A nins frumos primăvara aceasta în București. De la geam totul s-a văzut feeric, cel puțin până când a trebuit să-mi pun picioarele în bocanci și bocancii prin bălțile nesfârșite. Dar, chiar dacă aș vrea să găsesc o scuză, nu vremea e cauza tăcerii din ultimele două săptămâni.
După
lansarea cărții Mami, tati, uite cămilele! am decis că-mi dau o pauză de câteva zile, un moment de respiro în care să-mi adun emoțiile împrăștiate prin toate cele patru zări și să fac un plan de acțiune pentru viitorul glorios. Am simțit că am făcut un pas important într-o direcție și mi-am pus serios problema la ce fel de viață mă întorc după așa o împlinire. M-am blocat, spus de-a dreptul.
Când ai douăzeci de ani se spune că ai toată viața înainte să încerci, să greșești, să o iei de la capăt, să schimbi, să perseverezi. Știu sigur asta pentru că am fost maestra încercărilor și schimbărilor. Când ai trecut de patruzeci nu ai nicidecum senzația că s-au terminat șansele, dar știi sigur că timpul rămas contează mai mult ca înainte. Câte o durere pe ici și pe colo îți amintește din când în când că ceasul ticăie. Devine deodată important, dacă nu cumva chiar urgent, să faci ceea ce-ți dorești cu adevărat, să nu mai bâjbâi, să nu mai amâni și să nu te mai împiedici în propoziții care încep cu „ar trebui”.
Am petrecut mult timp pe blog și nu-mi pare rău. Au fost și aici o grămadă de greșeli și de „trebuia să”, dar cred că la un moment dat vor fi iertate și uitate. De către mine, în primul rând. Nu te speria, nu am de gând să-ți spun că voi lăsa bloggingul în urmă, nici nu aș putea, mai ales pentru că LumeaMare este locul în care sper să transmit un mesaj diferit despre călătorii, să inspir și să educ cititorii să călătorească responsabil,
să-și folosească mintea pentru a se bucura din toată inima de călătorie. Voi continua să fac asta și voi continua să scriu pe de o parte articole care să ajute, pe de alta povestiri care să inspire. E posibil însă ca frecvența să se reducă, după principiul bun și puțin.
Pentru mine scrisul rămâne activitatea cea mai importantă și din asta vreau să trăiesc, în primul rând. Din păcate blogul nu se poate susține din
donații, ultimele luni mi-au dovedit-o, iar de la publicitatea pe care noi o acceptăm avem aceleași cerințe ca de la orice publicăm pe blog - să transmită anumite valori și să fie de o anumită calitate.
Prin urmare, nu-mi rămâne decât să mă concentrez pe proiectele frumoase în urma cărora pot avea și un beneficiu financiar și pe cărțile pe care le voi scrie. Nu râde de mine, știu că nu se poate trăi din cărți, dar așa cum spuneam și mai sus, nu mai am așa mult timp pentru amânări. Am deja câteva idei care îmi vor ocupa destul de mult timpul, în următoarele luni.
Cum mă poți ajuta sau cum poți ajuta LumeaMare?- în primul rând, dacă ai cumpărat cartea
Mami, tati, uite cămilele! și ai apucat să o răsfoiești, poți să-mi trimiți o părere sinceră. Mi-ar fi foarte, foarte util. Dacă ai un blog, poți chiar să scrii despe ea și să încercăm, împreună, să convingem cât mai mulți părinți să pornească prin lumea mare alături de copii.
- poți da
linkul cărții către prieteni sau o poți comanda, cadou pentru cei care au la rândul lor copii. Am actualizat în
pagina cărții și librăriile online din care poate fi cumpărată (deocamdată, voi actualiza în timp și cu alte adrese).
- poți să mă inviți să scriu și să fotografiez pentru proiectul tău, dacă lucrezi într-un domeniu similar și ai nevoie de un ajutor capabil.
- poți continua
să donezi - o dată e grozav, în fiecare lună poate fi cu adevărat salvator, oricât de mică ar fi suma. Dacă ai sugestii în această privință, nu ezita să-mi scrii.
Cred că acesta este cel mai lung newsletter din viața blogului, în câteva zile vin și recomandările de carte (la care am absentat o lună, ups), pentru abonații la
Clubul Cititorilor Pasionați din LumeaMare.
Mulțumesc pentru timpul pe care mi l-ai acordat,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu