interviu primit pe mail

Mitocanul international si-a dat mana cu mitocanul national




Dan Puric, „Marele Mut” (asa l-au numit chinezii) a carui expresivitate uluitoare innobileaza stravechea arta a pantomimei, este un vorbitor extrem de nuantat, pe suportul unei gandiri surprinzatoare si complexe. De aceea, mai mult decat orice consideratie din afara, pe Dan Puric il definesc cel mai bine propriile fapte si propriile vorbe.



Aceasta formidabila locomotiva de imagine a Romaniei n-are probleme cu atingerea performantei, ci cu obtinerea diurnei. Din fericire pentru noi - si din nefericire pentru trepadusii pseudoculturii - Dan Puric este (inca) tanar, puternic si extraordinar de motivat in ceea ce face. Lupta singur pentru promovarea “brandului Romania ”, desi nu e luat in considerare de proiectele MCC.



“Capitalismul de grota nu are nevoie de cultura”



Un interviu cu Dan Puric, daca esti acordat pe frecventa lui de emisie, devine, in mod fatal si fericit, o tulburatoare maieutica despre adevarurile fundamentale ale lumii in care traim, vazute de pe scandura scenei pe care trudeste. “Cand faci un bine pentru tara - spune el - nimeni nu-l recunoaste. Este ca intr-o caricatura dintr-un ziar frantuzesc: o mama scapa copilul din brate intr-un rau. Un tanar, care se afla pe acolo, isi risca viata, sare in rau si salveaza copilul. Vine mama copilului si, in loc sa-i multumeasca salvatorului, il intreaba: Dar basca unde e? Ei bine, asta mi se intampla mie de 20 de ani, cu autoritatile din Romania: ma intreaba de basca. Si-mi dau diurna dupa ce ma intorc din strainatate. Ba imi mai si scot ochii ca mi-au facut o favoare, lasandu-ma sa plec, sa joc la Teatrul Regal din Anglia”.



- V-ati raportat vreodata la dimensiunea economica a actului de creatie artistica pe care il comiteti?



- Inainte de toate, trebuie facuta o trecere in revista a schimbarii de context istoric. Este evident ca, dupa 1989, teatrul, arta in general, a functionat conform statutului impus de ghetoul neocomunist: ca o institutie de supravietuire. Elementul de viata era nul. In acest sens, trebuie sa ne gandim la doua etape: pana in 1989 si dupa 1989.Pana in 1989, destinul profesionalismului si al valorii era cel al monopolului ideologic. Puterea politica fiind monocefala, confisca valorile, pentru a se legitima prin ele, le instrumenta in scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de nationalism comunist sau de comunism pur si simplu.



- Nationalismul comunist nu e cumva o aberatie, o struto-camila? Caci, se stie, comunismul este in esenta cosmopolit, internationalist, iar nationalismul tine mai mult de doctrinele de dreapta...



- Cei care au inventat comunismul l-au facut initial internationalist. Pe parcurs li s-a stricat jucaria si s-a ajuns la nationalismul de tip comunist, care este diferit de nationalismul crestin-ortodox sau cel de tip masonic.



- Adica la un nationalism “de partid si de stat”...



- Exact. Aici, conditia artistului era una de lagar. El era folosit pentru a preamari, pentru a lauda. Doar zona de divertisment era ceva mai libera, dar si aceea era cenzurata. Asta nu inseamna ca, in aceste conditii, nu s-au produs opere de arta, chiar in zonele de cenzura. In clipa in care, in 1989, s-a spart zidul si am intrat in neocomunism, iar “esalonul doi” a devenit mafie, forta economica, n-a mai fost nevoie de propaganda prin sectorul artistic. Valoarea a fost lasata de izbeliste, nu mai prezenta nici un interes, caci capitalismul de grota nu are nevoie de cultura.



“Haimanalele politice n-au avut nevoie de legitimarea prin arta”



S-a intamplat atunci un contrafenomen care tine de antropologia culturala: tot ce a fost pseudo-cultura inainte de 1989, tot ce a fost de proasta calitate (“Cantarea Romaniei” de exemplu, dar nu in totalitatea ei, caci s-au petrecut acolo si lucruri bune), a iesit la vedere, s-a cristalizat si a creat o piata. O piata falsa, o piata a nonvalorii.



- A amatorismului?



- Nu, nu a amatorismului, pe care nu e bine sa-l jignim, caci el reprezinta o faza a dezvoltarii artistice. Si eu vin din zona aceea. Aici e vorba de o piata a nonculturii.



- Caracterizati in cateva cuvinte noncultura.



- Promiscuitate, pornografie, kitsch.



- Ce s-a intamplat cu valorile culturale? Cum au supravietuit?



- Cum spuneam, oamenii nostri politici – haimanalele politice, de fapt – n-au mai avut nevoie de legitimarea prin arta. In aceste conditii, marii artisti, dezamagiti si deprimati, s-au retras in institutii bugetare, cu economii de tip primitiv, in care toata lumea este egala. In zona de subzistenta economica, mai exact. Iar in zonele performante, de televiziune sa zicem, au aparut oameni de calitate indoielnica din toate punctele de vadere.



- Romania e vinovata in totalitate de ce i se intampla pe acest spatiu al culturii?



- Nu putem sa aruncam aceasta vina numai pe spatele Romaniei, pentru ca procesul de mitocanizare e international. “Familia Bundy”, sitcomurile, toate cultiva instinctele gregare. Mitocanul international si-a dat mana cu mitocanul national. Mai exista si o problema de antropologie culturala: nivelul cultural al unei tari are legatura cu gusturile conducatorilor politici si ale liderilor economici. Ei bine, acesti lideri, cei din ’90 incoace, vor manele, de fapt cultura de tip manea. Sa nu se inteleaga ca as avea ceva cu manelistii, caci nu existenta acestui tip de noncultura este problema, ci frecventa si intinderea aparitiei lor la televizor, in zona divertismentului de proasta calitate, a bascaliei, care a luat locul umorului.



“Dupa 20 ani de imbecilizare, calitatea este respinsa”



- Care este, de fapt, diferenta dintre bascalie si umor?



- Inainte de ’89, un Toma Caragiu sau un Amza Pellea practicau umorul, care este o valoare a inteligentei. Ca orice act artistic –vorba lui Heidegger - umorul te trezeste din rutina. La noi el a fost o arma de aparare si de rezistenta. Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de bascalie, care desacralizeaza totul. Bascalia este de tip ateu, neantizant, ea isi bate joc de orice fel de valori si repere. Acest sistem demolant al valorilor, care apartine omului mic, a iesit in fata. Si atunci a inceput sa se creeze pe banda rulanta doar acest gen de divertisment, invocand ratingul. Ceea ce este un fals, atata timp cat excluzi alternativa.



- Telenovelele fac parte din categoria incriminata?



- Telenovelele sunt specifice lumii a treia. Ele sunt nocive chiar si pentru actori. Eu nu-mi acuz colegii, Doamne fereste, pentru ca saracii nu mai au unde sa-si practice meseria. Accepta asadar sa joace in telenovele, amestecandu- se cu amatorii. E ca si cand un neurochirurg ar avea mana dreapta un brancardier, care mai e si murdar pe mana. Imediat se face infectie. Prin analogie, asa ajungi sa vezi un actor profesionist inconjurat de doi-trei amatori. Si stiti ce se intampla? Profesionistului ii scad reflexele, are loc o contaminare inversa si toti actorii par amatori. Revenind la noncultura in sensul larg, efectele ei sunt dezastruoase in timp pentru consumatori. Hrana aceasta surogat devine din ce in ce mai agresiva si aproape o chestiune de santaj. Dupa 20 ani de imbecilizare, daca oferi calitate, ea este respinsa, caci intre timp s-a creat dependenta. Vorba lui Socrate: piata este plina de lucruri de care n-am nevoie. Acum consumatorii au false necesitati, false determinari.



“Au facut din cultura un fel de rezervatie”



- Spuneati ceva de alternative. Unele televiziuni au programe culturale.



- Este doar o mimare a alternativei. Si cand spun asta ma gandesc la TVR Cultural sau TVR International care sunt niste catastrofe. Ei, saracii, nu inteleg ca actul de cultura este un organism plin de vitalitate si nu stiu sa lucreze cu asa ceva. Au facut din cultura un fel de rezervatie, un muzeu. Cultura inseamna coeficient de putere nationala. Sa ne uitam putin la tarile civilizate. Si acolo este o lupta acerba intre structurile de market si cele culturale. Si totusi, cu exceptia unor canale super-elitiste cum este Mezzo, ei reusesc sa-si managerieze inteligent potentialul cultural, performantele culturale, pe care le “injecteaza” in programele si emisiunile Tv, alaturi de alte emisiuni, unde cultura functioneaza mai bine decat izolata. La noi programele culturale sunt inghetate si conventionale. ..



- Ca la un parastas...



Chiar asa. Si-atunci, omul de cultura, artistul, care este viu, n-are unde sa se duca: la muzeu nu vrea, in partea cealalta nu-l primeste nimeni.



- V-ati confruntat cu aceasta situatie?



- Bineinteles. Eu am filmat la BBC, la RTL, in Anglia, in Franta, peste tot, cu spectacole de pantomima. In Romania nu am apucat sa intru in nci o televiziune. Nu m-a primit nimeni, nici chiar in Televiziunea Romana. Si n-o spun ca sa ma plang, va raspund la intrebare.



- Poate n-ati insistat destul...



- Ba da. M-am inscris inclusiv la concursul de scenarii. Dar, vedeti dumneavoastra, ei ma considera tot out-sider, n-am fost ales. Au pus tot murdariile lor ieftine, care le ilustreaza perfect natura inferioara. Pentru ca oamenii superiori sunt responsabili. De exemplu, daca un om ajunge director al unui teatru national, sau al unei televiziuni nationale, el este responsabil fata de natiunea respectiva. Si toata strategia sa manageriala trebuie sa tina seama de aceasta exigenta majora, a interesului national.



“Exista doua culoare de jogging catre cimitir”



- Ce strategie culturala ar trebui aplicata in Romania?



- O politica a certitudinii. Eu nu fac exercitii socratice asupra mamei mele. Pe de alta parte, cum sa faci exercitiu de democratie in valorile nationale, punand-o pe Madalina Manole alaturi de Noica sau Eminescu? Henry Coanda a spus ca avem atat de multe genii ca putem da cu imprumut. Este o certitudine. Iar certitudinile incep cu constiinta. Am fost debusolat pe vremuri, cand un secretar literar de la Iasi mi-a spus ca Eminescu a fost si poet. “Cum SI poet?” – l-am intrebat eu, indignat. “Pai da, ma, ca a fost mai intai o constiinta”. O afirmatie care face cat toata istoria literaturii a lui George Calinescu.





- Ce perspective avem sa iesim din situatia in care suntem acum?



- Stiti ce coeficient de inteligenta si de talent are poporul asta? Va rog sa ma credeti, pentru ca vorbesc in cunostinta de cauza, in doua saptamani Televiziunea Romana poate deveni, in materie de divertisment, cea mai performanta din lume. Ceea ce, evident, nu se va intampla, din cauza acestei dictaturi a nonvalorii.

Dar vine o generatie foarte bine inarmata genetic impotriva acestor rechini, care le va pune mari probleme peste 10-15 ani. Asta este, in cultura depunerile sunt lente. Mai ales ca acum avem o scoala de teatru distrusa, o ciupercarie de academii de teatru din care actorii ies fara pregatire si fara perspective. .. In momentul de fata exista doua culoare de jogging catre cimitir: pensionarii, care sunt morti de vii, si tinerii, care sunt deja pensionari.



- Exista alternativa emigrarii…



- Da. Si asta este, de fapt, criza tineretului de la noi: din zece insi noua pleaca afara. Iar problema este ca ei nu pleaca din cauza banilor, ci din cauza imposibilitatii de a se manifesta. Aceasta criza a potentialului care n-are unde sa se manifeste, a fost creata de nonvalorile iresponsabile din Romania, care nici macar nu-si pun problema ce face tineretul dupa ce termina scoala. Iar reactia acestuia de a pleca, este corolarul replicii vulpii din “Micul print”: “Daca vrei sa fim prieteni, imblanzeste- ma, educa-ma. Daca m-ai educat, esti responsabil”.



- Deci, inca o data, exista o solutie de supravietuire?



- Noi, ca popor, pentru a supravietui, trebuie sa ne retragem in munti, in cultura. Altfel ne calca gorilele cu Jeep-ul.