Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul:
"Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig.
Doar atat iti cer".
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit:
"Omule, esti descult si eu te inteleg... Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate eu ropeana - Armani.
Tine de frig, de ploaie."
Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:
"Totusi e doamna buna.
Putea sa nu-mi dea nimic".
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat.
Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi:
"Sunt descult..
O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine"..
Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma.
"Daca-i degeaba, merita s-o iau"
isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.
A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar.. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.
Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda. Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnez eu , ii lasasera, totusi, caruciorul.
In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nicio basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:
"Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit.
Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti".
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus:
"Bade draga, eu te inteleg...
Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari.
Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci.
Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale?
Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca"..
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu