licitatie caritabila

Ajuns la al 4-lea an de activitate, clubul Rotaract Curtea Veche organizează un eveniment aniversar! Programul serii presupune: Licitație caritabilă, Tombolă și Degustare de vinuri, gazda evenimentului fiind membra noastră onorifică, Cristina Herea.

Evenimentul este organizat în vederea strângerii de fonduri pentru Prima bancă de lapte matern din România, din cadrul secției de terapie intensivă - neonatologie al spitalului Marie Curie. În Europa există peste 210 bănci de lapte. În ţara noastră …niciuna!

Ne puteți susține în demersul de a fi parte din acestă premieră medicală, aducând un obiect cu poveste pentru a fi licitat. Prețul de pornire va fi egal cu donația minimă în seara evenimentului.

Donația minimă recomandată: 50 de lei.

Eveniment susținut de: Aqua Carpatica, SoNoRo, L’Art No 29, Sheraton Bucharest Hotel, Tymbark, Momentos, Galeriile Artmark, WorldClass, Oriflame, Plantum.ro, Nadja Parfumerie, Diana Gulan Permanent Make Up Academy.

Donațiile pot fi virate și în contul asociației Rotary Curtea Veche, cu mențiunea ,,pentru Banca de lapte matern'': IBAN:RO82BTRLRONCRT0V12173301, Banca Transilvania, sucursala Victoriei.
Pentru mai multe detalii legate de cauză: www.bancadelapte.ro

Vă așteptăm alături de noi, să petrecem o seară într-o ambianță elegantă, unde veți avea șansa să câștigați numeroase premii sau să achizitionați diverse obiecte la licitație și multe alte surprize!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

si in Sibiu se construieste 1 adapost si au nevoie de sprijin

de post

LISTA ASOCIATII/FUNDATII PROTECTIE ANIMALE