Exista
nenumarate obiecte care fac parte din universul nostru de fiecare zi si
pe care le folosim fara sa ne intrebam cine le-a inventat, intr-atat
sunt de firesti si, uneori, de neinlocuit. Acul de siguranta este
unul dintre ele, utilizat pentru a prinde provizoriu o haina, pentru a
fixa o insigna, un ecuson sau pentru a confectiona brose sau alte
bijuterii artizanale. De exemplu, bratarile braziliene, care se bucura
de mare succes, chiar si printre europeni, nu pot fi facute decat cu
ajutorul acelor de siguranta, care servesc ca suport, pe ele
impletindu-se fire de bumbac colorate. Potrivit traditiei, o astfel de
bratara nu poate fi confectionata decat de catre cel/cea care o va
purta, ca sa ii aduca noroc. Acele de siguranta nu trebuie sa lipseasca
din trusele de voiaj, din cele de prim ajutor (pentru fixarea
bandajelor), pentru ca sunt facute din otel inoxidabil. Frecvent, mamele
folosesc, pentru prinderea scutecelor, ace de siguranta cu sistem dublu
de inchidere si cu extremitatile decorate cu figurine din plastic, in
forma de flori sau capete de animale.
“Stramosul”
acului de siguranta este fibula, cu rol estetic, in primul rand, dar si
functional, care servea pentru a prinde togile pe umeri, adica mantiile
lungi, pe care romanii, in antichitate, le purtau peste tunica, lasand
bratul si umarul drept desoperite. Astfel de obiecte (fibule) au fost
gasite in Europa occidentala, datand din secolele al V-lea – al IV-lea
i.Hr. Acul de siguranta, asa cum arata astazi, cu un resort la un capat
si cu varful ascutit trecut, la inchidere, sub un capison indoit, a fost
inventat de americanul Walter Hunt, in anul 1849, din intamplare,
manevrand o bucata de sarma, de aproximativ 20 de centimetri, pe care a
indoit-o la mijloc, circular, ca sa creeze efectul de resort. A depus
cererea de brevet, dar drepturile de autor le-a cedat unui prieten,
pentru 400 de dolari, de care avea nevoie ca sa isi plateasca o datorie,
fara sa banuiasca ce succes va avea obiectul inventat de el. Sau poate
intuia acest lucru, dar felul lui de a fi l-a determinat sa procedeze
asa, deoarece cazul nu a fost singular. Hunt era un spirit foarte
inventiv si, printre alte mecanisme, el a proiectat si o masina de cusut
automata, perfect functionala, verificata prin prototipul pe care l-a
construit, dar, in ultimul moment, a renuntat sa o breveteze, din
altruism, gandindu-se ca o asemenea masinarie ar putea genera somaj si
saracie, inlocuind munca celor care lucrau de mana, in croitorii. Nu asa
a procedat Elias Howe, care a ramas, in istoria inventicii, ca fiind
cel care a creat masina de cusut, in 1846, chiar daca prototipul lui
Hunt data din 1833.
Desi
acul de siguranta a ramas, de-a lungul timpului, in forma in care a
fost conceput, tehnologiile de fabricare s-au mai schimbat. Initial era
confectionat din fier, manual, dar, dupa 1870, inventarea strungului a
permis mecanizarea procesului de productie. In epoca moderna, pentru a
fi fabricat acul de siguranta, mai intai firul de metal este taiat pe
dimensiunea potrivita (exista ace de diverse marimi), se ascute unul
dintre varfuri, dupa care bucata de metal este rasucita automat, pentru a
se crea resortul. Capisonul in care se inchide acul este fasonat
separat si se monteaza, in final, prin strangere, la capatul ramas
liber. Costul de fabricatie difera, in functie de materialul utilizat,
existand ace de siguranta din fier, inox, argint si chiar aur. Procesul
fiind automatizat, intr-o zi intr-o fabrica se pot face in jur de trei
milioane de ace de siguranta.
In
anii 1970, in moda punk, acul de siguranta s-a bucurat de un mare
succes, fiind folosit, de tinerii noncorformisti, dar, mai ales, de
artisti (de la care erau preluate ideile), fie ca accesoriu, fie ca
piercing, punk-istii
avand obiceiul de a deturna sensul si functionalitatea unor obiecte
comune, din dorinta de a epata. Daca lantul de caine era purtat drept
colier, acele de siguranta erau prinse, in numar mare, pe pantaloni,
deasupra genunchiului, pe bluze, in zona nasturilor, unul langa altul
(dupa ce marginea hainei era desirata), pe tricouri sau pe genti. Un
grafician englez, Jamie Reid, pentru ilustratia unui disc apartinand
trupei Sex Pistol, cea mai cunoscuta dintre cele care au aderat la
miscarea Punk, facuse, in 1977, un colaj cu fotografia reginei Elisabeta
II, care purta un ac de siguranta prins in buza. Casa de discuri a
considerat ca imaginea este prea socanta si nu a folosit-o niciodata,
decat pe afisele concertelor. In schimb, in 2004, coperta discului
respectiv a fost reeditata, intr-o editie limitata, cu imaginea
originala. Lester Bangs, jurnalist si critic muzical din anii ’70, a
interpretat folosirea acelor de siguranta de catre curentul punk, drept
“simbol al neantului”. Mai tarziu, in 1994, celebra actrita engleza
Elizabeth Hurley a fost foarte admirata la premiera filmului “Patru
nunti si o inmormantare”, cand a aparut intr-o rochie Versace, mulata,
prinsa intr-o parte cu un enorm ac de siguranta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu