Adesea
auzim „Ce
vei face la
bătrâneţe?”
şi spunem „Nu
apucăm noi
pensia”
sau „Să
ajung până
acolo şi văd
eu ce voi face”.
Fiecare
etapă din
viaţă durează
aproximativ 20
ani. Când ne
organizăm
viaţa nu luăm
în calcul
ultimii 20 şi
totuşi ei
reprezintă un
sfert din
viaţa noastră.
Preferăm să
abatem
discuţia sau
să evităm
asemenea
gânduri.
Dar
dacă totuşi
ajungem să
trăim mult?
Încerc să-mi
imaginez puţin
o astfel de
viaţă…
Te
deplasezi din
ce in ce mai
greu, piaţa e
departe,
magazinele la
fel, nu mai
poţi căra, nu
mai poţi
conduce,
oboseşti
cumplit când
urci sau
cobori
scările, poate
chiar nu le
mai poţi urca
deloc pentru
că te
foloseşti de
un cadru ca să
poţi merge.
În
cadă nu mai
poţi face baie
pentru că ai
probleme cu
inima sau
rişti să nu te
mai poţi
ridica ca să
ieşi din ea.
Instalaţiile
sanitare
cedează una
câte una…
meşterii sunt
neserioşi şi
scumpi…
Uiţi
mereu că
odraslele tale
s-au maturizat
de foarte mult
timp şi atâta
îi cicăleşti,
atâta îi cerţi
că n-au facut
nimic din ce
ţi-ai fi dorit
tu să facă în
viaţă încât
acum te sună
doar de Paşti
şi Crăciun ca
să vorbiţi
scurt şi sec
şi întotdeauna
închei
discuţia cu un
reproş.
Prieteni
nu prea ai
pentru că ai
devenit ursuz
şi te vaiţi
prea mult. Și
ei la fel, aşa
că nu te mai
sună decât
rar.
Te-ai
mutat la ţară
ca să ai
grădină mare,
linişte şi aer
curat. Acum nu
mai poţi lucra
grădina, e
plină de
bălării şi ai
prea multă
linişte.
Spitalul
e departe şi
noapte de
noapte adormi
cu teama că ţi
se poate face
rău şi n-ai pe
cine chema să
te ajute
pentru că
toată viaţa
te-ai certat
cu vecinii.
Vederea
ţi-a slăbit şi
nu mai poţi
face ce-ţi
plăcea cândva
sa faci (să
citeşti, să
meştereşti, să
coşi), iar de
TV te-ai
săturat până
peste cap.
Casa
te ruinează ca
s-o încălzeşti
iarna şi eşti
nevoit să te
refugiezi în
cea mai mică
cameră şi să
stai cu pătura
pe picioare
toată ziua.
Dacă ai marele
noroc să mai
fie lângă tine
perechea de-o
viaţă, în loc
să vă
acceptaţi
neputinţele
reciproc, să
râdeţi, să
glumiţi, să
jucaţi canastă
sau remi vă
certaţi din
orice, nimic
din ce face
celălalt nu e
bun.
Mă
aflu în
Germania
pentru două
luni, atât cât
durează
vacanţa de
vară, acel
lung concediu
datorită
căruia sunt
atât de
invidiaţi
dascălii. Mi-a
încolţit în
minte ideea
de-a mă pune
în slujba unor
oameni care
chiar au
nevoie de mine
şi de-a le fi
de ajutor din
mai multe
motive: primul
motiv ar fi
(sinceră să
fiu) cel
financiar –
gândul că în
două luni
câştig cât în
zece luni în
învăţământ m-a
impulsionat
mult să plec.
În
al doilea rând
am simţit
nevoia unei
ruperi de
ritm, o
schimbare care
ştiam că mă va
afecta într-un
fel sau altul.
O altă rutină
mă va
determina
să-mi
revalorizez
viaţa.
Acasă
au rămas soţul
şi baiatul
care a
împlinit 15
ani zilele
trecute şi
care aşteaptă
un cadou
consistent la
revenirea mea.
Pentru
ei înseamnă
dezvoltarea şi
descoperirea
de noi
abilităţi:
gătesc
singuri, fac
curăţenie
singuri, îşi
spală şi calcă
singuri.
Pentru că vor
face toate
astea singuri
timp de două
luni, la 1
septembrie vor
primi 100
milioane. Nu-i
rău.
Când
le-am spus ce
gând am şi ce
argumente am
adus, au
analizat ei
şi-au dezbătut
problema apoi
mi-au dat
acceptul să
plec.
Am
(re)descoperit
un nou
sentiment:
dorul de casă…
de departe,
toate par
altfel…motivele
pentru care
imi cicăleam
puştiul sau
aveam discuţii
cu soţul mi se
par acum
aiurea.
Aici
conştientizez
cum n-aş fi
făcut-o acasă
că simplul
fapt că am doi
copii sănătoşi
şi întregi la
minte şi trup
şi un soţ
aşişderea, că
avem casa
noastră şi tot
ce ne trebuie
în ea, că avem
amândoi
servici,
câţiva
prieteni de
nădejde, că
părinţii pe
care încă îi
mai avem sunt
sănătoşi şi
autonomi. Ar
trebui să
mulţumesc în
fiecare clipă.
De asta mi-am
dorit să plec
şi de asta mă
bucur enorm să
revin acasă.
Lucrul
cel mai
minunat care
mi se întâmplă
aici e că am
timp pentru
mine cum n-am
avut
niciodată.
Petrec mult
timp doar cu
mine şi cu
gândurile
mele. Acces la
Internet am
doar o oră pe
săptămână şi
asta e foarte
bine.
Civilizaţia
e departe de
mine, casa e
cocoţată pe-un
deal de unde
se vede Rinul
în vale şi
centrul
localităţii.
Până acolo fac
în pas alert
mai bine de 40
minute. Am
fost pe jos să
văd Rinul şi
mi-au trebuit
două ore şi
jumătate ca să
mă duc şi să
revin.
În
zare se văd
blocurile
oraşului din
apropiere,
Koblenz. Casa
e construită
pe un teren în
pantă, astfel
că din stradă
intri în
pivniță,
parterul e de
fapt la etaj
iar din
mansarda mergi
direct în
grădină. Toată
grădina e
terasată
astfel încât
are multe
porţiuni
orizontale în
trepte.
Interesant… şi
frumos.
Mă
uit la oamenii
de care am
grijă, le
urmăresc
rutina zilnică
şi încerc să
mă imaginez la
vârsta lor.
Frau
Hildegard are
82 ani, cu
mintea foarte
limpede, aude
perfect, în
schimb nu mai
vede aproape
deloc şi se
deplasează
foarte greoi
în baston sau
cu cadrul de
mers. O
incontineţă
păcătoasă o
obligă să
poarte mereu
Pampers.
Ochii
n-o mai ajută
să facă ce
făcea cândva,
nu mai poate
citi, la
televizor vede
doar lumini şi
umbre şi doar
ascultă, nu
ştie cât e
ceasul, nu
poate aprinde
singură plita
ca să
gătească, nu
poate pleca
singură de
acasă, nu
poate vedea ce
pastile
trebuie să ia,
nu ştie câţi
bani mai are
în cont, nu-şi
poate cumpăra
ce-i
place…off…
Toate
aceste
neajunsuri o
determină
să-şi dorească
să fie mereu
în centrul
atenţiei, să
fie întrebată
mereu ce-şi
doreşte, să
petreacă mult
timp în
compania
cuiva…Îşi sună
zilnic
prietenele şi
stă de poveşti
cu orele spre
disperarea lui
Herr care o
cronometrează
de fiecare
dată şi-o
intreaba…”Mai
ai?”
Herr
Helmut are 87
ani şi rezolvă
Sudoku mai
repede ca
mine, nu mai
aude bine în
schimb vede
perfect, merge
în baston şi
oboseşte
extrem de
repede din
cauza unei
insuficienţe
respiratorii
şi a
problemelor
cardiace. Este
foarte econom,
nu risipeşte
nimic din ce
nu trebuie
risipit.
Găteşte
foarte bine,
de fapt el
găteşte pentru
toţi trei, eu
doar îl asist,
îl ajut şi
scriu reţetele
în româneşte
ca să ştie
următoarele
românce care
vor veni să-i
ajute în casă
ce şi cum
mănâncă ei.
Ideea asta i-a
plăcut mult şi
mereu îmi
explică toate
detaliile.
A
lucrat la
căile ferate
şi are o
mulţime de
enciclopedii
despre
trenuri.
Cândva a fost
pasionat de
păsări, le
fotografia…le
cunoaşte pe
toate.
Pentru
faptul că nu
ştiu germana
foarte bine
comunic destul
de anevoios cu
ei. Acuma e
mai bine, dar
la inceput a
fost cumplit.
Dar aplic cu
mare succes
„Metoda Achim”
aşa am
denumit-o în
amintirea
bunul prieten
de familie
Gabi Achim
care mereu
făcea boacăne
şi mereu
rânjea tâmp de
te pufnea
râsul şi nu te
puteai supăra
pe el.
Ei
bine, metoda
asta
funcţionează
perfect.
Zâmbesc şi
ridic din
umeri ca o
toantă şi-mi
cer scuze.
Sfaturi pentru o bătrânețe fericită
Am
scris mai jos
câteva gânduri
de care aş
vrea să ţin
cont în viitor
şi care mă
gândesc că
poate vor fi
de folos
cuiva…sau
măcar să
invite la
reflecţie…
Ideile
sunt de-a
valma, aşa cum
mi-au venit în
minte. Deci,
ce am învăţat
îngrijind pe
Frau Hildegard
(82) şi Herr
Helmut (87)
timp de două
luni în
Germania:
1.
Că
trebuie să te
ingrijeşti de
venitul tău la
bătrâneţe încă
de pe vremea
cănd poţi s-o
faci.
Cheltuielile,
deşi scad pe
de-o parte (nu
mai cumperi
atatea haine,
nu mai
călătoreşti
atât de mult,
nu mai pleci
în concediu,
copiii sunt pe
picioarele
lor), cresc
mult pe de
alta (medici,
medicamente,
deplasări,
meşteri pentru
reparaţii,
ajutor menaj).
2.
Că
trebuie să ai
lucruri de
calitate în
casă şi cât
eşti încă în
putere să pui
totul la punct
pentru
urmatorii 20
ani
(instalaţii
sanitare,
electrice,
electrocasnice,
acoperiş,
gard, mobilă
etc)
3.
Că
trebuie să
faci eforturi
permanente să
fii la curent
cu tehnologia
(pe cât
posibil). E
greu să ai 80
ani şi să nu
ştii să
foloseşti un
telefon mobil,
să butonezi o
telecomandă,
să foloseşti
un bancomat
(exemple
contemporane).
4.
Că
trebuie să te
ai bine cu
vecinii.
5.
Că
trebuie să ai
prieteni buni
şi de nădejde,
că trebuie să
fii tu un bun
prieten. Să-i
suni, să vă
întâlniţi, să
organizaţi
acţiuni
comune. Să-i
feliciţi la
aniversări şi
să le faci
cadouri
simbolice.
6.
Că
trebuie să fii
cât mai activ.
Dacă laşi
garda jos
puterile tale
vor scădea
foarte rapid.
7.
Că
trebuie să-ţi
dezvolţi ai o
paletă largă
de hobby-uri
şi de
activităţi
extraprofesionale
încă de
pe-acum, cât
eşti încă
valid şi
trebuie să iei
în calcul că
bătrâneţea
aduce cu ea
multe
neputinţe pe
diverse
planuri. Dacă
toată viaţa ai
citit sau ai
privit la tv,
dacă ajungi
sa-ţi pierzi
vederea eşti
terminat. Ziua
trece
îngrozitor de
greu privind
în tavan.
8.
Că
e înţelept să
te îngrijeşti
cât eşti în
putere să
achiziţionezi
aproape de
casă o palmă
de pământ pe
care s-o poţi
lucra, să ai
un pom, să
faci mişcare,
să te simţi
util, să ai o
legumă sau un
fruct
proaspăte şi
sănătoase.
9.
Adună
amintiri
frumoase.
Rânduieşte-le
frumos în
albume şi
cutii.
Completeză un
jurnal cu
evenimentele
importante şi
scrie câteva
rânduri despre
ele. Acum nu
realizezi ce
vor însemna
ele atunci.
11.
Fă
eforturi
permanente să
faci să fie
armonie şi
înţelegere în
familie.
Respectul şi
toleranţa să
fie cuvinte de
ordine. Vine
vremea când
doar ele vor
mai conta.
12.
Îngrijeşte-te
de sănătate
cât mai bine.
Impune de
pe-acum un
stil de viaţă
şi o
alimentaţie
cât mai
sănătoase: cât
mai multă apă,
cât mai multe
alimente
neprelucrate
termic, cât
mai puţină
carne, „sare,
zahăr şi
grăsimi” cu
moderaţie,
ulei de
măsline, miere
de albine,
mese la ore
fixe, bioritm,
mişcare,
sport,
prieteni,
activităţi
sociale,
hobby-uri,
curăţenie
(trup şi
casă),
activităţi
mentale și
lista e lungă.
Fă-ţi o
dantură de
calitate.
13.
Descotoroseşte-te
de ce nu mai
ai nevoie în
casă. Evită
să aduni
lucruri care
nu-ţi vor
folosi
nicodată.
14.
Începe
să fii econom.
Nu risipi fără
rost
resursele.
15.
Dacă
îţi vei
construi o
casă ia în
calcul
eventualitatea
că poţi trăi
cel puţin 90
ani şi că un
sfert din
viaţă puterile
tale nu vor fi
nici pe
departe cele
de acum. N-o
fă mare.
Copiii cresc
repede şi-şi
iau zborul.
Dacă totuşi
vrei o casă
mare şi-ţi
poţi permite,
proiecteaz-o
în aşa fel
încât, fie să
poţi locui cu
copiii şi
familiile lor
(lucru puţin
probabil), fie
să poţi
închiria o
parte din casă
fără să fii
deranjat sau
să deranjezi
sau, de ce nu,
să oferi
găzduire
contra ajutor
menajer. Dacă
poţi, mai bine
investeşte
într-o a doua
locuinţă ce
poate fi
inchiriată sau
dăruită
copiilor.
16.
Nu
te gândi să te
muţi la pensie
la ţară decât
dacă ai
confort (apă,
gaz), căi de
comunicaţii
bune şi un
oraş aproape
şi doar dacă
ai crescut la
ţară. Altfel,
o schimbare
prea radicală
după
pensionare va
fi greu de
asimilat.
Primii ani îţi
va fi bine dar
apoi va începe
să-ţi fie
greu.
17.
Gândeşte-te
că la pensie
va trebui să
ai cu ce-ţi
umple timpul.
Învaţă să
pictezi, să
bricolezi, să
grădinăreşti…orice
îţi poate
umple timpul
şi, de ce nu,
să-ti aducă un
venit.
18.
Învaţă
să acorzi
primul ajutor,
să faci
injecţii şi
masaj
terapeutic.
19.
Fii
îngăduitor cu
cei vârstnici
şi
neajutoraţi.
Ei nu vor să
fie aşa…Nu vor
să fie
neputincioşi,
ursuzi,
nefolositori.
Dacă nu-i poţi
ajuta într-un
fel sau altul,
măcar nu te
mai supăra pe
ei când îţi
încurcă
treburile în
goana ta
zilnică.
20.
Fii
cât mai
apropiat cu
părinţii tăi.
Dacă eşti
departe de ei
sună-i cât mai
des, lasă-i să
te cicălească
fără să te
enervezi,
ascultă-le
aceeaşi
intâmplare
spusă şi data
trecută. Când
mergi în
concediu nu te
du ca musafir,
pune în
portbagaj
trusa cu scule
şi pune la
punct ce e de
reparat,
ajută-i,
cumpără-le ce
le trebuie sau
ştii tu că
le-ar uşura
bătrâneţile.
Lista
o poate
completa
fiecare cu ce
mai întâlneşte
pe parcurs.
Din fericire
avem mulţi
bătrâni în jur
şi multe
exemple bune
şi rele de
învăţat din
ele. Nu ne
putem plânge
nimanui mai
târziu spunând
că n-am ştiut.
Ideea
e simplă…dacă
nu începi să
faci nimic din
toate acestea
încă de
pe-acum…vei fi
condamnat la
o bătrâneţe
nefericită.
Aşa gândesc eu
acum. Punct.
buna ziua. Rog mentionati locatia originala a acestui articol: https://florinrosoga.ro/blog/sfaturi-batranete-frumoasa
RăspundețiȘtergereMultumesc
Sunt autoarea acestui articol si consider firesc sa se stie sursa. Numai bine.