Muntele Fuji este cel mai înalt munte din Japonia, ridicându-se
la o înălțime de 3776 de metri. El este vizibil din Tokyo, este situat
la sud-vest de oraș, înconjurat fiind de multe lacuri într-un parc
național. Alături de Muntele Tate și Muntele Haku, Fuji face parte din „Cei Trei Munți Sacri” ai Japoniei.
Fuji este un stratovulcan pe care geologii l-au estimat a se fi format cu 600.000 de ani în
urmă. El a erupt ultima dată în 1707 iar de atunci nu a mai dat semne
că ar urma să erupă. Chiar și așa, există o mare îngrijorare în legătură
cu ce consecințe ar avea o astfel de erupție asupra capitalei japoneze,
Tokyo, ce se află în apropiere.
Conform tradiției budiste, Fuji
a ieșit din pământ în anul 286 Î.Hr. în urma unui cutremur ce a creat
și Lacul Biwa, cel mai mare lac din Japonia. În japoneză este numit
Fuji-san.
Originile numelui sunt disputate, unii fiind de părere că derivă din limba Ainu folosită de locuitorii aborigeni ai Japoniei și că înseamnă„viață fără de sfârșit”, în timp ce lingviștii cred că numele provine din limba Yamato și se referă la Fuchi, zeița budistă a focului.
Din cele mai vechi timpuri, pelerinii porneau de la baza muntelui unde se aflau altarele sacre și urcau până ajungeau în zona craterului,
unde credeau că se afla zeitatea șintoistă, Asama no Okami. Odată
ajunși în vârf, aceștia realizau o practică numită „ohachimeguri” ce
presupunea înconjurarea craterului în timpul unor procesiuni.
Se crede că prima persoană care a urcat pe munte a fost un călugăr în
anul 663. Tradiția spune că zeița muntelui ar fi aruncat de pe munte
orice persoană care nu era pură la suflet. Din acel moment, mulți
bărbați au urcat până în vârf, femeilor fiindu-le interzis urcatul până
în Perioada Meji de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Primul vestic
care a urcat pe munte al fost Sir Rutherford Alcock în septembrie 1860,
iar prima femeie occidentală a fost Lady Fanny Parkes în 1867.
Muntele Fuji este considerat a fi sacru din
momentul în care oamenii au început să locuiască în apropierea sa.
Inițial el a fost muntele sacru al populației Ainu, locuitorii aborigeni
ai Japoniei.
Pentru șintoiști (adepții
moderni ai religiei native), muntele este sacru, aici aflându-se zeița
Sengen-Sama; el este un exemplu al realizărilor spiritului naturii.
Secta Fujiko merge chiar mai departe, considerând muntele în sine ca
fiind o ființă sacră ce posedă un suflet. Un altar dedicat zeiței Sengen-Sama se află în vârf.
Chiar dacă este deosebit de important pentru șintoiști, Muntele Fuji este sacru și pentru budiști, care îl venerează ca fiind o poartă spre o altă lume.
Spre
deosebire de alți munți sacri, urcatul pe Fuji nu este considerat un
sacrilegiu, mai mult decât atât, urcatul până la un anumit punct este
considerat o parte importantă a pelerinajului.
Muntele este casă pentru multe altare șintoiste, temple budiste și
porți tori. Sezonul oficial pentru alpinism este de numai 2 luni, iulie
și august, perioadă în care mare parte din zăpadă s-a topit iar mii de
pelerini și excursioniști urcă până în vârf.
Urcatul nu este o simplă plimbare prin parc, traseul fiind foarte abrupt și
durând undeva la 8 ore, dar pentru mulți este o experiență ce nu poate
fi uitată. Se estimează că până la o treime din cei care îl urcă sunt
turiști străini, fapt ce face ca atmosfera să fie în același timp și
japoneză și internațională. O exprerienţă deosebită este aceea de a
termina urcatul dimineaţă devreme pentru a ajunge în vârf la timp pentru
a asista la răsăritul soarelui.
În secolul al XII-lea, Muntele Fuji a devenit un centru de formare pentru budismul ascetic, ce includea și elemente șintoiste.Reprezentarea
sa în arta japoneză datează din secolul al XI-lea, dar în secolul al
XIX-lea imaginile cu plajele de nisip și vârful muntelui acoperit cu
zăpadă au transformat Muntele Fuji într-un simbol al Japoniei recunoscut
la nivel internațional și au avut un impact puternic asupra dezvoltării
artei occidentale.
Cum
pelerinajele deveneau din ce în ce mai populare, din secolul al
XVIII-lea, organizații au fost stabilite pentru a oferi sprijin
pelerinilor. Caracteristici naturale vulcanice curioase create la
poalele muntelui au devenit locuri sacre venerate de mulți, în timp ce
lacurile și izvoarele au fost folosite pentru băi reci considerate a fi
necesare pentru purificarea trupului înainte de urcarea pe
munte. Practica de a face un tur al celor 8 lacuri, în care erau incluse
și cele Cinci Lacuri Fuji, a devenit un ritual în rândul multor adepți
ai Fuji-ko.
Datorită
fluxului crescut de pelerini și turiști, ecosistemul muntelui și al
zonelor din apropiere este amenințat. În acest sens multe părți au fost
desemnate oficial ca Proprietăți Culturale Importante, pe lângă falptul
că zona a fost numită Parc Național (Parcul Național Fuji Hakone Izu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu