diverta explica

I’m burning out: sindromul epuizării profesionale Omul modern este stresat, epuizat, are multe de făcut și prea puțin timp liber. Mai mult decât atât, omul modern este suprasolicitat, iar viața profesională devine adeseori incompatibilă cu cea familială sau cu cea personală. Dacă aceste emoții negative persistă, se acumulează cu timpul, sau rămân netratate, este foarte probabil să apară ceea ce se numește în termeni psihologici sindromul epuizării profesionale - sau, burnout. Burnoutul nu este numai o acumulare de stres și anxietate care rezultă din faptul că avem prea multe de făcut. El acționează, de fapt, ca un patogen psihic care poate eroda entuziasmul și energia vitală. Se poate împarți în trei tipuri: 1. Burnout frenetic - apare atunci când ne sacrificăm sănătatea fizică și emoțională în căutarea succesului, lucrând prea mult într-un mediu solicitant care ne stoarce de energie; 2. Burnout dezamăgitor - provoacă sentimente de cinism, pesimism și alienare, din cauza mediului stagnant și frustrant din punct de vedere profesional în care ne aflăm; 3. Burnout neglijent - atunci când ne simțim nemotivați și neajutorați pentru că nu putem ține pasul cu ritmul muncii, sau tipul de muncă pe care îl facem nu ni se potrivește. Înțeles ca un fenomen psihologic, sindromul epuizării profesionale este cauzat de factori externi care vin în contradicție sau sunt incompatibili cu aspirațiile și capabilitățile noastre interioare. Această opoziție este de fapt un tip de disonanță cognitivă, care la rândul ei provoacă burnout. Însă probabil știați asta deja. Burnoutul nu este un fenomen nou. Unii angajatori probabil țin seminarii despre cum să tratați și să preveniți burnoutul, cu sugestii de genul: terapie și consiliere psihologică, un stil de viață sănătos, mai puține cafele și mai mult somn, o carte bună de self-improvement, și nu în ultimul rând, „luați-o mai ușor”. Ușor de spus, greu de făcut. Filozoful Byung-Chul Han definește în cartea The Burnout Society sindromul epuizării profesionale ca fiind rezultatul inabilității noastră de a gestiona experiențele negative într-o eră caracterizată de pozitivitate excesivă. Din punct de vedere filozofic, burnoutul are mai mult de-a face cu noi înșine decât cu lumea exterioară; acest sindrom nu este provocat de o disonanță cognitivă, ci el este în sine un exemplu de disonanță ontologică. Pe scurt, este o criză a sinelui. Că să verificăm dacă trecem de fapt printr-o criză a sinelui, Nietzsche propune următorul exercițiu: “Ce-ar fi dacă, într-o zi sau într-o noapte, un demon s-ar strecura în singurătatea ta cea mai singuratică, și ți-ar spune: Viața aceasta pe care o trăiești acum și pe care ai trăit-o până acum, va trebui să fie trăită din nou și din nou; și nu va fi nimic nou în ea, fiecare durere și fiecare bucurie și fiecare gând și suspin, tot ce este nespus de mic sau mare, se va întoarce la tine în aceeași succesiune și secvență - până și acest păianjen și lumina lunii între copaci, până și acest moment și eu însumi…” Oare dacă totul s-ar repeta, ad infinitum, am duce aceasi viață pe care o ducem acum? Sigur, este imposibil să știm dacă eterna reîntoarcere este “adevărată” - însă asta nu contează. Ce contează este să ne punem întrebările care ne mobilizează voința de putere. Dacă totul s-ar repeta, am rămâne unde suntem acum, implicați într-un job solicitant sau în unul care nu ne reprezintă? Psihoterapeutul Barry Farber definește burnoutul ca fiind „decalajul între așteptări și recompense”. La nivel ontologic, se poate defini drept „decalajul între sinele-actual și sinele-care-ar-fi-trebuit-să-fie” - iar acest lucru nu se poate trata cu niciun medicament. Într-adevăr, o viață sănătoasă ne face mai puternici, atât fizic cât și psihic. Însă, burnoutul este mai mult decât o durere de cap sau o aversiune față de locul de muncă. Burnoutul este o oglindă prin care ne confruntăm sinele; prin ea vedem cât de îngrijit este sufletul nostru. Așadar, omul modern trece într-adevăr printr-o perioadă stresantă din multe puncte de vedere, însă trebuie să recunoaștem că reprezintă și un moment oportun de reflecție, în care putem să ne întrebăm „Ce îmi doresc eu cu adevărat?” - iar dacă răspundem la această întrebare cu onestitate, atunci suntem cu un pas mai aproape de a duce o viață fericită - etern fericită.