Dacă v-a plăcut vreodată ceva ce-am scris eu, orice, oricând, atunci luați de mână acest status dându-i un "Share". Vă rog. Sunteți singurii care puteți vorbi mai departe de "Domnul Tic". Nu-i scriu Moșului, vă scriu vouă. De Crăciun îmi doresc un "Share". Și anul ăsta nu vă mai cer nimic, vă promit!
Nu vă ascund că am nevoie să-mi cumpărați cărțile. Asta știu să fac cel
mai bine. Să scriu. Și vreau s-o fac liber. Fără edituri. Viața mea nu e
o afacere, de aceea mi-am publicat cărțile ca autor independent. Sunt
mândră de tot ce-am realizat. Fac bine ce fac. Și cel mai important:
numai cu sufletul fac. Asta e frumusețea când faci lucrurile de capul
tău.
"Îți doresc să vină ziua în care spui cu capul sus: Sunt scriitoare, trăiesc din cărțile mele..." Găsesc asta într-un comentariu rătăcit. Nu știu cum să reacționez.
Nu trăiesc din cărțile mele. Am grijă de căței prin străinătate și lucrez la garderobă. Lucrez de la 16 ani. De pe la 20 nu mai primesc bani de acasă, doar trimit.
Nici cărțile mele nu trăiesc din cărțile mele, măcar. Pentru a treia carte iar va trebui să pun de-o campanie să strâng resurse pentru tipărirea ei. M-ar durea sufletul prea tare să știu c-o am scrisă, c-o așteaptă atâta lume și că nu-i pot da inimă de hârtie. Și-i scump al naibii drumul de autor independent.
Să știți că nu mă plâng. Am primit mult-mult ajutor. Ați fost aici pentru "Domnul Tic". Ați crezut în mine. Am făurit două cărți împreună. Le-am trimis în bibliotecile românilor. A fost frumos! Le-au luat români din Japonia, America, Italia, Spania, Anglia, Noua Zeelandă, Germania etc.
Nu sunt un scriitor care își înmoaie stiloul în cerneală în timp ce îi e foame și frig. Mi-e bine, sunt fericită, sunt norocoasă. Dar nu vă ascund că m-aș bucura să fiu doar scriitoare. Să pot călători și să vă aduc povești. Să vă vorbesc despre oameni fel de fel. Să vă vorbesc despre un copac aflat la o distanță de jumătate de pământ de voi. Să vă descriu jocul unui copil. Să vă aduc cu gândul pe un pod, printre picioarele oamenilor. Să vă plimb într-o valiză. Am atât de multe resurse sufletești, am atât de mult de dăruit. Dar biletele costă bani. Și mâncarea la fel. Bagajele nu se fac singure și nici chiria nu se plătește cu povești. Fie ele faine.
La asta mă pricep. Să vă spun povești. Să va aduc în ochi doruri. Să vă desenez obrajii în zâmbet. Să vă emoționez. Să vă plimb. Să vă vorbesc despre iubire. Și din toate astea ies cărți. Frumoase ca o copilărie.
Cărți. Pentru 0-99 de ani. Am două și vă așteaptă aici: http://bit.ly/DomnulTic1si2
Citiți-le. Dăruiți-le de Crăciun. Lăsați-le pe o bancă în parc. Împrumutați-le celor care nu și le permit. Donați-le unei biblioteci. Orice, doar să ajungă la cititorii lor. Iar eu să fac un pic mai ușor ce fac.
Vă mulțumesc cu totul! Inimă și zâmbet. Sărbători cu iubire, dragii Ticului! Ho-ho-ham!
"Îți doresc să vină ziua în care spui cu capul sus: Sunt scriitoare, trăiesc din cărțile mele..." Găsesc asta într-un comentariu rătăcit. Nu știu cum să reacționez.
Nu trăiesc din cărțile mele. Am grijă de căței prin străinătate și lucrez la garderobă. Lucrez de la 16 ani. De pe la 20 nu mai primesc bani de acasă, doar trimit.
Nici cărțile mele nu trăiesc din cărțile mele, măcar. Pentru a treia carte iar va trebui să pun de-o campanie să strâng resurse pentru tipărirea ei. M-ar durea sufletul prea tare să știu c-o am scrisă, c-o așteaptă atâta lume și că nu-i pot da inimă de hârtie. Și-i scump al naibii drumul de autor independent.
Să știți că nu mă plâng. Am primit mult-mult ajutor. Ați fost aici pentru "Domnul Tic". Ați crezut în mine. Am făurit două cărți împreună. Le-am trimis în bibliotecile românilor. A fost frumos! Le-au luat români din Japonia, America, Italia, Spania, Anglia, Noua Zeelandă, Germania etc.
Nu sunt un scriitor care își înmoaie stiloul în cerneală în timp ce îi e foame și frig. Mi-e bine, sunt fericită, sunt norocoasă. Dar nu vă ascund că m-aș bucura să fiu doar scriitoare. Să pot călători și să vă aduc povești. Să vă vorbesc despre oameni fel de fel. Să vă vorbesc despre un copac aflat la o distanță de jumătate de pământ de voi. Să vă descriu jocul unui copil. Să vă aduc cu gândul pe un pod, printre picioarele oamenilor. Să vă plimb într-o valiză. Am atât de multe resurse sufletești, am atât de mult de dăruit. Dar biletele costă bani. Și mâncarea la fel. Bagajele nu se fac singure și nici chiria nu se plătește cu povești. Fie ele faine.
La asta mă pricep. Să vă spun povești. Să va aduc în ochi doruri. Să vă desenez obrajii în zâmbet. Să vă emoționez. Să vă plimb. Să vă vorbesc despre iubire. Și din toate astea ies cărți. Frumoase ca o copilărie.
Cărți. Pentru 0-99 de ani. Am două și vă așteaptă aici: http://bit.ly/DomnulTic1si2
Citiți-le. Dăruiți-le de Crăciun. Lăsați-le pe o bancă în parc. Împrumutați-le celor care nu și le permit. Donați-le unei biblioteci. Orice, doar să ajungă la cititorii lor. Iar eu să fac un pic mai ușor ce fac.
Vă mulțumesc cu totul! Inimă și zâmbet. Sărbători cu iubire, dragii Ticului! Ho-ho-ham!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu