de la Moisil

Academician (adevarat!), Profesor (real!), MARE Matematician, iar restul, mai jos...

Academicianul profesor Grigore Moisil

Motto : „Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil.”

·         O anecdotă în care nici ascultătorii, nici povestitorii, nu înţeleg ce se întâmplă, se numeşte roman psihologic.

·         Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învăţământului va fi atunci când nu se va schimba nimic.

·         Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.

·         Mariajul e singura scăpare pentru un bărbat fără succese şi pentru o femeie cu prea multe.

·         Duşmanii se recrutează dintre prieteni.

·         Când îmbătrâneşti, nu mai ai inimă, ai cord.

·         Un lucru improvizat trebuie foarte bine regizat.

·         Ni se cere să facem ştiinţă productivă şi producţie ştiinţifică. Ar fi mai bine dacă am reuşi să facem ştiinţă ştiinţifică şi producţie productivă.

La o şedinţă la Academie:

Un geolog: Eu am făcut nu ştiu câţi km toată vara şi am făcut două lucrări.
Un chimist: Eu am stat toată vara închis în cei 40 m² al laboratorului şi am făcut 4 lucrări.

Moisil: Eu am stat toată vara întins pe pat şi am elaborat Teoria mecanismelor automate.

·         Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil.

– Domnule profesor, credeţi în vise?
- Sigur, dragă! Să vezi: acu’ câtăva vreme am visat că devenisem academician, că eram în aulă şi prezidam o şedinţă. Şi când m-am trezit, într-adevăr eram academician, eram în aulă şi prezidam o şedinţă. 

·         – Îl cunosc bine pe cutare. Moisil: E bine să cunoşti bine pe cineva. Dacă-l cunoşti foarte bine, e rău.

·         Despre un matematician: Este mare în matematică, prin erorile pe care le face.

·         Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.

·         Profesorul Moisil, la 65 de ani, după ce şi-a scrântit piciorul: Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.

·         La şedinţa de Consiliu profesoral în vederea titularizării, prof. Ştefan Procopiu a votat contra numirii lui Moisil, „candidatul fiind prea tânăr" pentru a ocupa postul de profesor. -  E un defect de care mă corectez în fiecare zi, a replicat Moisil.

Moisil, către un meteorolog:
- Cu ce probabilitate daţi prognoza timpului?
- Cu cel mult 40%, domnule profesor.
-  Atunci de ce nu spuneţi pe dos, că aveţi şanse de 60%!

Moisil, catre un student cu chica si blugi stramti, care nu a putut raspunde la cateva intrebari elementare de matematica: Tinere te rog sa te aproprii. Moisil il pupa pe frunte si-i spune: Dragule te rog sa le spui parintilor tai ca Grigore Moisil te-a pupat in fund mai, pentru ca asta nu-i cap!

Un prieten îi spune într-o zi: 
- Matematica asta pe care o predici tu, m-am săturat de ea până peste gât.
Moisil: 

– Dar matematica se face de la gât în sus! 

·         In timpul unui curs profesorul începe să caute printre hârtiile pe care le avea pe masă. Nu găseşte însemnările de care are nevoie, se opreşte şi spune: - Lăutarii cântă după ureche, muzicanţii, după note. Eu mi-am uitat notele acasă.

Explicând principiul recursivităţii:

- Eşti de acord că orice om are dreptul la un pahar de cognac?
- Da.
- Bei paharul, îl pui jos. Eşti alt om. Şi cum orice om are dreptul la un pahar de cognac... şi aşa mai departe. 

O reporteră spune la un moment dat, în cursul unui interviu: 
- Ştiţi că adevărul supără!
Moisil: 
– Pe mine o teoremă de matematică nu m-a supărat niciodata.

Cugetări

O teoremă e o scrisoare de dragoste către un necunoscut, către acela care îi prinde nu numai înţelesul, ci şi toate subînţelesurile.

Un matematician face matematică fiindcă vede în matematică ceva frumos, ceva interesant, ceva care îi place, ceva care îi e drag, ceva care îl tulbură, îl face să gândească, să mediteze, să viseze. 

Poate singura superioritate a calculatorului este că se corectează când greşeşte. Om s-o facă, mai rar!

Cineva l-a întrebat: “Credeţi că e potrivit ca un profesor să facă glume la cursuri?”. Profesorul Moisil a răspuns: “Ştiinţa nu e tristă, decât pentru unii.”

Ştiinţa se răzbună ca o femeie: nu când o ataci, ci când o neglijezi. 

Ştiinţa merge astăzi mai repede ca omul de ştiinţă; ai pornit împreună şi ţi-o ia înainte. Ar fi de scris odată povestea celor ce şi-au pierdut răsuflarea alergând după propriile lor idei. Şi tragedia celor ce, nevrând să rămână în urmă, nu pot să mai meargă înainte. Şi comedia amară a celor ce neputând alerga, încearcă să oprească puhoiul. Şi dramele provocate de cei ce, neînţelegând noul, îi prigonesc pe cei ce-l practică. 

Sunt pentru lucruri noi; dar mai mult decât lucrurile care sunt astăzi noi, eu apreciez lucrurile care vor fi noi abia mâine.

Filozoful trebuie să fie în stare să înţeleagă lumea de astăzi, ştiinţa contemporană şi să se bazeze pe cele mai noi date ale ştiinţei, pentru a dezvolta concepţia noastră despre lume.

Marea calitate a unui şef de şcoală este de a fi bucuros când e depăşit de elevii săi.

Libertate totală ai impresia că e un joc de cuvinte; cel puţin pentru mine pare o expresie corectă din punct de vedere gramatical, dar de fapt nu are sens, căci fiecare trebuie să se încadreze în legile societăţii.

Problema morţii este vie (la o anumită vârstă).

Tot ce e gândire corectă este sau matematică, sau susceptibilă de matematizare.

Un om e uman nu numai prin defectele lui ci şi prin calităţile lui.

Nici o problemă nu are graniţe. Orice răspuns are multe.

Matematica va fi limba latină a viitorului, obligatorie pentru toţi oamenii de ştiinţă. Tocmai pentru că matematica permite accelerarea maximă a circulaţiei ideilor ştiinţifice.

Nu sunt destul de sigur de excelenţa metodelor mele pentru a deveni martir susţinându-le.

Ştiinţa nu e bună azi, dacă ieri nu s-a gândit la mâine.

Se ştie că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ţi se pară uşoare.

Ştiinţa e formată numai din afirmaţii şi negaţii, dar trăirea unei ştiinţe e formată din întrebări şi răspunsuri, din bănuieli şi îndoieli.

Măsură legislativă, o indicaţie administrativă este una din componentele vieţii unei societăţi; opinia publică e o altă componentă. Nu trebuie crezut că dacă se decretează o lege, ea se va şi aplica. Nu se alică decât legile cu care sunt de acord cei ce le aplică.

Pe omul cu adevărat capabil, limitele îl stimulează. Evident, morala nu e “puneţi fraţilor piedici!”, ci “dacă daţi de piedici, depăşiţi-le!”.

Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăşi munca lui. Consider că munca e o pedeapsă numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place.

Sunt unii oameni care cred că matematica trebuie făcută între cutare şi cutare oră. Nu e adevărat. Matematica nu se face la ore fixe. Matematica se face când îţi vine o idee. Noaptea sau dimineaţa, când te scoli, când te speli, te gândeşti. Dacă nu te speli, te gândeşti când nu te speli…

Spre deosebire de vin, ştiinţa nu trebuie lăsată să se învechească…

Noi, matematicienii, facem activitate fără planuri, nu de alta, dar ca să ne deosebim de alţii, care fac planuri, fără activitate.

Evident, practicarea ştiinţei e muncă grea; sunt unii care, plictisindu-se să gândească ştiinţa, cred că e mai uşor să gândească despre ştiinţă; mare păcăleală: e mai greu. Atunci să ne mulţumim să vorbim despre ştiinţă. Asta da. E mai uşor? Este.

Greu nu e să ai dreptate, greu e să convingi pe alţii. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Şi mai ales e greu să convingi pe cei care spun că s-au convins.

Sunt oameni care spun: există şi greşeli fecunde. Nu greşeala e fecundă ci îndreptarea ei.

Se ştie că o idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o prejudecată.

Să nu se teamă nimeni de lucrurile abstracte şi foarte abstracte, mai ales în matematică; matematica, tocmai pentru că este matematică, este abstractă. Cu cât un lucru este mai abstract, cu atât el îmbrăţişează domenii mai vaste şi deci este aplicabil în mai multe cazuri concrete.

Unii concep ştiinţa ca pe o mare arhivă de poliţie în care sunt îndosariate toate cancanurile naturii.

Eu sunt omul care demonstrează. Nu conving.

Cărţile bune nu mor niciodată.

Un matematician de obicei e întrebat la ce serveşte matematica şi abia dacă găseşte o ocazie să spună că e frumoasă şi că lui îi serveşte în primul rând fiindcă îi e dragă. Înţelegerea unui fenomen îţi schimbă modul de a vedea întreaga lume şi matematica îţi serveşte şi ţie să ai un plus de cunoştinţe.

Aici e sarcina cea mai mare a profesorilor, care trebuie să ştie să preia ce se ştie pe lume, pentru a-i învăţa pe alţii. Şi aici e rolul mare al oamenilor de ştiinţă care trebuie să inventeze lucruri noi ce nu se ştiu încă. Prima condiţie e de a învăţa ceea ce se ştie.

Imaginaţia e şi ea o sursă de informare.

Într-adevăr, dacă este ceva cu care trebuie să rămână absolventul unor cursuri liceale, acel ceva este învăţul de a gândi just.

Explozivul cel mai puternic nu este tri-nitro-toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească.

Omul nu progresează decât atunci când ştie că nu poate să facă ce vrea.

Fireşte, nu orice lucru ieşit din comun are neapărat şi valoare, dar orice lucru de autentică valoare e, neapărat, ieşit din comun. 

Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat şi la 60 stimat.

Întrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer sunt cele pe care ţi le pui singur.

Nu cred că există graniţă între ştiinţă şi filozofie, după cum nu cred că există graniţă între ştiinţă şi tehnică.

Învăţând matematica, înveţi să gândeşti.

Pentru elev este esenţial cum rezolvă problemele; pentru profesor cum le pune.

Numai prostia poate să aibă intermitenţe.

Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.

Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.

E rău că la bătrâneţe dosarul medical e mai mare decât dosarul de cadre.

Marele regret al vieţii mele este de a nu fi avut nici unul.