simbolul Frantei, cocosul galic

Simbolul cocoşului galic al Franţei (în franceză, "le coq gaulois") este unul neoficial, dar încărcat de semnificaţii diferite, de la unele regaliste sau creştine, până la unele republicane, ţintind către originea străveche a poporului francez.

În vremea Imperiului Roman, Suetonius Tranquillus observa în lucrarea să "Vieţile celor 12 cezari," că în limba latină cocoşul (gallus) şi galezii (Gallus) purtau acelaşi nume. Se spune că la originea acestui simbol al Galiei, şi apoi al Franţei, se află această omonimie sau jocul de cuvinte permis de ea.

Zeul Mercur era adeseori portretizat alături de un cocoş, o pasăre sacră pentru celţii continentali. Iulius Cezar, în "De Bello Gallico," identifica unii zei veneraţi de gali folosind mai curând numele unor divinităţi române apropiate de aceştia. Astfel, potrivit lui Cezar, "Mercur" era cel mai respectat zeu din Galia. Istoricii sunt de părere că acest "Mercur" era, de fapt, zeul irlandez Lug/Lugus.

În Evul Mediu, regii francezi au insistat asupra cocoşului galic din cauza simbolismului său religios, creştin, semnificând speranţa şi credinţa. Înainte de a fi arestat, Iisus i-a prezis lui Petru că se va lepăda de El de trei ori înainte să cânte cocoşul în dimineaţa următoare, ceea ce s-a şi întâmplat!
Cocoşul galic

Cântecul din zori al cocoşului reprezintă un simbol al victoriei zilnice a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului. De asemeni, această pasăre este o emblemă a atitudinii creştine de veghe şi pregătire în vederea reîntoarcerii bruşte, neanunţate, a lui Hristos pe pământ, a învierii morţilor şi judecăţii de apoi. Din acest motiv, în decursul Renaşterii, cocoşul a devenit un simbol al Franţei ca stat catolic şi a ajuns să fie popular sub forma sfârlezelor de vânt de pe acoperişurile caselor. În perioada domniei regilor Valois şi Bourbon, efigia regală era frecvent acompaniată de un cocoş ca o reprezentare a Franţei în gravuri şi pe monede.

Popularitatea cocoşului a crescut odată cu Revoluţia Franceză (1879). Dacă în istoriografia regală originile Franţei erau corelate cu botezul lui Clovis I (cel dintâi rege creştin al Franţei) din anul 496, republicanii le-au amplasat în Galia străveche. Cocoşul galic a constituit astfel personificarea primilor locuitori ai Franţei, galii.

Napoleon a înlocuit Republica cu Imperiul, şi simbolul cocoşului cu cel al vulturului, declarând, "Cocoşul nu are forţă, nu poate fi imaginea unui imperiu asemeni celui al Franţei." După o perioadă de absenţa, mişcarea revoluţionară "Trois Glorieuses" din 1830 a reabilitat simbolul cocoşului galic, iar Ducele de Orleans a hotărât ca acesta să apară pe steagurile şi nasturii uniformelor Gărzii Naţionale.

Marele sigiliu din a Doua Republica înfăţişa Libertatea ţinând o cârmă impobobita cu un cocoş, dar şi aici era prezent vulturul, preferat de Napoleon al II-lea, ca un simbol al imperiului.

Sub a Treia Republica, porţile de fier forjat de la Elysee au căpătat numele de "porţile cocoşului" şi această pasăre a fost încrustată între anii 1899 şi 1914 pe monedele de aur de 20 de franci.

De-a lungul primului Război Mondial, crescândul sentiment patriotic a preschimbat cocoşul galic într-un simbol al rezistenţei şi vitejiei Franţei în faţa vulturului prusac. Utilizarea acestei imagini maniheiste, îndeosebi de către caricaturiştii şi desenatorii vremii, a câştigat teren, şi cocoşul a devenit în acest fel o emblemă a Franţei izvorâtă din origini rurale, unul mândru, cutezător, curajos şi fecund. A fost treptat asociat cu Franţa şi în alte ţări, chiar dacă nu i s-au atribuit mereu conotaţii pozitive.

În prezent este folosit adesea ca şi mascotă naţională, mai ales în evenimente, competiţii sportive din fotbal şi rugby. Echipa naţională de rugby a Franţei este cunoscută ca Chanteclair în corelaţie cu cântecul cocoşului.


by Diana Popescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

si in Sibiu se construieste 1 adapost si au nevoie de sprijin

de post

LISTA ASOCIATII/FUNDATII PROTECTIE ANIMALE