vineri, 17 martie 2017

vesti

Ilinca Macarie, Consilier Local Sector1, din partea USR a adăugat 3 fotografii noi.
1 oră ·
Azi am în mod special un motiv de bucurie. Proiectul de schimbare a organigramei poliţiei locale, care ne stătea de săptămâni ca o sabie deasupra capului, a fost picat în urma votului negativ din consiliu. Nu numai că ar fi urmat înscăunarea pe un post de director al unui urmărit penal, Treeroiu, care ar fi distrus adăpostul Odăi, pe care noi ne ambiţionam să-l reformăm, ci întreaga structură a poliţiei locale ar fi fost maltratata fără nicio noimă, ci doar cu efecte posibil negative. USR + PNL + PMP au dat vot împotrivă, ALDE +PSD vot pentru. UDMR a fost mixt.
Cu ajutorul lui Mihai Badea, căruia vreau să-i mulţumesc în mod special, Oliver şi cu mine am adus azi argumente pe oportunitate dar şi pe legalitate împotriva acestui proiect. Ataşez textul interpelării.
Mulţumim reprezentanţilor din partea asociaţilor de protecţie a animalelor, care ne-au ajutat pe partea de legislaţie şi promovare şi chiar au venit la şedinţele de consiliu să ne susţină: Claudiu Dumitriu, Dadau Andra Andreea, Marius Tanase, Marius Chirca
Şi desigur Manuela Mureşan şi Oliver Păiuşi <3 span=""> <3 span="">

toti merita o sansa si pe toti ne urmareste cineva de acolo de sus

Fotografia postată de Martha Knight.

Asculica ne vegheaza alaturi de Patuta

Fotografia postată de Dawn Price.

apel

Costurile obligatorii ale Gastii noastre (36 pisicute) pentru o saptamana:
- 1 sac 15 kg Cat Chow Sensitive (pentru 5-6 zile) - 158 ron - aprox 40 euro
- nisip litiere Nisipur - 30 saci (5 kg/sac) - 210 ron - aprox 50 euro
- hrana umeda, doar daca avem cine stie ce noroc sa ne ramana ceva banuti - o masa = 4 cutii * 12 plicuri/cutie (16 ron/cutie) = 64 ron - aprox 15 euro
La 6 luni macar, deparazitare interna si externa. Oferta a doua cabinete veterinare este de aprox 1000-1100 ron - aprox 220 euro.
Vaccinari anuale - tineti cont ca avem doar 3 din 36 vaccinate.
Neluand aici in calcul, eventuale cheltuieli veterinar sau medicamente de avut in casa, costuri intretinere spatiu (lumina, caldura, apa curenta etc), produse curatenie etc
Va rog, trageti singuri concluziile, si, daca este posibil...ajutati-ne!
Our Cats Gang (36 cats) compulsory costs for a week:
- a sack (Cat Chow Sensitive) of 15 kilos (for 5-6 days) - 158 ron -around 40 euros
- cat litter (Nisipur) - 30 bags (5 kilos/bag) - 210 ron - around 50 euros)
At least once at 6 months, internal and external disinfestation. Two veterinary clinic offered us: 1000-1100 ron - around 220 euros.
Vaccines every year - keep in mind that we have only 3 cats of 36 vaccinated.
Not taking here the costs for eventually veterinary costs or medicine to have in the house, utilities (light, worm, water etc), cleaning products etc
Please, make your own conclusions, and, if it's possible...help us!
PayPal: cristinastoica@funscience.ro
bank account: RO03RZBR0000060018316267, Raiffeisen Bank
Cod swift RZBRROBU Nume: Cristina Stoica

parada

Sunday, 19 of March 2017, IRELAND ROMANIA NETWORK ASSOCIATION, is pleased to announce a GATHERING in Herastrau Park - Charlles des Gaulles Main entrance, between 12H00-15H00. This will feature pipers from Donegal and irish dancers, STEYsha School of Irish Dance, The Irish Balladeers
Stefan Orheanu, Irish Way.
The artists will walk from the main entrance to the stage, in the park, where the public can enjoy a spectacle with irish music and dance.
The event will be followed by a concert featuring The Irish Balladeers and Stefan Orheanu.
We will have colours, music, dance and lot of fun, please save the date in your program for celebrating with IRN the St. Patrick's Day in Bucharest!

atelier origami pe platoul Pietei Amzei

Duminică, de la ora 13.00 - atelier gratuit de origami pe platou.
https://www.youtube.com/watch?v=O49YBfrD2A0&feature=youtu.be

festival film

În perioada 21-26 martie 2017, la Cinemateca Eforie (Sala Jean Georgescu), are loc prima ediție a festivalului internațional de film - ARIPI, organizat de Centrul Rus pentru Știință și Cultură din România. Principalii participanți la festival sunt ambasadele țărilor CSI, acreditate în România: Azerbaidjan, Armenia, Bielorusia, Kazahstan, Rusia. Invitatul de onoare al festivalului este România.
Fiecare țară a pregătit câteva filme artistice, documentare și de animație, având subtitrare în română sau engleză. Au fost alese în mod special filme de genuri diferite - comedii, thrillere, aventură sau animații pentru copii. România prezintă două documentare care vorbesc despre minoritățile naționale și un documentar artistic bazat pe întâmplări reale, întâlnirea dintre Ceaușescu și Tito.
Festivalul se va deschide cu filmul Romaniei - "Pădurea"
Festivalul se va inchide cu coproducția ruso-armeană "Cutremurul", realizat în 2016, prezentând cutremurul din 1988 din Armenia. Atunci, în ajutorul armenilor au venit toate popoarele URSS și un număr uriaș de prieteni străini.
"Arta unește lumea" - este deviza festivalului Aripi.
Partenerii festivalului: Asociația Artviva și Arhiva Națională de Filme.
Partener media: TVR.
Vă așteptăm la festival!

seminar la Ring Star

Avem deosebita placere sa va invitam la un seminar sustinut de Dinulescu Teodora, castigatoarea showului televizat Ham Talent, participanta la numeroase emisiuni tv cu numere de dog dancing, castigatoarea locului 1 Overnight Dog Dancing Cup din Ungaria, detinatoarea premiului Oscar CDC si a numeroase premii la competitii de dog dancing, agility, bh.
Seminarul va consta in 2 parti:
-o parte teoretica, in care se va discuta despre dresajul prin "pozitive reinforcement", alegerea recompensei potrivite, diferite metode pentru a obtine si consolida un comportament (cu avantajele si dezavantajele fiecareia), probleme frecvente si solutii, tutoriale care vor demonstra pas cu pas procesul de invatare a unor trucuri.
-o parte practica.

Asadar va asteptam sambata, 25.03.2017, la ora 10.00, in sala de dresaj sau in Ringstar Club House.
Locuri:
-5 locuri cu caine, taxa fiind de 150ron
-20 locuri fara caine, taxa fiind 100 ron.
-a doua persoana cu acelasi caine (sot, sotie, partener) are reducere de 50%
membrii Ringstar Club au reducere 10%
Sfaturi generale:
-cateii participanti vor sta in masini pana le vine randul
-participantii cu catei trebuie sa aiba recompensa alimentara si jucarii pentru catei
-va rugam sa fiti echipati corespunzator (posibil sa iesim pe teren)
Detail si inscrieri: dinulescuteodora@yahoo.com

calendar pentru o cauza nobila

Militari Shopping

Calendarul Portret de Femeie 2017-2018 este un demers caritabil destinat sprijinirii Centrului Filia ce ajută femeile aflate într-o situație de abuz fizic sau emoțional.
În schimbul unei donatii modice, vei primi calendarul “Portret de Femeie”, realizat în colaborare cu fotograful Cristian Șuțu, Foto Union, precum și un talon de participare la tombola lunii martie.
Mulțumiri zânelor bune pentru participarea la acest proiect caritabil: Monica Davidescu, Gabriela Simion, Alexia Țalavutis, Amna, Crina Matei, Maria Buză, Gabriela Szabo, Cornelia Rednic, Cristina Bălan, Doina Melinte, Tania Popa și Nico.
Un proiect Militari Shopping în colaborare cu Centrul Filia.

trist

https://www.republikanews.ro/mami-de-unde-vine-cancerul-intrebarea-cutremuratoare-unei-fetite-din-puchenii-mosneni-care-picteaza-pentru-strange-banii-ce-ar-putea-salva-viata/

colecta Monei Semeniuc pe 25.03.2017 in parcare la Auchan Titan

Dragii nostri prieteni si iubitori de animalute , ca-n fiecare luna ,SAMBATA, 25.03.2017, va asteptam cu mic cu mare la colecta noastra de mancare pentru blanosii din Adapostul Care Salveaza Suflete al DOAMNEI Mona Semeniuc !
Locul este acelasi , in parcare la AUCHAN TITAN, intre orele 11 -17, RANDURILE 13-14.
Pentru cei ce nu pot veni , avem la dispozitie CONTUL BLANOSILOR :
RO55RNCB0089094450660001 TITULAR: Ioana Semeniuc LA BCR
CONTUL PAYPAL : monaioana.semeniuc@yahoo.com

P.S : Este si ziua d-nei Mona Semeniuc si cel mai mult isi doreste mancarica pentru blanosiI din adapost.

VA MULTUMIM CA SUNTETI ALATURI DE NOI SI VA ASTEPTAM !

SOS! HELP! GROAZNIC a patit ca Daisy

Eugenia Comiza în Ladybug Kitty Nursery ♥ MiniGrădinița Gărgărița
10 ore ·
URGENTA!PISICUTA MUSCATA DE CAINI VA FI PRELUATA DE MINE ,IN REGIM DE URGENTA AZI LA ORA 13.00.DIN PACATE SANSELE DE RECUPERARE SUNT MINIME.ARE REPEDE NEVOIE DE ADOPTATOR LA DISTANTA SAU INGERASI CU SUFLET.TREBUIE SA-I FAC TESTELE URGENT.VA ROG DISTRIBUITI ARE NEVOIE DE 200 RON ,120 RON TESTE fIV+ FELV ,PANLEUCOPENIE+TEST pIF.RO79RZBR0000060017472357
Name: Petcu Florica Eugenia
Bank: Raiffeisen Bank; BIC code: RZBRROBU.

lansare pe 19.03.2017

Duminică, 19 martie, ora 10,30, ne ȋntâlnim la ŢĂNDĂRICĂ!

 http://www.teatrultandarica.ro/events/lansare-de-carte-povestea-celor-trei-vrajitoare-toante-editura-dph/

istoria polidinului

http://adevarul.ro/locale/constanta/sylvia-hoisie-mama-polidinului-celebrul-vaccin-100-romanesc-l-am-testat-noi-ne-am-injectat-sase-zile-rand-2-milimetri-1_58c25c965ab6550cb830a6f9/index.html

cazuri disperate

http://m.libertatea.ro/ultima-ora/diagnosticata-cu-leucemie-1773688


 Salvează o inimă
TRIMITE SMS DE 2 EURO, LA 8832, CU TEXTUL "ADRIANA" SI SALVEAZA-MI VIATA!
Dragilor, m-am simtit foarte rau de la sedintele de chimioterapie. Inca imi este foarte greu, dar mi-a fost tare dor de voi, sa vorbesc cu voi, sa va multumesc pentru toate gandurile bune! Am nevoie in continuare de sprijinul vostru pentru a invinge LEUCEMIA! Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va dea multa sanatate! Va iubesc!
SHARE, VA ROG!
Povestea mea o gasesti aici - https://salveazaoinima.ro/campaigns/adriana-proca/

Paolo Conte - Sono qui con te sempre piu' solo

happy pusheen

Animated version: http://pusheen.com/post/79878427743

AQUI & AJAZZ, AL DI MEOLA "INNAMORATA"

Sade & Santana Why can't we live together

Kiss Me Baby by Mike Morgan

Cat Chat With Caren And Cody: May the luck of the Irish be with you!!

Cat Chat With Caren And Cody: May the luck of the Irish be with you!!: Illustration sent to us from our friend GARY PATTERSON click here to visit his site!! If any of our friends are unfamiliar with S...

EVENIMENT ANIVERSAR AL FETITELOR NOASTRE BLANOASE DAISY&MAISIE PRILEJ DE BUCURIE SI FAPTE BUNE

https://www.facebook.com/events/ical/export/?eid=391514881217592

Multi dintre invitatii la acest eveniment virtual au intrebat ce ar trebui sa faca? Asa ca m-am gandit ca raspunsul ar fi FAPTE BUNE ...
Asa cum deac-laura.blogspot.ro, ca si altii, isi doneaza ziua de nastere, in loc de cadouri indemnand participantii la donatii/fapte bune, asa si Daisy&Maisie roaga invitatii sa faca fapte bune/donatii cu acest prilej si nu numai
Avand in vedere istoricul Daisy&Maisie este evident cata nevoie de ajutor este si cate asemenea cazuri mai exista
A se vedea in acest sens lista evenimentelor facebook, existand atat ONG-uri, cat si persoane fizice (voluntari fara sustinerea asociatiilor) care organizeaza licitatii in beneficiul animalutelor, precum si colecte.
Spre exemplificare: Mada Spataru, Eugenia Comiza si Dana Taras in beneficiul gradinitei Gargarita pentru pisicute cu dizabilitati, Ioana Bodea, Cristina Ioana si Cufarul cu articole chic, Anna Lucretia Popovici si Lizuca Laza cu licitatia in beneficiul animalutelor Ajutor pentru animalute, Roxana Matei, Mau, Ioana Sotir cu Haita mea, Andreea Rembas, Iulia Covor cu cafeneaua Miau, Fetita cu chibrituri, Camera cu pisici, Red Panda, Robi, Adina Enache, Roxana Chirita, Jurnalul unui voluntar si Shop 4 paws, Dutssa Teodora, Kola Kariola, Simona Butaru, etc
Mai sunt si grupurile de sprijin: Am nevoie de ceva...donez, schimburi/donatii/oferte...medicamente umane/veterinare, Putem ajuta, etc
Doar trebuie luata atitudine si participare activa!
Toti putem contribui si preveni!
Oricine poate ajuta, desigur, dupa posibilitati!
Mereu e nevoie de cate ceva si intotdeauna cineva are nevoie de ajutor!


 Pe 24 martie Maisie implineste 3 anisori, dintre care 2 si 1/2 de cand se afla la noi; corelativ o aniversam si pe mami Doamna Daisy a carei zi de nastere nu o stim dar e o mamica eroina

comunicat Love Yard Sale

Umblă vorba că Love Yard Sale este târgul cu cel mai strict regulament de înscriere ca expozant. Noi credem că cerințele sunt de bun simț: să fii punctual, să respecți locul și oamenii unde te afli și mai ales să aduci spre vânzare doar lucruri de calitate, în stare foarte bună, nu de duzină. Dacă NU ți se pare că cerem prea mult și vrei să fii expozant Love Yard Sale la ediția 8-9 aprilie scrie-ne pe adresa de email: laura.bucur@laurabucur.ro

Mai multe detalii despre eveniment aici: http://bit.ly/2mPR55m

muzica


Stand By Me, Ben E King, 1961https://youtu.be/hwZNL7QVJjE
Save the last dance for me - The Driftershttps://youtu.be/n-XQ26KePUQ
The Marvelettes - Please Mr. Postman (1961)



Chris De Burgh - Lady in Redhttps://youtu.be/y_5iEv0gnjo


Elton John - Sacrificehttps://youtu.be/NrLkTZrPZA4
Greek Orthodox - Christian Byzantine Musichttps://youtu.be/RwFYUJb03d0



Lost Frequencies - Are You With Mehttps://youtu.be/VjHMDlAPMUw

Eros Ramazzotti & Tina Turner - Cose Della Vitahttps://youtu.be/PJjXnkd6bUQ


Merengue : Fulanito - El Cepillohttps://youtu.be/5l6k9N6SD_M
Salsa : El Gran Combo - Un Verano en Nueva Yorkhttps://youtu.be/hd0cl2d2ziU


Drum bun !...toba bate !https://youtu.be/aRzOir24OMc
Albatros - In ziua liberariihttps://youtu.be/atb1CRQA0LQ
Fanfara militarahttps://youtu.be/iv2_aWJX6-M



Magicianul  Robert Tudor - Call Baby !...la volan :))
https://youtu.be/F28Xw6ELn1I   

Te rog...Hai vino iar in gara noastra mica
Gabriel Dorobantu
- https://youtu.be/yDqK0xDlqUs


Ştefan Banică - Cum am ajuns să te iubeschttps://youtu.be/fY7wjjRkjGE
Ştefan Hruşcă - Fostele iubirihttps://youtu.be/SYoZE6eXRIk


John Lennon - Imaginehttps://youtu.be/yRhq-yO1KN8

Jehro ~ Salimahttps://youtu.be/8bumj9pmGiw
Nouvelle Vague - Dance With Mehttps://youtu.be/6CLN-2hwvBg
Cayetano - Fairy Tales

 Sanie cu zurgălăi
Fraţii Advahov
https://youtu.be/XTjf51utfWo
Maria Lătăreţu ( 1937 )

Madonna - La Isla Bonitahttps://youtu.be/7YzW1nMB9fk


Isabelle and Felicien - Asty - Curti ma mihttps://youtu.be/8FBbFEUYsIM

Céline Dion - Je sais pashttps://youtu.be/zCsuKp9ewLY

Whitney Houston - I Will Always Love Youhttps://youtu.be/3JWTaaS7LdU


Simply Falling - Iyeoka ( Official )
https://youtu.be/9Pes54J8PVw
Buika - No habrá nadie en el mundohttps://youtu.be/pgQBlPgdzY0

Besame mucho - Elvis Presleyhttps://youtu.be/4CJ_ZfFaIxE


Technotronic - Pump Up The Jamhttps://youtu.be/9EcjWd-O4jI

Vanilla Ice - Ice Ice Babyhttps://youtu.be/rog8ou-ZepE

The Fugees - Fu-Gee-Lahttps://youtu.be/MPlb9HoOCxs

1-2.04 la Impact Hub PIUA pentru parinti si copii

A 2-a editie se intampla pe 1-2 Aprilie, la Impact Hub
 
Intr-o piata pentru copii suprasaturata de clisee, adunam din nou la un loc peste 50 de proiecte alternative care se concentreaza doar pe ce conteaza: dezvoltarea echilibrata a copiilor. Pe muzica buna, la un brunch de weekend cu multe activitati fun in familie.
 
Piua! este primul targ alternativ pentru copii din Bucuresti. Creat ca raspuns la oferta existenta, este destinat exclusiv brandurilor inteligente, care respecta sensibilitatea si puterea de intelegere a celor mici si refuza sa adere la cliseele mass market ale pietei pentru copii.
 
Impreuna oferim parintilor bucuresteni o alternativa cu substanta: design romanesc de calitate si proiecte independente din zona tech, STEM & edu.
 
Formular de inscriere   |   Contact: piua@breslo.ro

eveniment pentru copii la magazinul cu jucarii

Prinde viteza cu Noriel!

Tensiunea creste! Pe circuitul de curse din magazine, micii piloti sunt aliniati la startul competitiei.
In weekendul 18-19 martie te asteptam impreuna cu micul tau pilot in magazinele Noriel participante*, pentru a-i testa maiestria. Cei mai pasionati mini piloti vor fi premiati cu un cadou din partea Noriel.
Iar sambata 18 martie, intre orele 16:00-18:00, in magazinele din Plaza Romania, AFI Cotroceni si Mega Mall din Bucuresti avem Happy Hours! Am pregatit activitati dintre cele mai distractive: pictura pe fata, baloane modelabile, animatori, curse de masini radiocomandate, reduceri de 20% la toata gama de masini si jucarii de exterior plus multe alte surprize.
Pentru si mai multa adrenalina, fiecare achizitie mai mare de 50 de lei facuta in acest weekend in magazinele Noriel participante* va fi inscrisa automat in tombola pentru una dintre cele 50 de masini de curse.
Pe locuri ... fiti gata ... start la distractie!
*Magazine participante:
Alba Mall, Arad Atrium, Bacau Arena, Botosani Uvertura, Braila Shopping City, Brasov Coresi, Brasov Carrefour, Bucuresti Vulcan, Bucuresti Veranda Mall, Bucuresti Mega Mall, Constanta Citypark, Cluj Iulius, Constanta Maritimo, Focsani Mall, Iasi Palas, Piatra Neamt Shopping City, Ploiesti Shopping City, Ramnicu Valcea River Plaza, Sibiu Shopping City, Timisoara Iulius, Timisoara Shopping City.

Reduceri la cărți de până la 80% la târgul Kilipirim, de miercuri până duminică, la București – AGERPRES

Reduceri la cărți de până la 80% la târgul Kilipirim, de miercuri până duminică, la București – AGERPRES: O nouă ediție a târgului de carte Kilipirim, de unde toți cei interesați pot să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone, se va desfășura, de miercuri până duminică, la Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

Ofertele expozantilor la KILIPIRIM in editia de primavara 2017

Ofertele expozantilor la KILIPIRIM in editia de primavara 2017: Mii de volume pentru copii si tineret, dar si pentru cititorii experimentati (beletristica, nonfictiune si albume de arta, albume de benzi desenate), toate la preturi de 'kilipir', ii

Rabbit Hole Leads To Medieval Cave


This robot suitcase will follow you around


Amtrak Snow-mo Collision


Real Madrid şi sponsorul său au prezentat noul avion personalizat al 'galacticilor'

Real Madrid şi sponsorul său au prezentat noul avion personalizat al 'galacticilor': Real Madrid şi sponsorul său principal, compania aeriană Emirates, au prezentat noul avion personalizat al campioanei Europei.

INGV: Etna, riprese video attività eruttiva al Nuovo Cratere di Sud-Est,...


Mount Etna eruption in Sicily March 16


Mount Etna Volcano Terror BBC television crew and Eight tourists injured


Tulcea: 'Lake House', vila lui Mihail Moruzov, ar putea fi modernizată cu fonduri europene – AGERPRES

Tulcea: 'Lake House', vila lui Mihail Moruzov, ar putea fi modernizată cu fonduri europene – AGERPRES: Consiliul Județean (CJ) Tulcea va decide în perioada următoare dacă va moderniza sau va continua să închirieze vila 'Lake House', cunoscută ca fiind cabana lui Mihail Moruzov, întemeietorul Serviciului de Informații al Deltei.

Tulcea: Dealul Consul, prima rezervație naturală din România, inclus într-un circuit turistic – AGERPRES

Tulcea: Dealul Consul, prima rezervație naturală din România, inclus într-un circuit turistic – AGERPRES: Prima arie naturală protejată din România, Dealul Consul din județul Tulcea, va fi inclusă anul acesta într-unul din traseele turistice oferite vizitatorilor Parcului Național Munții Măcinului (PNMM), potrivit directorului administrației, Viorel Roșca.

Firea: Calea Victoriei ar putea fi pietonală la sfârșit de săptămână tot anul, în special când e vreme bună – AGERPRES

Firea: Calea Victoriei ar putea fi pietonală la sfârșit de săptămână tot anul, în special când e vreme bună – AGERPRES: Calea Victoriei ar putea fi pietonală la sfârșit de săptămână tot anul, în special când e vreme bună, potrivit edilului general al Capitalei, Gabriela Firea.

Piotr Lobodzinski, învingător pentru a treia oară în cursa pe verticală de la Turnul Eiffel – AGERPRES

Piotr Lobodzinski, învingător pentru a treia oară în cursa pe verticală de la Turnul Eiffel – AGERPRES: Polonezul Piotr Lobodzinski a câștigat, pentru al treilea an consecutiv, cursa pe verticală găzduită de celebrul Turn Eiffel din capitala Franței, pe care a încheiat-o în mai puțin de opt minute, informează AFP.

Turiștii străini au cheltuit în medie 2.397 lei/persoană, anul trecut, în România – AGERPRES

Turiștii străini au cheltuit în medie 2.397 lei/persoană, anul trecut, în România – AGERPRES: Turiștii nerezidenți sosiți în România au cheltuit în medie 2.397 lei/persoană, anul trecut, principalul motiv pentru sejur fiind reprezentat de afaceri, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis, vineri, AGERPRES.

Richard Gere va inaugura în aprilie prima ediție a Sant Jordi Barcelona Film Fest – AGERPRES

Richard Gere va inaugura în aprilie prima ediție a Sant Jordi Barcelona Film Fest – AGERPRES: Actorul american Richard Gere va inaugura noul Festival Internațional al Filmului de la Barcelona-Sant Jordi (Sant Jordi Barcelona Film Fest), care va avea prima ediție în perioada 21-28 aprilie și ăn cadrul căruia va prezenta în premieră în Spania cel mai nou său film, 'Norman', în regia lui Joseph Cedar, relatează EFE.

S-au decernat premiile UARF; Cărmăzan: În fiecare an, încercăm să ne facem simțită prezența în peisajul cultural – AGERPRES

S-au decernat premiile UARF; Cărmăzan: În fiecare an, încercăm să ne facem simțită prezența în peisajul cultural – AGERPRES: Actorii Magda Catone și Horațiu Mălăele s-au numărat printre cei premiați joi la Gala Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF).

CITATUL ZILEI – AGERPRES

CITATUL ZILEI – AGERPRES

Ziua mondială a somnului – AGERPRES

Ziua mondială a somnului – AGERPRES: Ziua mondială a somnului este marcată, anual, în ziua de vineri a celei de-a doua săptămâni întregi a lunii martie, ceea ce în 2017 înseamnă 17 martie. Ajunsă la ediția cu numărul zece, este o inițiativă a Asociației Mondiale a Medicinii Somnului, cu scopul de a atrage atenția asupra impactului pe care tulburările de somn îl au atât asupra individului, cât și asupra societății. Sunt promovate metode preventive care ne pot feri de problemele legate de somn și variante de tratament care să vindece sau măcar să trateze acest gen de afecțiuni.

ZILE NAȚIONALE: Irlanda – AGERPRES

ZILE NAȚIONALE: Irlanda – AGERPRES: La 17 martie, irlandezii sărbătoresc Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei, această zi fiind, totodată, Ziua națională a Republicii Irlanda, potrivit www.mae.ro.

17 martie - Ziua Sfântului Patrick – AGERPRES

17 martie - Ziua Sfântului Patrick – AGERPRES: Irlandezii din întreaga lume și nu numai, sărbătoresc în fiecare an la 17 martie, Ziua Sfântului Patrick, protectorul spiritual al Irlandei, potrivit www.theholidayspot.com. Sărbătoarea ce comemorează moartea Sfântului Patrick a devenit, în timp, pretextul pentru parade fastuoase și pline de culoare, asemănătoare unui carnaval, dar și un moment de mândrie națională și un prilej de a face cunoscute valorile și tradițiile irlandeze.

Autoritățile egiptene susțin că statuia descoperită recent la Cairo nu l-ar reprezenta pe faraonul Ramses al II-lea – AGERPRES

Autoritățile egiptene susțin că statuia descoperită recent la Cairo nu l-ar reprezenta pe faraonul Ramses al II-lea – AGERPRES: O statuie masivă, descoperită recent la Cairo, despre care s-a crezut inițial că l-ar reprezenta pe faraonul Ramses al II-lea, l-ar înfățișa de fapt pe regele Psamtik I, a informat joi ministrul egiptean pentru antichități, citat de DPA.

Ed Sheeran, printre headlinerii festivalului Glastonbury – AGERPRES

Ed Sheeran, printre headlinerii festivalului Glastonbury – AGERPRES: Ed Sheeran s-a alăturat joi Radiohead și Foo Fighters pe lista headlinerilor festivalului de muzică Glastonbury, care se va desfășura în perioada 21-25 iunie, în sud-vestul Angliei, au anunțat joi organizatorii, citați de APF.

DESTINAȚII DE WEEKEND - sfârșit de săptămână în București și în țară (evenimente culturale) – AGERPRES

DESTINAȚII DE WEEKEND - sfârșit de săptămână în București și în țară (evenimente culturale) – AGERPRES: Duminică, 19 martie, de la ora 19.00, pianistul rus Nikolai Demidenko concertează la Ateneul Român, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la nașterea marelui pianist Dinu Lipatti.

BUCUREȘTIUL ÎN IMAGINI – AGERPRES

BUCUREȘTIUL ÎN IMAGINI – AGERPRES

The Cranberries lansează în aprilie un nou album, 'Something Else' – AGERPRES

The Cranberries lansează în aprilie un nou album, 'Something Else' – AGERPRES: Trupa irlandeză The Cranberries lansează un nou album, 'Something Else', care va apărea pe piață la 28 aprilie, un aranjament orchestral al celor mai mari succese ale sale și cu un conținut nou, ce coincide cu începerea unui turneu european în luna mai, a informat promotorul Innercia Entertainment Spain citat de EFE.

Statia de Reciclare ia startul in judetul Arges! – AGERPRES

Statia de Reciclare ia startul in judetul Arges! – AGERPRES

COMUNICAT DE PRESĂ - Asociația Orașelor din România (AOR) – AGERPRES

COMUNICAT DE PRESĂ - Asociația Orașelor din România (AOR) – AGERPRES: Asociația Orașelor din România (AOR) în parteneriat cu Asociația Experților în Achiziții Publice (AEXA) a efectuat în ultimele trei luni un amplu demers de îmbunătățire a legislației privind achizițiile publice.

Robotul Curiosity și Galileo Galilei revin la Râmnicu Vâlcea, în primul planetariu mobil din România – AGERPRES

Robotul Curiosity și Galileo Galilei revin la Râmnicu Vâlcea, în primul planetariu mobil din România – AGERPRES: Primul planetariu mobil din România revine la Râmnicu Vâlcea, între 27 și 31 martie 2017.

Comunicat de presă - Asociația Suport Mastocitoză România – AGERPRES

Comunicat de presă - Asociația Suport Mastocitoză România – AGERPRES: Aria Management

Whanganui River recognised as independent, indivisible entity


The Life Of A Shelter Dog


Firea: Calea Victoriei ar putea fi pietonală la sfârșit de săptămână tot anul, în special când e vreme bună – AGERPRES

Firea: Calea Victoriei ar putea fi pietonală la sfârșit de săptămână tot anul, în special când e vreme bună – AGERPRES: Calea Victoriei ar putea fi pietonală la sfârșit de săptămână tot anul, în special când e vreme bună, potrivit edilului general al Capitalei, Gabriela Firea.

Box: Valentin Vrînceanu consideră că pugiliștii români nu sunt pregătiți pentru nivelul Europenelor Under-22 de la Brăila – AGERPRES

Box: Valentin Vrînceanu consideră că pugiliștii români nu sunt pregătiți pentru nivelul Europenelor Under-22 de la Brăila – AGERPRES: Antrenorul lotului României, Valentin Vrînceanu, a declarat, joi, că pugiliștii români nu sunt pregătiți pentru nivelul înalt pe care îl au Campionatele Europene de box Under-22 de la Brăila.

MediaSind: Contracte de voluntariat cu AGERPRES pentru studenți de la Jurnalism din Craiova – AGERPRES

MediaSind: Contracte de voluntariat cu AGERPRES pentru studenți de la Jurnalism din Craiova – AGERPRES: Studenți de la Jurnalism - Universitatea din Craiova au semnat, joi, contracte de voluntariat cu Agenția Națională de Presă AGERPRES în baza cărora vor desfășura activitate redacțională timp de un an, ei primind legitimații 'ReStart'.

Clare Waight Keller, noua directoare de creație a casei de modă Givenchy – AGERPRES

Clare Waight Keller, noua directoare de creație a casei de modă Givenchy – AGERPRES: Casa de modă Givenchy a numit-o joi pe stilista britanică Clare Waight Keller, venită de la Chloé, în postul de director de creație. Ea îi va succeda astfel lui Riccardo Tisci, relatează AFP.

Actrița Dorina Chiriac - ambasador al campaniei 2017 'Artiștii pentru artiști' – AGERPRES

Actrița Dorina Chiriac - ambasador al campaniei 2017 'Artiștii pentru artiști' – AGERPRES: Actrița Dorina Chiriac a fost desemnată ambasador al campaniei 'Artiștii pentru artiști', ediția 2017, informează un comunicat al UNITER transmis joi AGERPRES.

Etnologul Ișfănoni despre filmul 'Maramureș - țară veche, țară nouă': Reconstituie demnitatea spiritualității românești – AGERPRES

Etnologul Ișfănoni despre filmul 'Maramureș - țară veche, țară nouă': Reconstituie demnitatea spiritualității românești – AGERPRES: Filmul și expoziția 'Maramureș - țară veche, țară nouă' de Florin Andreescu, prezentate joi seară la Institutul Cultural Român, restituie demnitatea spiritualității românești, consideră etnologul Doina Ișfănoni.

Petrolier deturnat: Pirații somalezi au eliberat nava și echipajul (ONG) – AGERPRES

Petrolier deturnat: Pirații somalezi au eliberat nava și echipajul (ONG) – AGERPRES: Pirații somalezi care au capturat luni petrolierul Aris 13 în largul Somaliei au eliberat joi nava și pe cei opt membri ai echipajului sri-lankez care erau reținuți ca ostatici, a anunțat AFP ONG-ul Oceans Beyond Piracy (OBP).

Gimnastică artistică: Niciun român în finale, după prima zi a calificărilor la Cupa Mondială de la Baku – AGERPRES

Gimnastică artistică: Niciun român în finale, după prima zi a calificărilor la Cupa Mondială de la Baku – AGERPRES: Niciun sportiv român nu a reușit să intre în finale, joi, în prima zi a calificărilor din cadrul Cupei Mondiale de gimnastică artistică de la Baku (Azerbaidjan).

Moose trails snowboarder down Colorado mountain 2


ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini