Scotia si scotienii ei

Îi cunoaștem și nu îi cunoaștem. Dincolo de kilturi, cimpoaie ori bancuri despre zgârcenie, scoțienii au destule particularități cu care se simt bine în pielea lor, nu degeaba au fost acum cateva zile în fața unei alegeri istorice.Au tipărit primele bancnote. Au fost primii care au vorbit la telefon sau au deschis un frigider ori un televizor. Au inventat bicicleta, radarul, penicilina, cauciucul pneumatic, metoda algoritmului, dar și hipnoza, impermeabilul sau Water Closet-urile cărora noi le spunem „de tip englezesc”. Nu s-a tranșat încă problema, dar se pare că tot ei au invetat, acum aproape un mileniu și jumătate, și discretul monstru din Loch Ness.Câteva lucruri pe care merită să le știți despre scoțieni:
1. Animalul oficial al Scoției este inorogul. Floarea Scoției, ciulinul.
2. Cea mai scurtă cursă aeriană din lume e cea dintre Westray și Papa Westray, două așezări din insulele scoțiene Orkney. Zborul durează 1 minut și 14 secunde.
3. Scoția are aproape 800 de insule, doar 130 dintre ele fiind și locuite.
4. Mausoleul Hamilton, din South Lanarkshire, produce cel mai lung ecou din lume pentru o construcție realizată de om. Ecoul durează 15 secunde.
5. Capitala țării e Edinburgh, al doilea oraș după Glasgow.
6. Edinburgh este primul oraș din lume cu o brigadă de pompieri.
7. Asemeni Romei, capitala Scoției a fost construită pe șapte coline și este printre orașele cu cele mai multe clădiri de patrimoniu din lume.
8. Până în 1603, Scoția a avut propriul monarh. După moartea reginei Elizabeth I, rege a devenit James al VI-lea al Scoției, ajuns apoi James I al Angliei, domnitor al ambelor țări.
9. Scoția este patria golfului, acest sport fiind practicat de strămoșii lui Sean Connery încă din secolul XV.
10. Edinburgh este și orașul natal al lui Greyfriars Bobby, loialul skye terrier care a cucerit inima scoțienilor după ce, se spune, a stat la mormântul stăpânului său nu mai puțin de 14 ani.
11. Cel mai înalt punct al Scoției este Ben Nevis, situat la 1343 de metri altitudine.
12. Mottoul Scoției: „Nimeni nu mă va provoca fără să cunoască urmările!”
13. Castelul Balmoral este locul de vacanță preferat al familiei regale britanice.
14. Prima apariție a presupusului monstru din Loch Ness a fost consemnată în anul 565 d.Hr., când „o bestie acvatică" l-a atacat pe unul din discipolii de la St. Columba.
15. Aberdeen este cunoscută drept capitala petrolieră a Europei sau „Orașul de Granit”.
16. Cel mai adânc lac al Scoției, Loch Morar, are 328 de metri și este pe al 17-lea ca adâncime din lume.
17. Cea mai mică distilerie a Scoției, Edradour, are 100.000 de vizitatori într-un an, dar nu produce decât 90.000 de litri de whisky anual.
18. În Scoția se află cel mai vechi copac din Europa, vârsta lui fiind estimată între 2000 și 9000 de ani. Conform legendei, la umbra lui s-a născut și s-a jucat Pilat din Pont.
19. Pelerina de ploaie a fost inventată, în 1824, de scoțianul Charles Macintosh, chimist din Glasgow.
20. Scoția a obținut independența în 1314, după ce Robert the Bruce a învins armata Angliei în bătălia de la Bannockburn.
21. Regatul Scoției a rămas stat independent până la 1 mai 1707, când au fost semnate Actele Unirii cu Anglia și Scoția a devenit parte a Regatului Unit al Marii Britanii.
22. De la 1 iulie 1999, Scoția are, pentru prima oară după 1707, propriul parlament.
23. Țara are o suprafață de 78.772  de km² (de dimensiunile Cehiei, Emiratelor Arabe Unite sau a insulei japoneze Hokkaido) și o populație de circa 5,2 milioane de locuitori, adică în jur de 8,5% din populația Regatului Unit.
24. Sunt cam tot atâția scoțieni în America de Nord ca și în Scoția, numărul celor cu origini scoțiene în Statele Unite și Canada fiind de circa cinci milioane.
25. Banca Națională a Scoției a fost fondată în 1695 și este cea mai veche instituție finaciară de acest gen dintre cele care funcționează în Regatul Unit. De asemenea, a fost prima bancă europeană care și-a tipărit propriile bancnote.
26. Printre invențiile faimoase ale scoțienilor se numără metoda algoritmului (1614), telefonul (1876), asfaltul (1820), cauciucul pneumatic (1887), televiziunea (1925) și penicilina (1928).
27. În Scoția sunt trei limbi recunoscute oficial: engleza, dialectul scoțian și galica (limbă celtică), aceasta fiind vorbită de 1% din populație.
28. Scoția are 19 universități și institute de învățământ superior.
29. Primii doi prim-miniștrii ai Canadei, John A. Macdonald (1815-1891) și Alexander Mackenzie (1822-1892) au fost scoțieni.
30. Gânditori scoțieni celebri: Adam Smith, James Watt, David Hume și John Stuart Mill.
31. Scriitori scoțieni celebri: Sir Walter Scott, Lord Byron sau Sir Arthur Conan Doyle.
32. Scoția are cea mai mare pondere de roșcați din lume: 13% din populație.
33. Prima partidă de fotbal oficială între două țări s-a jucat în 1872, între Scoția și Anglia.
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

si in Sibiu se construieste 1 adapost si au nevoie de sprijin

de post

LISTA ASOCIATII/FUNDATII PROTECTIE ANIMALE