luni, 21 septembrie 2015

protectia animalutelor

Doina Vella added 79 new photos to the album: Cu Helsingin Sanomat în căutarea câinilor nimănui — with Ilkka Malmberg.
Între 8 și 11 septembrie am avut vizita unei echipe de la Helsingin SANOMAT, cea mai importantă publicație din spațiul scandinav: jurnalistul Ilkka Malmberg și fotograful Markus Jokela, doi oameni pe cât de profesioniști pe atât de adorabili, cu care mi-a făcut plăcere să parcurg Bucureștiul și împrejurimile lui, în căutarea câinilor comunitari, care numai comunitari nu se mai pot numi zilele astea. Deoarece ”comunitatea”, cu câteva excepții notabile, îi renegă, îi alungă și îi condamnă la suferință și dispariție. Când spui ”câini comunitari” ai fi îndreptățit să înțelegi ”câini care aparțin comunității”, aidoma pisicilor romane, devenite un brand celebru: I Gati di Roma, sterilizate, hrănite și îngrijite din banii comunității. Dar în România de azi câinii ziși comunitari nu mai sunt ai nimănui. Sunt pe cont propriu, dacă pot să spun așa - sună cinic dar este purul adevăr - iar asta nu va fi niciodată un statut dezirabil pentru un câine care trebuie să se descurce într-un climat devenit, brusc, foarte ostil.
Ce se vede în fotografiile de mai jos sunt locurile în care câinii care au scăpat ne-eutanasiați - a se citi ne-uciși în mod barbar, cu lovituri de lopată sau otrăviți sau gazați sau pur și simplu lăsați să moară de foame și de sete sau, uneori, mușcați până la moarte de ceilalți câini cu care împărțeau un spațiu insuficient și insalubru, în care contractau toate bolile posibile și agonizau lent, fără dragoste, mângâieri, medicamente și îngrijiri - au găsit un refugiu pe cât de precar pe atât de temporar: un parcurs al suferinței celui despre care încă se mai spune, într-o sintagmă de-acum golită de sens, că ar fi ”cel mai bun prieten al omului”.
A fost o misiune dificilă, pentru că, deși părea greu de crezut în urmă cu doi ani, hingherii chiar au golit Bucureștiul și locurile în care s-au refugiat câinii străzii trebuie căutate dar, mai ales, pentru că este foarte greu și dureros să-i vezi suferind și să știi că nu prea poți interveni.
O poveste despre oameni, animale și locuri. Despre (i)responsabilitate, despre dragostea unora și ura altora, dar, mai ales, o poveste despre noi înșine, despre modul în care ne înțelegem rolul în societate, despre ce iubim și ce respingem și cum condamnăm ceea ce nu înțelegem, despre privirea întoarsă de la suferință spre confortul iluzoriu generat de neînțelegerea faptului că totul se leagă și că nu poți fi fericit când e atâta suferință în jur. O poveste banală, în fond, despre neacceptarea oricărei forme de manifestare a existenței pe care nu o înțelegem și, neînțelegând-o, o condamnăm.
O poveste despre oameni care aleg să acționeze și despre alții care aleg să se refugieze într-un no man's land al neimplicării, din sterilitatea căruia își manifestă nemulțumirea, criticând-i pe cei care lucrează la rezolvarea problemei, la nivelul lor, atât cât pot.
În cele 4 zile cât a durat misiunea echipei de la Helsingin Sanomat în București am bătut orașul în lung și în lat și am aflat multe povești. În general triste. Dar am cunoscut și mulți oameni minunați, care s-au dedicat cu o totală dăruire salvării unor animale în primejdie. Fotografiile nu conțin niciun element de natură să ducă la identificarea locurilor respective pentru că, așa cum știm cu toții, este preferabil ca aceste locuri să fie știute doar de oamenii care iubesc câinii și vor să îi ajute.
Tot în aceste zile l-am găsit pe Markus, acest câine roșcat superb pe care îl puteți vedea în câteva fotografii. Cu permisiunea colegei mele Salla Honkapää de la asociația finlandeză Rescueyhdistys Kulkurit / Rescue Association Hobo Dogs, Markus face parte acum dintre ”cățeii HOBO”, pentru care asociația caută activ o familie potrivită în Finlanda. Iar Ilkka, jurnalistul de la Helsingin Sanomat, mi-a pus că vrea să facă din povestea lui Markus – la a cărui operațiune de salvare a participat – un ”runner” : adică îi va urmări povestea până la capăt, când Markus va fi alături de familia lui finlandeză. Așa cum spun Ilkka și Markus (fotograful smile emoticon ) câinele Markus va deveni un adevărat erou în Finlanda. smile emoticon
Recunoștința mea merge către: Ilkka Malmberg, jurnalist la publicația Hensingin Sanomat, care a visat, de ani de zile, să facă acest reportaj și a sfârșit prin a-l face; Markus Jokela, fotograf profesionist, care a stat în soare și ploaie ore în șir pentru a face vreo 2.000 de fotografii din care 4-5 vor fi publicate. Care mi-a spus în fiecare zi ce așteaptă de la mine și, după ce trecuserăm printr-un loc în care îmi pusesem mari speranțe, mi-a spus, laconic: This was a good place. smile emoticon Ceea ce, venind de la el, era mare lucru. Către Salla Honkapää, președinta asociației Hobo Dogs, care a avut ideea să ne pună în legătură și care mi-a permis, împreună cu colegele ei, prin munca lor extrarodinară, să realizez, în primele 9 luni ale lui 2015, 1.000 de sterilizări și să-mi aduc, în acest fel, părticica mea de contribuție la un mâine un pic mai bun pentru animalele din România. Nu în ultimul rând, către Ada Denisa Popescu, Dadau Andra Andreea și Roxana Oancea, care m-au ajutat să găsesc locuri potrivite pentru realizarea acestui reportaj și care au salvat multe animale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini