miercuri, 3 octombrie 2012

cele mai influente familii din lume

n ciuda marilor civilizatii si culturi care ne-au marcat istoria pana in prezent, omul este, in continuare, o specie instinctuala si gregara, care in momente-limita isi cauta refugiul in sanul familiei, al prietenilor si al grupului social din care face parte, asa cum o spun, cu acelasi glas, atat psihologia si sociologia, cat si etologia. Lupta pentru putere, dominare, control si asigurarea resurselor pentru clanul in care a vazut lumina zilei, nu sunt altceva decat izbucniri ale naturii animalice de care unele obraze subtiri incearca sa se dezica cu maximum de dezgust. Stau dovada clanurile si familiile care de generatii se lupta pentru titlul suprem de conducatori ai Pamantului. Dincolo de razboaie, crize economice, goana dupa resurse si influenta, nu exista nimic altceva decat rivalitatea neostoita intre cele mai puternice familii si dinastii care au modelat destinul actualei civilizatii umane. Cele mai importante sunt prezentate in topul de mai jos.
10. Dinastia Nehru-Gandhi

Clanul Nehru-Feroz-Gandhi este cea mai celebra familie politica care a dominat Congresul National Indian aproape tot intervalul de timp scurs de la castigarea independentei Indiei pana in zilele noastre. Trei membri ai familiei in care politica era cuvantul de ordine (Pandit Jawaharlal Nehru, fiica acestuia, Indira Gandhi, si fiul ei, Rajiv Gandhi) au ocupat functia suprema de Prim Ministru al Indiei.


Indira Gandhi si fiul ei Rajiv au sfarsit, ambii, asasinati. Cu toate acestea, gustul puterii nu a potolit avantul politic din sanul familiei. Sonia Gandhi, de asemenea membra de vaza a familiei, ocupa in prezent functia de Presedinte al Congresului National Indian. Fiul lui Rajiv Ghandi, Rahul, este cel mai tanar membru al familiei care a intrat in politica in momentul in care a candidat pe listele Congresului si a castigat un loc in Camera Inferioara a Parlamentului din India , in cadrul alegerilor din anul 2004.

Trebuie retinut ca familia Nehru-Feroz-Gandhi nu este inrudita cu Mohandas Karamchand (Mahatma) Gandhi, conducatorul miscarii de independenta a Indiei. Clanul Nehru-Gandhi este cel mai evident exemplu de dinastie conducatoare traditionala in randul tarilor asiatice cu regimuri democrate.

9. Dinastia Plantageneta

In confruntarile dintre dinastiile englezesti ale Tudorilor si Plantagenetilor, cei din urna au avut castig de cauza datorita dezvoltarii fara precedent a sistemului politic si cultural petrecut sub conducerea lor. In ciuda faptului ca sub casa Tudorilor a luat nastere Biserica Anglicana, iar prosperitatea a crescut substantial, insemnatatea familiei Plantagenetilor a fost cu mult mai mare (mentionand aici ca insusi regele Henric al VII-lea descinde, pe linie materna, din Plantageneti).


Casa Plantagenetilor a fost, inca de la origini, o familie regala fondata de regele Henric al II-lea de Anglia, fiu al lui Geoffrey al V-lea de Anjou. Regii Plantageneti au stapanit Anglia inca din secolul XII; in total 15 regi din acesta familie urcand pe tron, intre anii 1154-1485. Sub stapanirea lor, Regatul si-a definitivat o cultura si arta distincta, incurajata de unii dintre regi care au fost adevarati Mecena, dupa cum ii elogiaza si "tatal poeziei englezesti", Geoffrey Chaucer (1343-1400).

In acele vremuri, Plantagenetii au introdus in Anglia stilul architectonic gotic, care a ajuns sa fie foarte apreciat, cladiri precum Westminster Abbey sau York Minister fiind modelate dupa aceste canoane. Aceeasi familie a jucat un rol important in adoptarea legilor comune si a celor constitutionale, precum si in redactarea celebrei Magna Carta. Parlamentul Angliei isi are originea tot in perioada Plantageneta, odata cu nasterea prestigioasele universitati din Cambridge si Oxford .

8. Familiile Claudiene & Iuliene

Aceste doua familii, contopite pana la urma intr-una singura, au fost probabil cele mai importante familii din Roma Antica. Odata unite, a luat nastere dinastia Iulio-Claudiana care a adus pe tronul Romei unii dintre cei mai importanti imparati ai Imperiului, precum Caligula, Augustus, Claudius, Tiberius si Nero.


Cei 5 imparati enumerati mai sus au condus Imperiul Roman intre anii 26 i.Hr. - 68 d. Hr., dinastia luand sfarsit odata cu sinuciderea lui Nero.
Toti imparatii erau inruditi prin casatorii si adoptii. In mod eronat, Iulius Cezar este creditat drept stramos al acestei dinastii, cu toate ca celebrul personaj antic nu a detinut niciodata functia de imparat (a fost un dictator militar) si nu a avut vreo legatura cu Claudienii.

Domniile tuturor imparatilor din aceasta dinastie urmeaza, in linii mari, acelasi tipic. Toti au venit la putere cu ajutorul relatiilor si legaturilor de familie, fiecare a adaugat noi teritorii Imperiului Roman si a lansat proiecte gigantice de constructii. Cu totii au fost in general iubiti si admirati de supusii de rand, dar au fost respinsi de senatori, dupa cum reiese din scrierile autorilor antici. Istoricii si analistii contemporani ne considera ca Iulio-Claudienii au fost, cu totii, niste conducatori egocentrici, nebuni chiar, pervesi sexuali si tirani fara limite...

7. Dinastia Ptolemeilor

Dinastia in cauza a fost, de fapt, o familie regala cu origini helenistic-macedoneene, care a condus, pentru 300 de ani, Imperiul Ptolemeic din Egipt (305 i.Hr. - 30 d.Hr.). Inceputul a fost dat de razboinicul Ptolemeu, unul dintre cei 7 gardieni personali ai lui Alexandru Macedon, cei 7 slujitori credinciosi devenind, apoi, generali si deputati ai ambitiosului cuceritor.


Pentru curajul si devotamentul sau, dupa moartea lui Alexandru cel Mare, petrecuta in anul 323 i.Hr., Ptolemeu a ajuns satrap al Egiptului. In anul 305 i.Hr., s-a autodeclarat Regele Ptolemeu I, cunoscut, mai apoi, sub numele de Soter-salvatorul. Egiptenii l-au acceptat fara dificultati pe Ptolemei drept succesori ai faraonilor Egiptului independent.

Dinastia a condus Egiptul pana in anul 30 d.Hr., cand regatul a fost cucerit de romani. Unul dintre personajele celebre ale familiei este ultima regina, Cleopatra VII Philopator, pe numele ei complet, cunoscuta pentru rolul important avut in conflictele politice dintre Iulius Cezar si Pompei, iar mai tarziu dintre Octavian si Marc Antoniu. Sinuciderea Cleopatrei a pus capat unei dinastii care a influentat, vreme 3 secole, istoria intregului bazinul mediteranean.

6. Dinastia Zhu (Ming)

Zhu a fost numele de familie purtat cu mandrie de reprezentantii al dinastiei Ming din China . Primul imparat Ming, Hongwu (Zhu Yuanzhang, pe numele adevarat), a ales numele de Ming pentru noua dinastie inspirat de semnificatia termenului in limba chineza, unde Ming inseamna "Briliant".


Dupa caderea dinastiei mongole Yuan, puternica familie Ming a stapanit Imperiul Chinez intre anii 1386-1644.Suveranii Ming, ultimii imparati chinezi autentici de etnie Han, au dus China pe culmile prosperitatii materiale si a stabilitatii sociale, stabilind capitala la Peking (Beijing). In anul 1644, dinastia a pierdut puterea, in urma unei rebeliuni condusa de generalul Li Zicheng, dupa care intregul imperiu a cazut in mainile dinastiei straine manciuriene Man-Chu. Insa, o mare parte a Chinei de sud a ramas fidela dinastiei autohtone Ming pana in anul 1662.

Istoricii considera ca imparatii Ming au ridicat civilizatia chineza pe cele mai inalte culmi, dinastia aducand imperiului progres, putere, reforme si prosperitate. Pe durata stapanirii Ming, populatia Chinei a atins cifra de 200 milioane locuitori, cifra-record pentru acea perioada istorica, armata chineza depasea deja cifra de 1 milion de soldati, iar proiectele imperiale au dus la nasterea unei flote imense. Aceiasi imparati au ordonat demararea unor proiecte grandioase de constructii, incluzand restaurarea Marelui Canal si transformarea unui antic sistem de fortificatii in ceea ce este cunoscut pana astazi drept Marele Zid Chinezesc. De asemenea, grija imparatilor pentru splendoarea arhitectonica a dus la impodobirea si definitivarea Palatului Interzis.

5. Casa de Habsburg

Casa de Habsburg a fost una dintre cele mai importante familii regale de pe Batranul Continent: a ramas in istorie, in special, pentru rolul sau de a suplini locul lasat gol de disparita Sfantului Imperiu Roman de Apus, care intre anii 1452 si 1740 a condus atat Spania, cat si Imperiul Austriac. Dinastia era de origine elvetiana, dar membrii sai au domnit pentru prima data in Austria, unde au ocupat tronul, neintrerupt, pentru aproape 6 secole.


O serie de casatorii politice si aliante familiale i-a facut pe Habsburgi stapanitori peste Burgundia, Spania, Boemia, Ungaria si Transilvania. Dinastia si-a primit numele dupa locul de origine, castelul Habsburg din cantonul elvetian Aargau. Habsburgii au fost familia regala care a exploatat la maximum casatoriile intre membrii diferitelor case regale europene, totul in scopul realizarii de noi aliante care sa-i avantajeze odata cu mostenirea de noi si noi teritorii. Imparateasa Maria Tereza de Habsburg este considerata de mult cercetatori drept "Strabunica Europei Occidentale".

4. Familia de Medici

Infama si celebra in acelasi timp, familia de Medici a fost cea mai puternica si influenta familie din Florenta intre secolele XIII si XVII. Familia a dat nu mai putin de 3 papi (Leo X, Clement VII si Leo XI), numerosi conducatori ai cetatii Florentei (unde se distinge Lorenzo Magnificul, patron a numeroase capodopere renascentiste sponsorizate din banii sai), iar mai tarziu, membri de vaza ai caselor regale britanice si franceze.


Precum alte familii nobiliare din acea vreme, casa de Medici a fost adevarata stapana a orasului-cetate Florenta pe care l-a adus in culmea dezvoltarii politice, economice si artistice. Cei din familia de Medici au fost adevarati Mecene pentru declansarea Renasterii, metodele lor de a impulsiona arta si literatura, prin sponsorizarea marilor artisi si oameni de litere ai vremii, fiind preluate de familiile Vincenti si Sforza din Milano, Este din Ferrara si Gonzaga din Mantua.

Timp de multi ani, banca de Medici a fost cea mai prospera si puternica institutie de gen din Europa. Astfel, vreme de 5 secole, familia de Medici a fost cea mai bogata dinastie europeana.

3. Clanul Marelui Han


Fondatorul celei mai puternice dinastii mongole a fost cuceritorul Ginghis-Han, care la apogeul puterii sale stapanea cel mai mare imperiu care a existat vreodata. Temujin, pe numele sau adevarat, a ajuns la putere dupa ce a unit toate triburile nomade ale mongolilor din centrul Asiei. La scurt timp dupa acesta realizare, cutezatorul calaret a proclamat Imperiul Mongol si s-a intitulat "Ginghis Han".


A starnit iuresul razboiului si cuceririlor prin invadarea hanatului kara-kitailor, dupa care a atacat Imperul Kwarezmid din Persia, regatele caucaziene, Imperiul Chinez si Europa de est. In timpul vietii, Temujin stapanea deja cea mai mare parte a Asiei. Inainte de moarte, l-a desemnat pe Ogotai drept succesor oficial si a ordonat impartirea uriasului imperiu in hanate care aveau sa fie conduse de fii si nepotii sai.

Dupa infrangerea unei rebeliuni a tangiutilor, Marele Han moare de batranete, in anul 1227, fiind ingropat intr-un loc secret din stepa mongola, loc ramas si astazi necunoscut. Descendentii sai au cucerit fiecare in mod separat cea mai mare parte a intregii Eurasii, la un moment dat stapanirea mongola intinzandu-se din Austria pana in Coreea si din sudul Siberiei pana in Himalaya .

2. Dinastia Capetina

Este cea mai mare casa regala europeana si include toti descendentii lui Hugo Capet de Franta (Hugo Magnus, 940 - 996 d.Hr.), printre care, in prezent, se numara regele Juan Carlos de Spania, regele Albert al II-lea al Belgiei si Marele Duce Henric de Luxemburg.


De-a lungul secolelor, membrii acestei case nobiliare s-au raspandit prin aproape toata Europa, conducand si stapanind orice forma de administrare, de la regate la ducate si posesiuni.  La apogeul Evului Mediu, capetinii (in care este inclusa si Casa de Bourbon) erau deja cea mai numeroasa familie cu sange albastru din Europa, ceea ce a dus la o rata nemaiintalnita a incesturilor in randul membrilor sai, care au fost obligati sa se casatoreasca cu vlastare regale cu care vor, nu vor, se inrudesc. Capetinii au dat 38 de regi Frantei, 10 regi si regine Spaniei, 9 regi Portugaliei, 4 regi Ungariei, plus cateva sute de printi, duci si conti care au dominat familiile aristocrate din Europa Apuseana, din Anglia pana la Napoli si din Olanda pana in Polonia.

In prezent, doi monarhi capetini domnesc in Spania si Luxemburg, insa, pe langa acestia, familia de Capet este reprezentata de o pleiada de aristocrati si printi pretendenti care reprezinta urmasii familiilor regale exilate din Brazilia, Franta, Spania, Portugalia, Parma si Sicilia. Cel mai impozant membru al capetinilor din exil este Louis Alfonso, Duce de Anjou, Bourbon si Touraine , si pretendent legitim la tronul Frantei.

1.Casa de Rothschild


Familia Rothschild este o dinastie internationala de bancheri si mari finantisti de origine germano-evreiasca, care are afaceri in toata lumea si a fost inobilata de catre guvernul austriac si cel britanic.

Cresterea puterii si influentei familiei a inceput cu bancherul Mayer Amschel Rothschild (1744-1812), ale carui sfaturi si strategii pentru succes vizau pastrarea controlului afacerilor in sanul familiei, alaturi de mentinerea unei discretii absolute cu privire la dimensiunea averii clanului. Mayer Rotschild si-a incurajat descendentii sa se insoare cu fete apartinand aceluiasi clan pentru a pastra astfel banii in familie.


Fiul sau, Nathan Mayer Rothschild si-a inceput afacerile la Londra in anul 1811, prin lansarea propriei firme, N.M. Rothschild & Sons. Compania si-a stabilit centru in New Court St. Swithin's Lane, in plin City, centrul financiar al Londrei, unde exista si functioneaza si in prezent. In anul 1818, Nathan Mayer a acordat guvernului Prusiei un imprumut de 5 milioane lire sterline, o suma imensa in acele vremuri, cerand in schimb garantii imobiliare pentru imprumut, garantii cu ajutorul carora si-a intensificat afacerile. N.M. Rothschild a devenit atat de potent financiar in mijlocul City-ului, incat intre anii 1825-1826, putea sa sustina intreaga emisie monetara a Bancii Angliei doar din propriile lichiditati.

Familia Rothschild a deschis banci in majoritatea tarilor europene, avand o influenta deosebita in Austria , Franta, Germania, Napoli si Elvetia. Apogeul financiar al familiei a avut loc la mijlocul secolului XIX - averea cumulata a Rothschild din toata Europa s-ar fi ridicat la cateva mii de miliarde de euro, in banii de astazi.
 
 
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 
 
Motto: Ne naştem cu o fire fără cusur, dar, după ani de trecere prin lume, ne lepădam de ce ne-a fost dat şi învăţăm să ne prefacem. – LAO ZI … Fă din aceste cuvinte un motto pentru sistemul tău de gândire: “Fă lucruri bune, şi nu face lucruri rele!”
Ghandi
Ce poti invata despre viata de la un om care atunci cand a murit detinea mai putin de 10 obiecte? Si nu, nu erau vila de lux, elicopter sau masina. Avea hainele de pe el, un ceas, un bol in care manca, o pereche de sandale…lucruri de genul asta, mici si neinsemnate. Nu avea nici macar o casuta a lui.
Si cu toate astea un om fara posesiuni materiale care provenea totusi dintr-o clasa sociala bogata a reusit sa inspire intreaga Indie, sa declanseze lupta pentru independenta in mod pasnic, non-violent si sa motiveze multimi intregi de oameni.

1. Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume.

De departe cea mai cunsocuta replica a lui Gandhi, astazi mii de oameni o repeta mecanic in diverse situatii si probleme fara sa aprofundeze putin ideea din spatele ei.
Poti sa te plangi cat vrei de oamenii din jurul tau, de politicieni, de societate, de conditiile de viata, de trafic, de lipsa autostrazilor, de lipsa banilor, de ipocrizia celor pe care ii intalnesti…etc.
In realitate nu poti schimba nimic la ceilalti, singurul moment cand esti in control este cand decizi sa te schimbi pe tine. Nu e nimeni de vina pentru ca viata ta e naspa, tu esti singurul care poate sa incerce sa faca o schimbare. Deciziile tale sunt cele care te-au adus in momentul in care esti acum si tot deciziile pe care le iei te pot ajuta sa schimbi ceva.
Daca vrei ca oamenii sa fie mai optimisti, mai muncitori, mai entuziasti, mai implicati, fii tu insuti mai optimist, mai entuziast, mai implicat, mai muncitor.

2. Iarta. Detaseaza-te.

Cunosc oameni care nu pot ierta faptul ca au fost mintiti sau inselati nici dupa ce au trecut zece ani sau mai mult. Sau persoane care pot purta ura pe cineva ani intregi pentru ca au fost dati afara, inlocuiti sau chiar pentru ca vecinul de deasupra avea copii mici care plangeau noaptea acum 8 ani. Daca vrei o modalitate rapida de a te imbolnavi de ulcer atunci fa asta: data viitoare cand te enerveaza cineva noteaza-ti pe hartie si tine ura aia in tine cat poti de mult. Las-o sa te macine si sa te manance pe dinauntru pana ramai un om fara pic de suflet si compasiune care isi ia medicamentele dimineata la pranz si seara si se plange ca totul pe lume ii sta impotriva.

3. Daca nu faci primul pas, continui sa stai pe loc oricat de geniala e ideea ta.

stiti care a fost momentul in care Gandhi a declansat implicarea maselor populare pentru cauza lui? Atunci cand s-a intors din Africa de Sud unde practicase cu succes dreptul si a inceput sa spuna ca simplitatea este modul de viata care ii va elibera pe indieni de sub jugul britanicilor.
Majoritatea indienilor cumparau haine facute in fabricile britanice. Gandhi a trecut de la vorbe la fapte si a renuntat la hainele occidentale facute de englezi pentru a purta haine facute de indieni in casa din panza simpla. O multime de oameni au inceput sa-I urmeze exemplul.
Poate ti-a venit o idee geniala pentru o afacere sau vrei sa te arunci intr-un proiect nebunesc care e deocamdata la stadiul de idee. Pana nu faci primul pas…vei fi tot pe loc.

4. Traieste azi ca si cum ai muri maine . Invata azi ca si cum ai trai vesnic.

Datorita seminariilor si workshopurilor pe care le tin am intalnit in ultimii ani foarte multi oameni care doreau sa schimbe ceva in viata lor pentru ca erau nefericiti. Doua subiecte apareau mereu in discutiile cu ei: ori aveau probleme legate de relatii ori simteau ca se plafoneaza.
Fiecare moment pe care il traiesti azi nu se mai intoarce. Inchizi ochii si cand ii deschizi parca au trecut zece ani. Anul asta fac 10 ani de cand am terminat liceul. Parca a fost o fractiune de secunda. Ce-mi aduc aminte cel mai mult din acesti zece ani?
Sunt momentele in care am fost foarte fericit sau momentele in care am suferit foarte mult.
Amintirile care iti definesc viata sunt momentele in care ai fost prezent si ai trait experienta in care erai cu fiecare fibra a corpului tau. Poate e momentul cand te-ai angajat prima oara si te-ai simtit pe picioarele tale. Poate e momentul in care ai iubit cum nu iubisei niciodata pana atunci si pretuiai fiecare secunda petrecuta cu persoana cu care erai. Poate e momentul cand cineva drag a plecat de langa tine si ai simtit ca se rupe ceva din tine. Sunt momentele in care trupul si sufletul tau erau acolo, prezente, fara sa fii distras de nimic altceva.
Acestea sunt momentele de care iti aduci aminte.
Gandeste-te la momentele pe care le ai acum. La experientele pe care le traiesti acum. Tindem sa pierdem momentele frumoase care trec pe langa noi pentru ca ne verificam prea des profilul de facebook sau jucam Farmville, sau nu simtim omul de langa noi.
Daca te bucuri, razi cu gura pana la urechi!
Daca suferi, plangi!
Daca esti fericit si simti ca iti vine sa imbratisezi oamenii pe strada…pentru numele lui Dumnezeu, fa asta.
Apoi in momentele cand te relaxezi…invata cat mai mult. Daca simti ca te plafonezi nu e pentru ca seful nu observa ce om bun si profesionist esti tu ci pentru ca tu nu-ti dai silinta sa te dezvolti si sa devii mai bun. Lasa scuzele si invata ceva nou incepand de azi.

5. Satisfactia vine din efort nu din atingerea scopului.

Cei mai nefericiti oameni pe care i-am intalnit erau paradoxal oameni care aveau tot ce le trebuia, castigau mii de euro lunar si erau invidiati de prieteni. Erau oameni dedicati carierei si care atunci cand isi puneau ceva ceva in minte nu se lasau pana nu aveau lucrul respectiv.
Cred ca cea mai mare minciuna in filozofia societatii noastre se rezuma la o singura propozitie:
“"Cand o sa am tot ce vreau o sa fiu fericit”
Lucrurile pentru care lupti, casa, masina, cont baban in banca, recunoastere sociala, toate sunt importante. Te ajuta sa ai o viata mai usoara si sa rezolvi problemele care apar mai rapid. Dar fa din toate astea un scop si tocmai ai sarit intr-un lac plin de oameni nefericiti si neimpliniti.
Sunt doua lucruri care imi plac la nebunie: imi place sa urc pe munte si imi place sa castig. Nu suport sa ies pe locul doi si apropiatii stiu cum ma enervez cand pierd la vreun joc.
De-asta o sa intelegi de ce eu foarte mult timp cand mergeam la munte niciodata nu reuseam sa ma distrez sau sa ma simt bine. Stii cum era vacanta mea? Cam asa:
Ok, pe ce varf vrem sa ajungem? Pe varful cutare..Aha…traseul se face in mod normal in 7 ore. Facem pariu ca reusim sa il facem in 4 ore? HAI. TOATA LUMEA DUPA MINE. Apoi alergam la propriu pe munte cu singurul scop de a ajunge primul in varf si de a bate recorduri de timp idioate. Si cand ajungeam in varf imi dadeam seama ca nu apucasem sa ma uit in stanga sau in dreapta la minunatiile salbaticiei si la  frumusetile care erau la doi pasi de mine. Eram atat de absorbit sa ajung in varf incat am pierdut frumusetea drumului.
Viata e la fel. Alergi dupa un job mai bun, dupa o cariera mai banoasa, dupa un partener mai bogat, mai destept, mai frumos si in tot timpul asta pierzi o multime de lucruri frumoase care sunt la doi pasi de tine.
Oare vreau eu acum sa iti spuns a renunti la haine, mancare, posesiuni materiale si sa te duci sa traiesti in salbaticie ca sa fii un om mai bun?
Nu, nicidecum.
Cum ar fi insa daca ai trai fiecare zi ca si cum tot ce ti s-ar intampla ar fi demn de tinut minte, demn de experimentat, demn de retinut, demn de povestit? Ce poti face in privinta asta?

Fericirea, un secret al Inteleptului

Publicat pe 24 Mai 2011
Un intelept nu are nevoie de potiuni magice sau incantatii pentru a face magie. Un intelept face constient lucruri pe care oamenii le realizeaza doar in vise. Aceasta este diferenta dintre un adevarat intelept si un biet om sau simplu magician. Pentru ca inteleptul cunoaste Adevarul si nu se lasa prins in iluziile vietii la fel cum face omul obisnuit.
Insa ce cum putem sa ne scuturam de iluzia vietii si sa ne trezim din vis? Iata mai jos pasii pe care trebuie sa ii urmezi pentru a atinge felul Inteleptului de a privi lucrurile:
principiul nevoii de a darui – Daca ai nevoie de iubire, daruieste iubire. Daca ai nevoie de sprijin, daruieste sprijin. Daca ai nevoie de un prieten, fii tu prieten. Orice ai nevoie, daruieste celor de langa tine si iti vei afla propriile nevoi satisfacute.
destinde-teEste la fel de simplu sa te destinzi ca si sa te incordezi. Ne incordam numai din frica. Aceasta retragere constanta in noi insine din cauza fricii de a fi raniti este motivul impietririi inimilor noastre. Invata ca este la fel de usor sa fii vesel ca si sa fii trist. Fii amabil in loc sa te iriti, fii mai degraba prietenos decat ostil. Data viitoare cand vrei sa te incordezi, incearca sa te destinzi. Cand iti vine sa plangi, opreste-te si, in schimb, razi!
renunta la atasamente - Daca nu obtinem ce vrem suntem nefericiti. Daca patim ceva ce nu vrem, suntem nefericiti. Chiar si cand obtinem ceea ce vrem suntem nefericiti pentru ca nu putem pastra pentru totdeauna. Mintea rezista schimbarii, dar schimbarea e lege. Totul e trecator. Recunoaste ca nu posezi nimic. Totul e un imprumut de la Dumnezeu si, pana la urma, totul se intoarce la el.
bucura-te de orice ti se intampla - Ne plac vremurile bune si le uram pe cele rele, dar este suferinta intamplarilor neplacute cea pe care o cultivam. Admite-ti suferinta ca o lectie. Apoi vei invata sa iubesti si amintirile placute si pe cele mai putin placute. Pentru ca, fara suferinta n-ai fi acelasi om care esti azi. Asa ca invata sa te lasi purtat de curent si sa te bucuri de orice ti se intampla.
lasa sa vina si sa treaca - Ai observat vreodata un bebelus? E greu sa ni-i imaginam ca maestri ai propriilor emotii, dar asta sunt. Un bebelus plange cand are o nevoie, dar in clipa in care nevoia ii este satisfacuta, lacrimile i se opresc instantaneu. Mai tarziu in viata invatam sa ne suprimam emotiile. Dar pentru un Intelept, emotiile se exprima liber. Iar odata exprimarea uitata, un Intelept nu mai staruie in emotii, nu-si mai reprima furia sau bucuria sau iubirea. Simte ceea ce simte si apoi lasa sa treaca. Iubirea nu este ceva ce numai simtim. Este ceva ce suntem. A incepe sa iubesti pe cineva sau ceva este de fapt a incepe sa simti ceea ce e mereu prezent, dar pe care noi am ales sa nu percepem.
Buddha a fost un Intelept! Iisus fost un Intelept! Krisna a fost un Intelept! Acelasi Intelept launtric pe care ei l-au descoperit se afla in fiecare dintre noi!  Sursa Garbo.ro
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini