luni, 11 ianuarie 2010

ce mai primim pe mail

Presedinte al Braziliei ):

 In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca,
daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, niciDumnezeu nu l-ar
mai putea indeparta de la Presedintie.
Bineinteles, a obtinut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.

 Cazuza(Compozitor, cantaret si poet bi-sexual):>
 In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ), in timp ce
isi fuma tigarea, a pufait fumul in aer si a spus:
 'Doamne, asta e pentrutine.'
 A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un
 fel groaznic.

 Cel care a construit Vasul Titanic
 Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un
 reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul.
El a raspuns cu un ton ironic:
'Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda'
 Cred ca stiti cu totii ce a urmat

 Marilyn Monroe (Actrita)
 A fost vizitata de Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui
 spectacol.
Acesta a declarat ca Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis sa ii
 predice.
Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea
 a replicat:
'N-am nevoie de Iisus al tau'.
 O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in
 apartamentul ei.


 Bon Scott (Cantaret)
 Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din
 1979, el spunea:
'Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care
 duce in infern'.
 Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat
 cu propria voma.

Campinas (in 2005)
 In Campinas , Brazilia, un grup de prieteni, beti, au luat, in
 drum, o alta prietena....
Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea
 in care se aflau prietenii ei, i-a spus, tinand-o de mana pe fata care se asezase in masina:
 'Fiica mea, mergi cu Dumnezeu si fie ca El sa te apere.'
 Aceasta a raspuns: 'Poate doar daca El (Dumnezeu) merge
 in portbagaj, pentru ca aici, inauntru, ....e deja plin. '
 Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost
 implicati intr-un accident mortal, toti au murit, masina
 era de nerecunoscut, nu se mai
 putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod
 surprinzator, portbagajul era intact.
 Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane
 intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au
gasit un carton de oua, iar ouale erau toate intregi.

Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment
din Jamaica ) a declarat ca Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu)este cea
mai proasta carte scrisa vreodata.
In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.

 Multi alti oameni importanti au uitat ca
 nu exista nici un alt nume
caruia sa i se fi acordat atata autoritate, precum numele
 lui Iisus.
 Multi dintre acestia au murit, numai Isus a murit si a
 inviat si este viu.
 'Iisus'


 PS:
daca ar fi fost o gluma, ai fi trims-o tuturor.
Ai curajul sa trimiti acest mesaj ?
 Eu mi-am indeplinit menirea, a spus Iisus
 'daca iti este rusine cu mine, si mie imi va fi rusine
 cu tine in fata Tatalui meu.'

  Mi s-a spus ca acest lucru functioneaza !!!! Episcopul T.D. Jakes


 'Doamne, Te iubesc si am nevoie de Tine, vino in inima
mea, binecuvanteaza-ma, binecuvanteaza-mi familia, pe
 prieteni,
 binecuvanteaza-mi casa si prietenii, in numele Lui Iisus.
 Amin.'


 Sper sa nu ignori mesajul,
ci sa il lasi pe Dumnezeu sa te binecuvinteze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini