Mircea Dinescu - Femei de carieră
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu
mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.
Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa
extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de
deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă,
când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita
onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut
ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi
femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar
miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat
Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de
foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte".
În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti
ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi
la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o
bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales,
îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să
ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe
săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea
bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie
poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte
trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant,
deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el,
deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face
mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.
Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi
lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic,
de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de
gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că
soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la
unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc
deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul
dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la
4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi
puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în
locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi
facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni...
Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a
vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi
bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai
demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n
Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i
verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă,
să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la
celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da",
acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai
continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum
vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul,
ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea
când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi
Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna.
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate.. Ia bunul
simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de
viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am
băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când
o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de
calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie,
ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că
intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că
lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe
omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
(DE/EN) Dragi prieteni Animal Life, Iata ca incet incet ne apropiem de visul nostru, acela de a avea un locusor linistit pentru cateii ...
-
SUNT UN PACATOS, PARINTE de Ion Minulescu La parintele Vintila Vine-Arvinte, cam sfios Si se roaga: Fie-ti mi...
ADOPTA 1 CUT!
a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu