moda

Cum a fost influențată de DEFECTELE REGILOR și a ajuns un FENOMEN MONDIAL

Astfel, moda gulerelor înatle, gen ”Maria Stuart” a fost lansată de soția regelui Franței., Filip al III-lea ( 1270- 1285), care avea gâtul deosebit de lung. Pentru a-ia scunde regelui francez, Henric al II-lea ( 1547- 1559) gușa, croitorii de la Curte au creat moda gyulerelor ample, din dantelă. Peruca, folosită încă din antichitate, a fost relansată în Evul Mediu de regele francez Ludovic al XIV- lea (1643-1715), pentru a-și acoperi nodulii pe care-i acvea pe cap. 

Celebra dansatoare Cleo de Merode, pentru a-și ascunde lipsa pavilionului urechii stângi, a lansat moda coafurilor cu părul lins, acoperind urechile, iar fiicele lui Ludovic al XI-lea, rege al Franței între 1461-1483, au pus în circulație rochiile lungi cu trenă, pentru a nu li se vedea picioarele foarte groase.  

 Caterina de Medici (1519-1589), fiica lui Lorenzo II de Medici și soția lui Henric al II-lea, regele Franței, care s-a născut cu o deviere a umerilor, a lansat moda mânecilor bufante, iar o infantă a regelui Spaniei, pentru a-și ascunde șoldurile mari, a introdus  moda ” panieurilor”, adică a juponului cu balene, care susține fusta înfoiată în șolduri. Soția regelui francez Ludovic al XIII-lea, Ana de Austria (1601-1666), a introdus moda mânecilor scurte pentru a i se putea admira brațele deosebit de frumoase.

 Favorita regelui Ludovic al XIV-lea, ducesa Louise de la Valliere, a introdus lavaliera, o cravată lată, înnodată în formă de fundă. Moda manșetelor la pantaloni a fost lansată, fără să vrea, de către lordul Eden, om politic conservator englez ( 1897- 1977), cunoscut drept un arbitru al eleganței, care, întro zi, paricipând la o cursă de cai, pentru că a început să plouă, printr-un gest reflex, și-a îndoit partea de jos a pantalonilor, intrând astfel în istoria modei. 

Și pentru că am vorbit de pantaloni, să mai amintim că dunga acestui obiect vestimentar a fost ”inventată” de prințul Galles, care ținându-i întro valiză aceștia și-au format o dungă. Fiind chemat la o recepție, prințul a îmbrăcat pantalonii așa cum erau, iar cei care l-au văzut, au crezut că e o nouă modă și au căutat s-o imite. Costumul, adică haina și pantalonii de aceeași culoare, a fost lansat de viitorul rege al Angilei, Eduard al VII-lea ( 1901-1910), care a apărut în public, în 1985, îmbrăcat din cap până în picioare într-un costum din stofă de culoare sobră. 

Legat de costum, să amintim un mic amănunt întâlnit la haină, și anume nasturii care împodobesc mânecile acestui obiect vestimentar. Istoria consemnează faptul că Frederic al II-lea, rege al Prusiei ( 1740-1786), a făcut soldaților săi uniforme noi, cu manșete albe, dar după o vreme a observat că acestea se înnegreau, petru că grenadierii se ștergeau la gură cu dosul mânecii. Pentru a-i dezobișnui pe soldați de acest obicei prost, regele a poruncit să li se coasă în acest loc al mundirului nasturi cu vârfuri ascuțite, modă care a prins, și de atunci până în ziua de azi purtăm la mânecile hainelor trei nasturi, fără să știm însă de ce.  

Rochia albă de mireasă a fost lansată de Anne de Bretagne, care a îmbrcat-o cu prilejul căcătoriei sale cu regel Ludovic al XII-lea ( 1495- 1515) și tot ea a impus negrul drept culoare de doliu, îmbracând o rochie cernită, la moartea soțului ei. 

Spențerul, un fel de haină scurtă, ca o vestă, purtat de țărani, își trage numele de la lordul Spencer, care, în timp ce se încălzea în fața căminului, s-a apropiat prea mult de foc și și-a ars coada redingotei. Acest incident a lansat o modă care a fost folosită ulterior de ambele sexe. Pentru femei, spențerul a fost în vogă în anii 1790-1830, deoarece finețea excesivă a țesăturilor și insuficiența lenjeriei de corp impunea un veșmânt de exterior mai călduros. 
Macferlanul, un fel de pardesiu fără mâneci, cu două deschizături laterale, prin care se pot scoate brațele, și cu o pelerină scurtă pe umeri, își trage numele de la cel care l-a impus prima oară, exploratorul englez Mac Farlane, așa cum raglanul, păstrat în vestimentație până nu de mult, își are originea onomastică în pardesiul larg purtat de lordul Raglan, comandantul armatei engleze, care a luptat împotriva Rusiei, în timpul războilui din Crimeea, în anii 1853-1856.   Ciorapii au apărut din antichitate, fiind foloșiți de faraonii egipteni. Erau confecționați din bucăți de pânză care înfășurau piciorul epentru a-l apăra. 

Abia în secolul al XVI-lea, în Spania, s-au purtat pentru prima oară ciorapii ca piesă de vestimentație distinctă, detașați de încălțăminte și de pantaloni. Primii ciorapi împletiți din lână răsucită au apărut la Londra, la începutul anului 1565, iar primul francez care a purtat astfel de ciorapi a fosr regele Henric al II-lea ( 1547- 1559), cu prilejul căsătoriei fiicei sale cu ducele de Savoia. Celebra Marchiză de Pompadour  a purtat ciorapi împletiți din fir de aur, în timp ce doamnele din înalta societate au început să se fălească cu ciorapi confecționați din ... fire de păianjen, realizați prin lipirea firelor direct pe picior. 

Moda ciorapilor de mătase a fost impusă în Europa apuseană de Elisabeta I a Angliei (1558-16030), care a primit, drept cadou, cu prilejul sărbătorilor de Anul Nou, o asemenea pereche, de culoare neagră.  Pentru suverană, care până atunci purtase ciorapi împletiți din bumbac, cadoul era extrem de valoros, ciorapii de mătase fiind foarte rari în acea vreme. Reginei i-au plăcut foarte mult, astfel că, până la sfârșitul vieții, a purtat numai ciorapi de mătase, aduși cu mare cheltuială din Italia. 

Dacă din antichitate până în secolul al XVIII-lea, batista a avut diferite forme, cea care a impus moda batistelor pătrate a fost regina Franței, Maria Antoaneta (1755-1793), care s-a gândit că forma pătrată este mai comodă și mai ușor de folosit, iar regele Ludovic al XVI-lea, dorind să-i facă pe plac soției sale, a dat un ordin care stabilea că de atunci înainte, în regatul francez, să se confecționeze doar batiste a căror lungime să fie egală cu lățimea.