Centrul Rus de Ştiinta şi Cultura - Российский центр культуры в Румынии
Bld. Lascăr Catargiu, nr. 50, București, București
Istorie şi Artă: Expoziție de costume tradiționale ruseşti
din satul Podbujie, regiunea Kaluga
„Visând cu ochii deschişi – Basm rusesc"
Povestire autentică pentru copii și adulți despre puterea frumuseţii şi bunătăţii.
(variantă titlu - „Vasilisa Cea Înţeleaptă. Iarăşi, un basm rusesc”)
obiectiv:
- o iniţiere a vizitatorilor în complicata istorie a Rusiei rurale, o prezentare a esteticii populare, a simplităţii și a modului de viață armonios în mediul rural din Rusia;
obiectiv:
- de a propune subiecte de reflecţie cu privire la soarta culturii populare și a valorilor ei fundamentale
Publicul-ţintă: adulți și copii, profesionişti sau amatori.
Genul expoziției: Istorie și artă, multimedia, expoziție foto.
Expoziția cuprinde:
1. O unitate etnografică:
- un complex costum de epocă precum și artefacte din satul Podbujie și din zonele înconjurătoare;
Port popular din satul Podbujie Port popular din regiunile Kaluga și Briansk
2. O unitate de fotografii de arhivă și contemporane:
- o serie de fotografii ale protagonistei expoziției – Sonia Zolotariova, originară din satul Podbujie – purtând acoperăminte tradiționale rusești pentru cap (înregistrarea este programată pentru luna iunie);
- o serie de fotografii care povestesc despre satul Podbujie, despre istoria locuitorilor săi și despre arta unică a cântecului din sat;
Cor popular din satul Podbujie
- o serie de bannere cu fragmente de costum – exponatul central al expoziţiei.
3. O unitate de text şi audio (sau audiobloc însoțit de slide-uri):
- O poveste adevărată despre Sonia - Vasilisa cea Preafrumoasă din vremurile noastre de astăzi – cu mîini măiestre şi cu inimă de aur.
Poveste despre Sonia (Vasilisa). (Varianta pentru copii):
„Din moşi-strămoşi, în satul Podbujie locuitorilor li se dusese vestea de harnici şi pricepuţi. Fiece zi începea cu cântece, se însoțea de cântec și cu cântec se şi încheia. Aceste cântece i-au ajutat dintotdeauna pe oameni să trăiască, să muncească, să se bucure de sărbători şi să trecă peste tristeţi.
Cum se mai adunau femeile din sat în straie de sărbătoare, cum se mai împodobeau cu mărgele şi cum mai cântau ele în cor – de se-auzea în toată vecinătatea satului. Ce minunat şi ce bine mai cântau!
Trăia în sat o femeie – Raisa - nu avea darul cântecului, şi nici copii nu-i dăduse Domnul, şi uite-aşa îşi ducea ea viața în singurătate.
Însă ştia ca nimeni altul să vindece dobitoacele – şi din toate satele de primprejur oamenii veneau la ea cu vite, cai, şi chiar găini şi rațe.
Iar dobitoacele o iubeau şi se gudurau pe lângă ea – pe toate le ajuta, le punea pe picioare, le mângâia şi le dădea câte ceva bun să mănânce. Unsprezece ani femeia i-a slujit pe oameni şi pe animale cu credinţă şi adevăr.
Vrăjitoarea cea rea a aflat despre toate acestea. Arțăgoasă şi pizmuitoare, era dornică să facă rău. N-ajunge că Raisa făcea bine oamenilor şi dobitoacelor, dar mai avea grijă şi de straiele ei populare, cele vechi, lucrate cu multă bucurie şi migală.
Ce se gândi vrajitoarea: cum să facă să-i fure straiele ei fermecate ? Şi se prefăcu ea pribeagă şi se duse la fereastra Raisei să-i ceară milostenie. Raisa o hrăni, îi dădu o rublă. Pribeaga-i spune: pentru bunătatea ta, vreau să te răsplătesc, - îţi hărăzesc un glas aşa cum n-are nimeni în tot satul! Ieşi seara afară, dincolo de gard, spală-te cu roua de seară şi-o să cânţi mai frumos decât privighetoarea !
Veni seara. Raisa se întrebă de ce-ar trebui ea să meargă în afara satului, în pădurea cea întunecată, noaptea... Că înfricoșător mai este... Pisica Murka se culcă peste prag să n-o lase să treacă... „Ei, fie ce-o fi, hai să-mi încerc norocul“ .
Ieși dincolo de gard – de jur împrejur era numai întuneric, iar din depărtare se auzea buhuitul bufnițelor. Nu se vedea nicio stea pe cer, nici lumina strălucitoare a lunii... de parcă natura avea ceva ascuns, necurat. Raisa strânse un pumn de rouă și se spălă cu ea pe față... Dar începu să simtă ceva ciudat, ochii îi ardeau de parcă s-ar fi înțepat cu urzici...
Alergă iute către fântână, se spălă cu apă limpede și rece – însă deja era prea târziu. Ochii îi avea întunecați. Abia începuse să se vadă și un pic de culoare albă – răsărit și apus. În tot acest timp, vrăjitoarea o zbughise în căsuță după straie, însă altul i-a fost sorocul: săriseră în ajutorul Raisei toate dobitoacele din ogradă, căci îi erau recunoscătoare stăpânei pentru bunătatea ei: pisica Murka își încovoie spatele și-și scoase ghearele, începând să mârâie înfricoșător; găinile săriseră și ele asupra vrăjitoarei: „piei de aici, piei de aici, du-te...”. Raisa intră și ea în casă, gonind-o pe vrăjitoare...
Și uite așa Raisei începu să-i fie tot mai greu, că tare amară mai e viața – nici nu știa să cânte, nu avea nici copii, iar acum nici nu mai vedea și nu știa unde poate să găsească leac... Mâine va ieși pe prispă dis de dimineață și va începe să se roage pentru lumină, pentru ca soarele cel mare și roșu să o ajute la nevoie. Trăi ea într-o asemenea tristețe exact trei ani. În sfârșit soarele îi auzi rugăciunile și i-l trimise în ajutor pe Cavalerul Alb.
Acesta se arătă în zorii zilei, venind iute ca vântul și lăsând în urma sa o cărare de rouă. Picăturile de rouă străluceau ca diamantele, chemând parcă soarele dimineții. Ieși Raisa din căsuță ca să vadă zorile și pe loc i se tăie respirația: chemarea nu fusese în zadar, căci drumul se lumină chiar sub picioarele ei... Ea porni la drum pe această cărare și ajunse la cel mai colorat tufiș de coacăze sălbatice, iar sub el găsi un copilaș care dormea! Raisa se aplecă, îl mângâie pe prunc și pe loc i se făcu drag de el, așa că îl luă în brațe și o porni repejor spre căsuță.
Îi adună pe vecini și le povesti totul așa cum s-a întâmplat. Ei se mirară de minunățiile ce le auzeau. Aceștia îi spuseră Raisei că în coșuleț doarme o fetiță cu părul auriu; o fetiță delicată și încântătoare. Dormea atât de dulce și liniștit, încât îi puseseră un nume chiar acolo – SONIA.
În viața Raisei zilele începură să arate cu totul altfel. Erau pline de fericire, voie bună și râsete de copil. Ce nu vedea Raisa, îi spunea Sonia; ce nu poate să facă Raisa, face Sonia.
Fata creștea văzând cu ochii... și se făcea tot mai frumoasă: era deja rumenă în obraji, ochii erau albaștri de culoarea cerului, iar părul blond îi ajungea până la brâu. Era bună, delicată și harnică la casa omului. Avea grijă și de casă și de ogradă... La școală era prima la învățătură, și îi ajuta și pe cei mici. Era cea mai bună învățătoare și prietenă. Vrăjitoarea cea urâtă și rea era toată verde de invidie. Se tot frământa la gândul că vrea și ea să obțină o asemenea frumusețe; ba chiar din pricina invidiei sale amare se veșteji de tot și își pierdu chiar și puterile magice.
Iar pe Sonia o descria un singur cuvânt – a „mamei”: mândria mamei, bucuria mamei, fericirea și liniștea mamei. Ochii și mâinile mamei.
Dar iată că trecură și anii de școală, veni timpul ca Sonia să-și înceapă călătoria în viață. Însă fata se temea, căci încă nu se gândi la acest lucru.
Noroc că veni în ajutorul ei Cavalerul Alb, care o duse călare pe cărarea de rouă. Astfel ajunse ea pe acele picături ca de diamant la o piatră neagră, întunecată. Pe acea piatră se afla o inscripție: „Pe drumul din stânga vei găsi aur și argint; pe drumul din dreapta vei cunoaște tainele inteligenței și înțelepciunii.” Sonia a pășit curajos înainte: ei i-a plăcut întotdeauna să-i ajute pe oameni, iar fără adevăr nu se poate trăi pe această lume.
Iată cum și acum trăiesc fericite Sonia și Raisa, două prietene de nedespărțit. Sonia studiază pentru a deveni medic și a ajuta oamenii, și nu mai are mult de învățat. Iar acele straie fermecate, Sonia le-a dăruit unui muzeu, pentru a se putea bucura mai mulți oameni de minunăția lor, să-și amintească de dibăcia cu care lucrau vechii maeștri.
V-a plăcut acest basm? Căci totul a fost adevărat. Acum este timpul să ne uităm și la Sonia și să o admirăm, dar și la comoara ei nemaivăzută, de care nu s-a mai auzit până acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu