Cine erau purligarii ?
Ştiţi expresia. "Bă purligarule!". Şi pun pariu că 98 la sută dintre cei care au folosit-o sau o folosesc habar nu au ce înseamnă. După ce veţi lectura cele spuse de dl. Kalmar, veţi fi mai bogaţi. Cel puţin în sensul cunoasterii unei expresii.
"Erau o pătură socială deosebită a Sibiului. O mână de oameni, care aparţineau imaginii oraşului, la fel ca Podul Minciunilor sau Turnul Sfatului. Numele lor deriva din francezul " pour la gare" (pentru gară), deoarece ei erau hamalii care lucrau pe cont propriu, transportând bagajele călătorilor sosiţi la gară, cu trenul, cărându-le în orice parte a oraşului. Aceste lucruri se întâplau pe vremea când taxiuri nu prea existau în oraş, birjele erau repede ocupate de mulţimea călătorilor sosiţi, tramvaiele nu circulau în direcţia unde dorea să meargă călătorul, rămânând astfel... purligarul, care tocmai era la îndemână. Nu exista bagaj, cât de greu să fie, pe care un purligar să nu fi fost în stare să-l care la orice distanţă.
Ei şedeau, cât e ziua de lungă, pe scările părţii dinspre Piaţa Mică a clădirii aflate lângă Turnul Sfatului, care a fost cea mai veche primărie a oraşului, unde se află azi magazinul Billa. Îmbrăcămintea lor era din bucăţi de saci de zahăr pe care le croiau ei şi o legau la mijloc cu sfoară. Erau oameni paşnici, care trăiau din munci ocazionale. Executau orice muncă fizică, pe care o făceau conştiincios. Foarte rar îi vedeai beţi, iar dacă te întîlneai cu vreunul noaptea, puteai să mergi mai departe liniştit că nu se lega de tine, iar dacă îi cereai ajutor, te asculta fără ezitare. Niciodată nu se băteau între ei, cunoşteau foarte bine legile şi regulamentele, nu comiteau infracţiuni, doar unii dintre ei şi-au permis să comită iarna câte o contravenţie mică, "beneficiind" astfel de "locuinţă", mâncare şi căldură în arestul poliţiei, în schimbul cărora erau folosiţi la curăţenie sau alte munci mărunte.
Alţii, tot în zilele friguroaase ale iernii, se aşezau pe gratiile aflate pe trotuarul atelierului de cofetărie din subsol al cofetarului Ganther, unde se lucra noaptea. Prin gratii ieşea căldură. (Această cofetărie se afla pe strada Avram Iancu vizavi de clădirea şcolii. Astăzi nu mai exisată).
Istoricul sas Carl Göllner scrie în cartea sa, "Siebenbürgisch-sächsisches Heimatbuch", (Cartea patriei transilvano-săseşti), că tranportul bagajelor nu era ocupaţia principală a purligarilor. Ei erau şi "filosofii" oraşului, care discutau despre rostul şi vremelnicia vieţii. Au dispreţuit viaţa comodă, înstărită a micii burghezii. În general erau într ei oameni raţionali, ba chiar inteligenţi, adesea cu obiceiuri ciudate. Era cunoscut între ei unul cu numele Wachsnecker care vorbea în sensul strict al cuvântului şapte limbi, având odată slujbă în diplomaţie. Şi-a creat renumele printr-o faptă ciudată : prinzând un şobolan, i-a rupt capul şi l-a mâncat. Un cunoscut de al lui, cu relaţii, l-a recomandat pe post de translator la tribunal. Pentru această slujbă era obligat să se îmbrace în costum adecvat. Dar nu a suportat mult timp aceast serviciu, părăsind-ul cu următoarele cuvinte : "De ce să înghit eu praful actelor, când aici pot să respir aer curat ?! " Alt membru renumit al acestei societăţi a purligarilor era poreclit Priculici şi se distingea în tăiatul lemnelor, sau lustruirea încălţămintei şi ca hamal. Şi-a procurat la un moment dat o flaşnetă, folosind-o cu mult simţ artistic şi aducându-i un venit serios. Dar un atac cardiac i-a curmat viaţa pe stradă. În buzunarul lui s-au găsit 200 de guldeni (bani olandezi).
Societăţii purligarilor i-au pus capăt schimbările politice după anul 1945, ca şi prostituţiei legalizate, având ca rezultat răspândirea bolilor venerice şi nu în ultimul rând a violurilor.
Trecură câţiva ani, când într-o zi, un bărbat bine îmbrăcat bate la uşa locuinţei noastre. O căuta pe mama. Îl priveam nedumeriţi : oare cine o fi şi ce doreşte?. Dar, începând vorba, ne-a povestit că, odată, şi el a fost purligar şi într-o zi friguroasă de iarnă a dus bagajul mamei, care tocmai sosise cu trenul. Ajungând acasă mama l-a plătit cum se cuvine, l-a servit cu un pahar de rachiu şi cu o farfurie de ciorbă caldă. După ce a povestit cele întâmplate, i-a înmânat mamei un buchet de flori. În continuare ne-a spus că după descompunerea acestei "societăţi", s-a înscris la facultatea de drept si doreşte să fie avocat ca să apere drepturile celor săraci.
Întrebându-l ce sentimente îl cuprind când se gândeşte la vremurile trecute, a răspuns cu un proverb latinesc: "Tempora mutantur et nos mutamur in illis." (Timpurile se schimbă şi noi ne schimbăm cu ele)."
Ştiţi expresia. "Bă purligarule!". Şi pun pariu că 98 la sută dintre cei care au folosit-o sau o folosesc habar nu au ce înseamnă. După ce veţi lectura cele spuse de dl. Kalmar, veţi fi mai bogaţi. Cel puţin în sensul cunoasterii unei expresii.
"Erau o pătură socială deosebită a Sibiului. O mână de oameni, care aparţineau imaginii oraşului, la fel ca Podul Minciunilor sau Turnul Sfatului. Numele lor deriva din francezul " pour la gare" (pentru gară), deoarece ei erau hamalii care lucrau pe cont propriu, transportând bagajele călătorilor sosiţi la gară, cu trenul, cărându-le în orice parte a oraşului. Aceste lucruri se întâplau pe vremea când taxiuri nu prea existau în oraş, birjele erau repede ocupate de mulţimea călătorilor sosiţi, tramvaiele nu circulau în direcţia unde dorea să meargă călătorul, rămânând astfel... purligarul, care tocmai era la îndemână. Nu exista bagaj, cât de greu să fie, pe care un purligar să nu fi fost în stare să-l care la orice distanţă.
Ei şedeau, cât e ziua de lungă, pe scările părţii dinspre Piaţa Mică a clădirii aflate lângă Turnul Sfatului, care a fost cea mai veche primărie a oraşului, unde se află azi magazinul Billa. Îmbrăcămintea lor era din bucăţi de saci de zahăr pe care le croiau ei şi o legau la mijloc cu sfoară. Erau oameni paşnici, care trăiau din munci ocazionale. Executau orice muncă fizică, pe care o făceau conştiincios. Foarte rar îi vedeai beţi, iar dacă te întîlneai cu vreunul noaptea, puteai să mergi mai departe liniştit că nu se lega de tine, iar dacă îi cereai ajutor, te asculta fără ezitare. Niciodată nu se băteau între ei, cunoşteau foarte bine legile şi regulamentele, nu comiteau infracţiuni, doar unii dintre ei şi-au permis să comită iarna câte o contravenţie mică, "beneficiind" astfel de "locuinţă", mâncare şi căldură în arestul poliţiei, în schimbul cărora erau folosiţi la curăţenie sau alte munci mărunte.
Alţii, tot în zilele friguroaase ale iernii, se aşezau pe gratiile aflate pe trotuarul atelierului de cofetărie din subsol al cofetarului Ganther, unde se lucra noaptea. Prin gratii ieşea căldură. (Această cofetărie se afla pe strada Avram Iancu vizavi de clădirea şcolii. Astăzi nu mai exisată).
Istoricul sas Carl Göllner scrie în cartea sa, "Siebenbürgisch-sächsisches Heimatbuch", (Cartea patriei transilvano-săseşti), că tranportul bagajelor nu era ocupaţia principală a purligarilor. Ei erau şi "filosofii" oraşului, care discutau despre rostul şi vremelnicia vieţii. Au dispreţuit viaţa comodă, înstărită a micii burghezii. În general erau într ei oameni raţionali, ba chiar inteligenţi, adesea cu obiceiuri ciudate. Era cunoscut între ei unul cu numele Wachsnecker care vorbea în sensul strict al cuvântului şapte limbi, având odată slujbă în diplomaţie. Şi-a creat renumele printr-o faptă ciudată : prinzând un şobolan, i-a rupt capul şi l-a mâncat. Un cunoscut de al lui, cu relaţii, l-a recomandat pe post de translator la tribunal. Pentru această slujbă era obligat să se îmbrace în costum adecvat. Dar nu a suportat mult timp aceast serviciu, părăsind-ul cu următoarele cuvinte : "De ce să înghit eu praful actelor, când aici pot să respir aer curat ?! " Alt membru renumit al acestei societăţi a purligarilor era poreclit Priculici şi se distingea în tăiatul lemnelor, sau lustruirea încălţămintei şi ca hamal. Şi-a procurat la un moment dat o flaşnetă, folosind-o cu mult simţ artistic şi aducându-i un venit serios. Dar un atac cardiac i-a curmat viaţa pe stradă. În buzunarul lui s-au găsit 200 de guldeni (bani olandezi).
Societăţii purligarilor i-au pus capăt schimbările politice după anul 1945, ca şi prostituţiei legalizate, având ca rezultat răspândirea bolilor venerice şi nu în ultimul rând a violurilor.
Trecură câţiva ani, când într-o zi, un bărbat bine îmbrăcat bate la uşa locuinţei noastre. O căuta pe mama. Îl priveam nedumeriţi : oare cine o fi şi ce doreşte?. Dar, începând vorba, ne-a povestit că, odată, şi el a fost purligar şi într-o zi friguroasă de iarnă a dus bagajul mamei, care tocmai sosise cu trenul. Ajungând acasă mama l-a plătit cum se cuvine, l-a servit cu un pahar de rachiu şi cu o farfurie de ciorbă caldă. După ce a povestit cele întâmplate, i-a înmânat mamei un buchet de flori. În continuare ne-a spus că după descompunerea acestei "societăţi", s-a înscris la facultatea de drept si doreşte să fie avocat ca să apere drepturile celor săraci.
Întrebându-l ce sentimente îl cuprind când se gândeşte la vremurile trecute, a răspuns cu un proverb latinesc: "Tempora mutantur et nos mutamur in illis." (Timpurile se schimbă şi noi ne schimbăm cu ele)."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu