luni, 9 mai 2011

MALTA

Daca pana acum, in rubrica “Weekend la…” am prezentat mai multe metropole ale Europei, m-am gandit ca astazi sa scriu despre o localitate mult mai mica intr-o insula minuscula, dar plina de locuri frumoase si interesante – La Valletta !


Daca ajungeti prin Malta, este imposibil sa nu va loviti peste tot de povestea cavalerilor de Malta si stralucitoarea lor victorie asupra otomanilor. Cavalerii de la Malta sau Ordinul Sf. Ioan sunt un ordin militar calugaresc creat la Ierusalim cam in aceeasi perioada cu templierii. Dupa prabusirea statelor cruciate din Palestina in 1291, cavalerii ospitalieri (cum mai erau numiti datorita faptului ca ei s-au concentrat asupra furnizarii de servicii medicale pelerinilor) s-au retras in Cipru si mai apoi in insula Rhodos de unde au fost alungati de sultanul Soliman Magnificul in 1522. Cei care au supravietuit asediului de 6 luni s-au refugiat in Sicilia. In 1530, regele Carol Quintul al Spaniei le-a oferit Malta si Tripoli in schimbul unui tribut anual sub forma unui soim maltez. Cavalerii insa stiau ca Malta nu va fi o oaza de pace, iar otomanii ii vor urmari si aici, in mijlocul Mediteranei asa ca imediat dupa ce s-au instalat pe insula, s-au apucat de construit fortificatii… Si bine au facut pentru ca in 1565, vechiul lor inamic, Soliman Magnificul a trimis o flota cu 40,000 luptatori sa ocupe Malta. De partea cealalta, erau gata de lupta 700 cavaleri si 8000 soldati. Epopeea apararii citadelelor de la Senglea si Birgu (actualmente numit Vittoriosa dupa victoria din 1565) va este povestita absolut peste tot in insula. Ce este cert, dupa luni in sir de asediu si lupte, batranul maestru Jean Parisot de la Valltte a reusit sa obtina victoria, e drept in urma sosirii a unei mult asteptate forte expeditionare din Sicilia… Cand otomanii s-au retras, nu mai erau decat 600 de insi capabili sa tina o spade in mana… Cavalerii de la Malta au devenit pe loc eroii intregii lumi crestine, obtinand numeroase favoruri si fonduri din partea capetelor incoronate ale Europei. Aceasta le va aduce peste 200 de ani de viata frumoasa si fara griji pana in 1798 cand Napoleon in drum spre Egipt i-a alungat de pe insula… Dupa caderea corsicanului, englezii s-au gandit ca n-ar fi o idée rea sa pastreze insula pentru ei si i-a flituit pe cavaleri pe vecie de pe insula.

Actuala capitala, La Valletta nu exista in epoca Marelui Asediu otoman. A fost construita la indicatiile marelui maestru La Vallette imediat dupa razboi, asa ca posteritatea recunoscatoare a botezat noua urbe cu numele lui.

La Valletta este un oras istoric tipic mediteranean. Este construit foarte planificat pe o structura de strazi perpendiculare una pe alta de tip grid. De aceea cand bate vantul, pe strazi e un curent de te spulbera… Dar hai s-o luam la pas.

Pentru a intra in vechiul oras inca inconjurat cu ziduri de aparare treceti prin statia principala de autobuze din Malta – este un punct strategic, practic de aici poti ajunge repede spre orice punct de pe insula folosind celebrele autobuze vintage de Malta. Luati-o in jos pe buievardul principal, flancat de palate si biserici. Primul monument care nu trebuie sa-l ratezi este St. John’s Co-Cathedral. I se spune Co-Cathedral pentru ca a fost ridicata la acelasi nivel cu catedrala din Mdina, sediul arhiepiscopului de Malta. Vizitati-o… daca pe afara nu este decat impunatoare cu o arhitectura relativ austera, inauntru este o nebunie baroca cu capele si statui. Ceva mai jos de Catedrala se afla Palatul Marilor Maestri. Daca Viena are Hofburgul, iar Madridul Palatul Regal, atunci Valletta are Palatul Marilor Maestri, o cladire frumos ornata cu armuri de cavaleri. Nu veti putea vizita intreaga cladire pentru ca aici isi au sediul Parlamentul, dar si presedintele Republicii, dar oricum, ce este deschis publicului este chiar frumos.

La capatul bulevardului ajungeti la frontul St. Elmo, o fortificatie strategica de pe vremea Marelui Asediu. Luati-o la dreapta pe Triq il-Mediterran pana la “Malta Experience” – un spectacol multimedia care iti reda cu mijloace moderne povestea a ce altceva decat a Marelui Asediu, dar si al celui de-al doilea Mare Asediu din al doilea razboi mondial. Continuati apoi spre gradinile Baraka de jos (Lower Baraka Gardens), o oaza de vegetatie luxurianta in jurul unui mic templu doric construit in cinstea lui Sir Alexander Ball care i-a alungat pe francezi de pe insula in 1800.

Continua drumul pe Triq Santa Barbara, o strada simpatica umbrita de niste pomi, admirand panorama Marelui Port. Ajungeti la Upper Baraka Gardens de unde puteti sa va bucurati de o panorama completa asupra Vittoriosei si a Senglea, precum si a Marelui Port. Ar fi bine sa fiti aici la ora 12:00 pentru a asista la tragerea cu tunul efectuata zilnic de soldati imbracati in uniforme de epoca.

Parasiti orasul pentru suburbia Floriana… aici de-a lungul portului pentru vapoare de croaziera a rasarit in ultimii ani o baterie de restaurante si baruri (inclusiv un Hard Rock Café) unde puteti lua un binemeritat pranz.

Dupa pranz, reveniti in statia de autobuz de la intrarea in oras si luati autobuzul de Senglea pentru a va duce la “cele 3 orase” – cum sunt denumite in insula… Pe vremea lui La Valletta, aici au fost construite celebrele fortificatii care au rezistat turcilor, dar acum sunt niste cartiere ale capitalei. Senglea este un oras mai putin dezvoltat, sugerand mai repede cum arata Malta cu ceva timp in urma, in timp ce Vittoriosa a devenit o locatie cool si scumpa cu un cazino si un port pentru zeci si sute de yahturi care mai de care… Plimbati-va fara vreun scop anume pe stradutele din Senglea si Vittoriosa. Niciodata marea nu va fi prea departe si nu va veti rataci… Vittoriosa este insa mult mai premium.

La sfarsitul dupa-amiezii, reveniti in Valletta pentru a prinde un alt autobuz spre Paceville, zona de night life a Maltei, plina cu baruri si restaurante, cu englezi beti in cautare de inca o halba de bere si de englezoaice bete in cautare de sex.

Ziua 2

Astazi este cazul sa facem pasi din Valletta. Cum ziceam, Malta este o insula mica, iar transportul nu este o problema. Prezentati-va cu incredere in statia de autobuz si luati prima cursa spre Mosta. Nu veti face mai mult de 30 minute indiferent de trafic. Mosta este o urbe mica cu doar 18.000 locuitori, dar in schimb este locul unde veti gasi catedrala cu cel de-a treia cupola ca marime din Europa dupa San Pietro din Vatican si St. Peter’s din Londra… Se vede ca maltezii sunt catolici ferventi ! Vizitati imensa catedrala si veti vedea si bomba cazuta in catedrala in timpul unui raid aerian german din al doilea razboi mondial si care prin miracol nu a explodat desi inauntru erau 300 de credinciosi veniti la slujba. Evident, miracolul este atribuit interventiei divine, desi, altii, mai carcotasi o atribuie sabotajelor muncitorilor prizonieri din toata Europa care erau folositi la productia de obuze.

De la Mosta, luati urmatorul autobuz spre Rabat, situat pe un deal care domina insula. Lipit de Rabat, veti gasi “orasul tacut”, Mdina, vechea capitala a Maltei pana la sosirea cavalerilor, un oras medieval, care astazi nu mai este locuit. Mdina este de departe cea mai fotogenica parte a Maltei istorice, este locul unde vechea nobilime malteza s-a retras dupa aparitia cavalerilor care datorita traditiilor maritime au preferat sa stea aproape de mare. Plimbati-va printre vechi palate, biserici (nu se poate ca Mdina sa nu aibe o Catedrala impunatoare), capele, magazine de suveniruri si restaurante dragute. Ca si rivala de la malul marii, Mdina are si ea un show audio-vizual “Mdina Experience”, dar si un muzeu al torturii pentru cei mai sadici dintre noi.

Nu ratati sa ajungeti in Pjaza tas-Sur. De aici, veti avea intreaga Malta la picioarele tale si daca ai parte de o zi insorita si clara (un lucru de altfel obisnuit pentru aceasta insula mediteraneana), vei putea admira cam toata insula – cupola de la Mosta, zidurile de la Valletta, dar si micul zgarie nori din St. Julian’s !

Daca tot ati ajuns aici, nu ratati sa vizitati orasul-geaman, Rabat, oras populat de data asta. Rabatul are si el o biserica somptuoasa si este mandru ca este gazda grotei Sf. Pavel care a apostolat pe aici pentru o perioada de timp.

Reveniti in Valletta pentru un pranz probabil tot in Floriana si pregatiti-va pentru a doua parte a zilei. Luati autobuzul in directia Blue Grotto. Autobuzul va va lasa pe faleza inaltata, dar dupa pozele de rigoara, coborati la nivelul apei de unde puteti sa va imbarcati pentru a vedea una dintre cele mai albastre ape … barca va va plimba prin niste pesteri sapate de Mediterana in tarmul insulei, iar soarele va face restul jobului pentru ca marea sa straluceasca in contrast cu intunericul din pestera.

Luati-o apoi la pas spre Hagar Qim, unul din celebrele temple megalitice care au supravietuit timp de mai bine de 5000 de ani. De altfel, maltezii sunt extrem de mandri ca acest templu, impreuna cu alte cateva de pe tarmul nordic, dar si din Gozo sunt cu vreo 5 – 600 ani mai vechi decat cele mai vechi piramide egiptene, aceste structuri fiind considerate cele mai vechi cladiri construite si care au supravietuit din lume. Daca pana aici te poti rezolva cu carti, la Hagar Qim chiar ti-ar fi folositor un ghid uman care sa-ti indice acele amanunte pe care altfel nu le vei observa. Sunt doua temple, cel mai mare este Hagar Qim, acum adapostit sub o mare copertina plastica si ceva mai jos, templul Mnajdra. Dupa cum va inchipuiti déjà, aceste temple megalitice au un loc binemeritat pe acea lista de cladiri despre care habar n-avem cine le-a facut, cum si mai ales de ce… ca si Macchu Picchu, Tiahuanaco sau Stonehenge…

Reveniti la statia de autobuz si asteptati cuminti cursa de Valletta. In mod cert, soarele se va indrepta spre apus, indicand sfarsitul celei de-a doua zi…

Cum ajungeti acolo

Nu exista curse directe intre Romania si Malta exceptand charterele Air Malta care zboara la cererea agentiei de turism Malta Travel. Pentru a ajunge in Malta, aveti de ales intre Alitalia si o combinatie de low-costuri: zburati pana la Roma sau Milano si de acolo luati EasyJet pana pe insula.

Unde sa stati

Valletta nu da pe dinafara de locuri de cazare, exista cateva, dar nu prea multe. O idée ar fi sa stati in Sliema, peste garla de Valletta (ajungeti direct cu un ferry sau cu vreun autobuz). O optiune poate fi Comfort Inn la 54 euro dubla in sezonul de varf. Eu am stat in “115 The Strand ApartHotel” intr-un apartament chiar fain cu bucatarie si baie. Preturile variaza in functie de perioada, dar cea mai ieftina camera (cu privire in spate, nu la golf) costa 64 euro in sezonul de varf.

Cand sa va duceti

Nu este o perioada rea in Malta. Iarna sunt vreo 15 grade, iar vara nu e foarte cald. Pentru a evita sa platiti cazare scumpa (preturile se pot dubla in timpul verii), primavara si toamna sunt perfect acceptabile).

Multumita lui khaosan, iata ca va mai zic niste preturi cu adevarat tari: Finnair-ul are promotie si da preturi de preturi pe destinatia Asia… Ce ziceti de un 421 euro all taxes included pentru Delhi ? Sau 452 euro spre Beijing ? Pana si cei 620 euro spre Bangkok nu am mai vazut de cand a ridicat Aerosvitul preturile…


Deci, preturile promotionale sunt (dus-intors, toate preturile incluse):

Bucuresti – Delhi 1729 lei (421 euro)

Bucuresti – Beijing 1859 lei (452 euro). Am verificat, nu sunt foarte multe date disponibile la pretul asta, am gasit 16 mai dus / 2 iunie retur. Dar sunt mai multe zboruri pe la vreo 500 euro

Bucuresti – Bangkok 2549 lei (620 euro) – o tona de bilete la preturile astea dupa 1 septembrie !

Bucuresti – Hanoi si Hosimin 3649 lei (888 euro) – cam mult, mai bine zbori la Bangkok si iei un Air Asia de acolo.

Bucuresti – Sydney 5679 (1383 euro) – nu am prea urmarit preturi de Australia, habar n-am daca chiar e bun.

Perioada de achizitionare: 3 – 31 mai (evident, in limita locurilor disponibile, deci trebuie sa va grabiti)

Perioada de zbor:

3 mai – 3o iunie pentru Beijing, Vietnam si Sydney (in China, in principiu, e vreme superba, in Vietnam, sezon ploios, iar in Australia a venit iarna)

1 septembrie – 28 oct pentru Delhi (octombrie este cea mai buna luna sa vizitezi nordul Indiei !!!) si Bangkok (e inca sezon ploios, dar asta e !)

Detalii oferta pe site-ul Finnair, click aici !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini