sâmbătă, 8 octombrie 2016

trist, dar tot mai multi ajungem asa

Alex Ionescu
No hai ca s-a stins lumanarea, s-a terminat gazul, puterea, energia, vrerea.
Acum 2-3 saptamani, intr-un moment de acuitate, mi-am dat seama cat de mult nu imi place sa fumez, ca ametesc cand fumez, ca fumatul este o cale de a scapa de stres rapid, fara insa sa imi aduca un real folos. De atunci m-am lasat de fumat. Brusc, din senin, aia mi-a fost.
La fel, vineri am condus, pentru a nu stiu cata oara, niste catei salvati la aeroport, de unde au zburat spre o viata mai buna, la stapani iubitori in Olanda. Insa vineri ceva a facut click in capul meu cum nu a facut in alte zeci, poate sute de dati de mers la aeroport. Iata-ma la aeroport, cu un catel tembel in brate, plin de cacat, pe care singura trebuia sa il tin in brate in timp ce cu o mana ii spalam cusca de cacat. Nu-i bai, am facut asta de nenumarate ori. Insa de data asta putea groaznic. M-am uitat la lumea din jur si mi-a fost rusine cu mine si cu munca mea, eram efectiv plina de cacat de sus pana jos, facand curat dupa un catel cacacios si imputit. Pe blugi eram plina de cacat de sus pana jos. M-am uitat la mine si iar am avut un moment de acuitate. Cat de rau si de jos mi-am permis sa ma cobor? Cat de mult mi-am permis in anii astia sa imi bat singura joc de mine? Aratam ca ultimul cersetor, aurolac, ce vreti voi.
Daca ma vezi pe strada, mergand pe jos, in haine mai mult decat modeste, nu ai ghici ca am facut prima facultate cu bursa integrala in US la o institutie de top, ca am facut master in UK si am castigat ptr master singura bursa din acel an pe Europa de Est. Ca nu am absolvit decat cu magna cum laude si cu distinctie de la aceste institutii de top..
Ca aveam si eu o viata si reuseam sa balansez munca, studiul cu distractia. Ca m-am intors acasa, ca realitatea romaneasca m-a lovit si ca mi-a pasat atat de tare incat am ramas aici sa fac o diferenta. Insa ca in acesti ani de cand am luat aceasta decizie, in timp, m-am depersonalizat si dezumanizat peste orice asteptare. Am devenit doar munca.
Uite asa, dupa ani de munca, zilele astea m-am panicat pentru ca mi-am dat seama ca nu mai stiu cine sunt, sau, intr-un moment de acuitate, ca nu imi place deloc ce mi-am permis sa ajung. Acum, eu in prezent, daca imi iei asociatia, cabinetul si facultatea, nu mai ramane nimic de mine, m-ai dezbracat complet de tot ceea ce sunt in prezent. Si nu imi place asta. Mie imi placeau petrecerile, dansul, sa trag cu arma, sa calatoresc mult in locuri noi si putin mediatizate. Eu nu mai am nimic din toate astea. Nici timp, nici viata, nici energie.
De ani de zile, eu nu am decat munca. Ca e Craciun, Paste, 31 dec sau 1 ianuarie, la mine nu exista vacanta sau concediu. Nu am mai avut o duminica libera de ridicol de mult timp.
Toate astea s-au intamplat pentru ca mi-a fost incredibil de multa mila de niste suflete nevinovate si nu am putut sa zic nu. M-am sacrificat pe mine si am facut din asta o practica zilnica, fix precum fumatul. Oricat as fi facut, se gasea cineva sa trivializeze munca mea sau sa spuna ca trebuie sa pot mai mult. Si eu ascultam si dadeam si mai mult din mine. Pana s-a stins lumanarea, acum cateva zile.
Stii cum e sa fii la cabi si sa ai vesnic in jur de 600 femele pe lista de asteptare la sterilizare gratuita, in conditiile in care muncesti non stop? Stii cum e sa sune telefonul non stop ptr noi programari, sau oameni impacienti care nu mai vor sa astepte si vor sa le urgentam programarea? Lumea nu intelege ca aceasta campanie care din 2012 incoace a sterilizat gratuit aproape 6,000 de femele este sponsorizata aproape integral de oameni simpli, nu bogati, doar cu multa iubire de animale, din Olanda, Germania si UK. Si da, ma umplu de draci cand o baba suna sa spuna ca vrea sa vina cu pisica la sterilizat ca la noi plateste primaria. Am obosit sa le explic oamenilor de ani de zile ca pe primarie o doare la basca de animale si ca nu a investit un cent in campaniile noastre de sterilizari. Ca noi primim anual din faimosii 2% directionati de romani cam 5,000 ron in cel mai bun caz, donatie care ajunge pentru vreo 55 de sterilizari. Asta e marele si fabulosul sprijin local. Si ce pretentii emit unii pentru acest sprijin, nu aveti idee. La cate firme sunt in oras platitoare de tva, la cati oameni bogati sunt care se dau drept iubitori de animale, si 5,000 ron e tot ce putem sa strangem din mirifica noastra tara pentru animale (jumatate sunt oricum din acei 2% de la noi, familiile si prietenii nostri, deci va dati seama ce ridicol de mic e sprijinul local comparativ cu cat de mult primeste comunitatea din partea noastra). Prosti de buni, asta am fost prea mult timp. Veni ieri o doamna cu 3 pisici la sterilizat si a adus ca donatii cateva paduri absorbante. Iar eu am fost uimita ca cineva s-a simtit sa doneze ceva pentru animale. Vedeti voi, exceptia intareste regula. Intr-un trist moment de realism, o persoana din 50 sau poate chiar din 100 ajuta vreun pic, cu un pad absorbant, o sticla de clor, sau o mica donatie.
Sunt zile in care avem 5-6 telefoane de la asa numitii santajisti emotionali. Clasic, le-a fatat cateaua. Si baga din astea: daca nu ii luati dvs, ii omor, sau ii las la adapost, sau ii las la padure. Veni un nenea zilele astea la cabi si ne povesti cum are si el catei de 1 saptamana, ca i-a fatat cateaua frumosi si ptr ca sunt frumosi, nu a putut sa ii omoare. Mai vine o baba senina care povesteste ca vrea sa isi sterilizeze pisica, ptr ca pana acum la toate fatarile ea a sufocat puii in tomberon. Si baba povesteste foarte senin asta, zambind. In timp ce un om de calibrul, intelectul si constiinta mea aduna cacat si partea trista e ca s-a obisnuit sa faca asta.
Am obosit. Toata lumea trage de mine in toate directiile. Weekendul asta mi-am inchis telefonul asa cum nu am facut ani de zile. Pentru ca am obosit si de acum mi-e sila si greata de toate telefoanele pe care le primesc pentru ca cineva vesnic vrea ceva de la mine.
Nu am vrut nici recunoastere, faima, avere. Insa respect cred ca meritam. Zilele astea insa am vazut foarte clar ca in ochii tuturor nu sunt decat un excelent cal de bataie care va face oricum, ca de fiecare data, munca grea si cacacioasa. Si tocmai de aceea nu au cum sa ma respecte. Cand am dat inapoi si am spus ca nu mai pot, au ras si nu au crezut. Ei bine, uite.
Uite ca sunt si eu om si am obosit sa trag vesnic tare si vesnic sa aman recompensa. De copil am fost asa. Daca aveam banuti doar pentru un lucru si aveam de ales intre o carte si o haina draguta, mergeam pe carte. Vesnic pe multa munca, pe vesnica amanare a recompensei.
Am amanat atat partea frumoasa a vietii, pana acum cateva zile cand m-am trezit la realitate. Sunt doar un om, unul modest si cat de poate de decent, nu Dumnezeu. Am obosit sa tot dau. Viata mea actuala nu merita traita. Nu poti numai cu "trebuie" si munca pana la epuizare. Aia nu e viata.
Anul asta am pierdut prietene pe care nu credeam ca le-as putea pierde vreodata. Prietene de ani de zile intru ajutarea animalelor. Prietene care nu au inteles ca nu mai pot si care mi-au pus in carca animale de care s-au spalat pe maini si de care au uitat. Ca e inima mea mare si loc pentru toti.
Dar de inima mea cine are grija?
Poate ca asta este si poate ca anul 2016 e anul schimbarilor. Munca, prietenii, tot.
Dupa ce am scris asta, ma simt mai bine. Si stiti ce? Parca imi place mai mult de mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini