi braşovenii
Îl rog pe domnul Hagi să îmi spună povestea automobilului de teren,
făcut şi gândit la Câmpulung Muscel, şi care ajunsese faimos peste tot
în lume. Povestea ARO, aşadar.
- Automobilul ARO a fost inventat în 1972 şi a fost fabricat până în
2005. Imediat după ce a apărut, a început exportul. Din Pakistan la
Londra şi Elveţia, până în Statele Unite, mii şi mii de astfel de
maşini robuste româneşti au împânzit lumea. Căci la vremea aceea,
ARO era o maşină bună, fiabilă şi ieftină. De fapt, era o maşină
făcută pentru război. Şi mai avea un atu. Pe atunci, nu se punea
problema consumului de carburant, pentru că, altminteri, ea
consuma destul de mult.
- Fabrica de automobile de la Câmpulung a mai produs şi alte modele de
succes, cum a fost IMS-ul, toate de concepţie pur românească. Cum de
s-au trezit românii, dintr-odată, să facă maşini bune?
- Secretul au fost meseriaşii buni! Vedeţi dvs., la Câmpulung au venit
oameni din industria aeronautică. Adică, din industria de vârf a
României. Au venit de la IAR Braşov, după ce ruşii ne desfiinţaseră
fabrica. Şi venind imediat după război, erau gata învăţaţi să lucreze
în flux serios şi dur. Iar când nişte profesionişti din industria
aeronautică sunt puşi să facă ceva mai simplu pentru ei, cum este un
automobil, vin întotdeauna cu tehnologii şi proceduri noi, adoptate
din tehnica de aviaţie. Să vă dau un exemplu, tot o poveste despre ce
însemna un specialist român în aeronautică. Prin 1937-1938, Fordurile
româneşti au concurat la Raliul Monte Carlo, pe care l-au şi câştigat.
O maşină făcută în România, cu un pilot român la volan, a triumfat în
faţa elitei automobilistice europene. Iar pilotul a fost Petre
Cristea, care era maistru de aviaţie la IAR Braşov. El şi-a preparat
singur maşina, folosind tehnici speciale de aviaţie, încât a bătut
chiar cele două maşini ale fabricii Ford la raliul acela de pomină.
De aceea, când s-au împlinit 130 de ani de activitate pe platforma
ARO, am făcut o expoziţie, în care am pus şi fotografia avionului
IAR 80. Şi aveam şi alte motive de mândrie, căci printre părinţii
acestui celebru avion de vânătoare românesc a fost şi academicianul
Elie Carafoli, unul dintre pionierii mondiali ai aerodinamicii. Era
aromân născut în Grecia, la Veria, şi consătean cu mine.
- Cum s-a născut pasiunea dvs. pentru maşina ARO?
- Vedeţi dvs., noi stăm undeva aici, aproape, într-un sat de munte,
unde atunci când este iarnă şi zăpadă, nu ai cum să ajungi decât cu o
maşină de teren. Cu un ARO, după care eu am jinduit încă de pe vremea
lui Ceauşescu. Dar atunci, pentru ca un particular să ia o maşină ca
asta, îţi trebuia aprobare specială, era imposibil aproape. Chiar şi
după '90 era greu s-o procuri. Aşa că, ori de câte ori ningea, o luam
la picior, că nu existau mijloace de transport, şi erau kilometri de
mers din satul nostru până în oraş. Dar m-am ambiţionat şi primul ARO
mi l-am făcut singur. Am cumpărat caroseria pe roţi din uzină, şi
motorul cu cutia de viteze, de la Bucureşti. Câte am mai pătimit cu
maşina aceea! De nu am împins la ea, vai de capul nostru, iarna ne
sculam din două în două ore ca să o pornim, să nu-i îngheţe motorul.
Mai târziu mi-am luat o camionetă ARO, mai mult la insistenţele
unui prieten care era director acolo. A fost o maşină adevărată şi îi
mulţumesc şi acum, m-a scos din împrejurări foarte grele. Prin 2000,
de pildă, când patronatul cu sindicatele de la Uzinele ARO făceau
nişte demonstraţii în Câmpulung ("Noi nu vindem ţara!") şi blocaseră
drumurile, eu trebuia să ajung urgent la Braşov, şi nu puteam să ies
din oraş, pentru că toate căile de acces erau blocate de
demonstranţii. Noroc cu camioneta mea ARO! Că a trebuit să trec prin
nu ştiu câte coclauri, dealuri şi noroaie. Dar am izbutit! Nici chiar
cei de la ARO nu-şi imagineseră că poate să treacă o maşină pe acolo
pe unde m-am dus eu. Tocmai maşina făcută de ei!
- De ce credeţi că s-a terminat povestea ARO?
- Aveau proiecte, au avut prototipuri gata făcute, dar conjunctura a
fost potrivnică. Eu cred că a fost un atentat la siguranţa naţională.
Fabrica ARO, la momente de restrişte, ne-ar fi putut ajuta. E plasată
pe o vale cu versanţii plini de păduri. Fusese gândită ca uzină
militară, de interes strategic. Alături de ea, nu întâmplător,
fusese şi o uzină militară. Aceea s-a dus prima. Să vă mai dau un
exemplu. Fabrica de matriţe de la ARO a fost subiectul unei
privatizări oneroase. Când s-a vândut uzina ARO, fabrica asta a fost
dată cuiva, pentru doar 150 de mii de dolari!... La doar o lună după
asta, fabrica de matriţe s-a vândut cu 2,5 milioane de dolari. Unora
din sistem, fireşte! Şi pe urmă, cum ne explicăm noi că şi anul
trecut, în 2015, la parada de Ziua Naţională,
Cele două maşini refăcute: un ARO şi un IMS
armata română a defilat cu maşini ARO? Sau că armata română luptă şi
la ora asta în Irak, printre altele, şi cu ARO? E drept, modelul vechi
e reconstruit şi retehnologizat, la fel ar fi fost şi maşina asta,
a noastră, dacă s-ar fi pus în ea suflet! Pentru că existau soluţii.
Motoare Euro 6 se pot cumpăra. Chiar lângă noi, la Mioveni, "Dacia
Renault" face cele mai performante motoare ecoboost. Dacă, Doamne
fereşte, se întâmplă ceva, om pleca noi la război cu ARO ale noastre
din muzeu! Că-s funcţionale!
- Oraşul Câmpulung Muscel a fost rănit de închiderea uzinei ARO?
- A fost rănit, dar nu mortal. Oraşul avea atunci 38.000 de locuitori;
dintre ei, 13.000 lucrau în fabrică. Adică, din fiecare familie de
români, unul lucra la ARO. Dar oraşul şi-a revenit şi rănile i s-au
cicatrizat. Cei ce au vrut să muncească nu au dispărut. Facem ce-am
făcut dintotdeauna, ne folosim resursele din jur. Sunt două fabrici,
de var şi de ciment, care folosesc calcarul - cea mai mare capacitate
din Europa. Dar marea rezolvare a problemei câmpulungenilor a fost
"Dacia Renault". Foarte mulţi şi-au găsit de lucru acolo, după o
selecţie dură. I-au luat pentru că erau valoroşi, erau din branşa
auto. Dar avem şi multe firme pe industria orizontală auto, care fac
componente pentru mărcile Ford, Volvo, Ferrari sau Lamborghini.
"Un singur lucru nu ni-l puteţi lua: amintirile"
ARO, în plină glorie
- De ce v-aţi apucat să faceţi muzeul acesta? Din pasiune, din mândrie locală?
- În primul rând, sunt legat de faptul că tata fusese la ARO. Eu
foarte pasionat de automobilism nu eram, dar, la un moment dat, fiul
meu, la fel ca toţi copiii, era pasionat de maşini. În 2006, am
organizat o expoziţie la Câmpulung: fotografii cu IMS-uri, străzi,
straie, clădiri. "Câmpulung în amintiri" i-am zis. De acolo a venit
ideea. Adunându-le toate, am văzut că avem o grămadă de lucruri
legate de istoria ARO. Pe urmă, trei ani la rând, am refăcut câte o
maşină. Dacă ar fi mers totul aşa, eram azi mult mai departe. Oricum,
acum avem 20 de maşini în muzeu. Şi ca să nu îmi asum brandul ARO,
l-am numit "Muzeul Automobilului Românesc". De fapt, muzeul este
pentru tot ce a fost românesc pe roţi. Avem şi o colecţie de
fotografii şi de filme documentare despre ARO şi IMS, dar şi cu
primele motociclete româneşti făcute aici. Nu prea se mai ştie despre
ele. Erau un model luat după unul britanic. S-a numit IMS 1953. Au
defilat prima oară la 1 Mai 1953, într-o coloană de 10 motociclete.
Muzeul a fost inaugurat în 2014. Au venit până şi israelieni plecaţi
din România. Iar responsabilii de la Clubul vehiculelor de epocă au
făcut un raid Bucureşti-Câmpulung, cu o sosire la muzeu, la momentul
deschiderii. Mai târziu, cineva a bătut, tocmai din Costa Rica, mii
de kilometri cu bicicleta ca să vadă muzeul. În fiecare an, organizăm
în oraş câte un eveniment legat de istoria mărcii ARO. Şi atunci le
spun potentaţilor care au cumpărat uzina şi au pus-o pe butuci: "V-aţi
pricopsit de pe urma acestei fabrici, dar să ştiţi că un singur lucru
nu ni-l puteţi lua: amintirile".
FORMULA AS, NR 1208, MARTIE 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
(DE/EN) Dragi prieteni Animal Life, Iata ca incet incet ne apropiem de visul nostru, acela de a avea un locusor linistit pentru cateii ...
-
SUNT UN PACATOS, PARINTE de Ion Minulescu La parintele Vintila Vine-Arvinte, cam sfios Si se roaga: Fie-ti mi...
ADOPTA 1 CUT!
a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu